Pe urmele lui Arsenie Boca (FOTO, VIDEO)

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad aduce un nou film din cadrul celei de a 10-a ediție a proiectului  KineDok powered by One World Romania. Duminică, 10 Noiembrie, ora 9.30, la sediul central al muzeului, sunteți așteptați să vizionați, în cadrul programului european KineDok powered by One World Romania, filmul „Arsenie. Viața de apoi”, regia aparținând lui Alexandru Solomon, în anul 2023, producția fiind făcută în România și Luxemburg. Fimul, de 90 de minute, ne poartă pe urmele lui Arsenie Boca, într-un pelerinaj pus în scenă. Pelerinii și regizorul refac presupusele miracole atribuite părintelui, le dezbat și se confesează. Povestit prin ochii credincioșilor, observați de un regizor sceptic, filmul surprinde cum se reflectă societatea românească în imaginea acestui om care urmează să fie canonizat. În miezul frustrărilor noastre, privirea hipnotică a unui calugăr mort de mai bine de trei decenii ne promite o lume mai bună. O lume dezamăgită, care și-a pierdut încrederea în orice, așteaptă de la acest viitor sfânt miracolul unor schimbări care nu s-au mai petrecut. Legenda părintelui Arsenie Boca – căci despre el este vorba – umple golul lăsat de deziluziile ultimilor 30 de ani. După o viață mai degrabă obișnuită pentru timpurile în care a trăit, Arsenie Boca se bucură de o viață de apoi ieșită din comun, devenind nu numai o figură salvatoare pentru milioane de oameni sau un brand omniprezent, ci și o icoană a timpurilor framântate pe care le trăim. Accesul la filmul „Arsenie. Viața de apoi” este gratuit. Organizator național este Asociația One World Romania, iar organizatorul local este Dr. Mircea Mamalaucă, directorul Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.