spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
26-apr.-2024

Pensionarii din Vaslui au trimis o scrisoare deschisă Guvernului și Senatului: „suntem considerați un balast social”

- Advertisement -
DECIZIE… Pensionarii din Vaslui s-au alăturat unui demers inițiat de Federația Națională a Pensionarilor, Uniunea Generală a Pensionarilor și Federația Unirea a Pensionarilor și au semnat o scrisoare deschisă adresată Guvernului și Senatului. (foto: Ioan Stamate)

ATITUDINE… Pensionarii din județul Vaslui sunt nemulțumiți de politicile sociale actuale. Aceștia s-au alăturat unui demers inițiat de Federația Națională a Pensionarilor, Uniunea Generală a Pensionarilor și Federația Unirea a Pensionarilor și au semnat o scrisoare deschisă adresată Guvernului și Senatului. Aceștia cer dispunerea mai multor măsuri, printre care indexarea și recalcularea cât mai repede a pensiilor. „De mai multe ori federațiile naționale reprezentative ale organizațiilor de pensionari din toată țara au prezentat în scris – președintele României, primul ministru, miniștrii au refuzat cu obstinație dialogul, față în față cu reprezentanții acestora – revendicări menite să amelioreze traiul milioanelor de pensionari, „aurul alb” al societății romanești. Din păcate, demersurile federațiilor și ale organizațiilor de pensionari au rămas fără rezultat. Pensionarii sunt considerați, chiar și de unii demnitari cu rang înalt, un balast social. În campaniile electorale însă, pensionarii sunt bunicii și părinții noștri care ne-au lăsat moștenire o impresionantă avuție națională la realizarea căreia au muncit în condiții grele”, se arată în scrisoarea deschisă trimisă către autorități.

Organizațiile de pensionari reprezintă aproape 5 milioane de pensionari de asigurări sociale de stat. Acestea cer ca procesul de recalculare a pensiilor să înceapă la finalul anului 2021, fără a se aștepta scanarea și transferarea în calculatoare a datelor din dosarele de pensii, aflate în custodia caselor teritoriale de pensii. În plus, se dorește indexarea pensiilor în luna septembrie 2021, având în vedere prevederile Legii în vigoare nr. 263/2010 pentru a se opri scăderea puterii de cumpărare, determinată de creșterea continuă a prețurilor la produsele alimentare de bază și a costurilor utilităților.

În aceeași scrisoare deschisă, se cere introducerea impozitului progresiv, cu cote rezonabile, pentru toate tipurile de venituri ce depășesc 4.000 de lei, subliniind că în toate statele UE se aplică acest impozit.

Stabilirea corectă a numărului real al pensionarilor

Scrisoarea deschisă trimisă către Klaus Iohannis, președintele Senatului, Anca Dragu, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, premierul Florin Cîțu și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, mai prevede stabilirea corectă a numărului real al pensionarilor pe baza stagiului de cotizare. Este subliniat faptul că în statistica CNPP este menționat numărul de 230.000 de pensionari de invaliditate medicală gradul III, care sunt și salariați cu 4 ore de muncă și sunt considerați pensionari. Se dorește modificarea actului normativ care permite ca ANAF să stingă datoriile provenind din contribuțiile de asigurări sociale plătite de angajați și nevirate la buget de unitățile debitoare.

Abrogarea Legii 411/2004

Pensionarii cer aborgarea Legii 411/2004 care prevede înființarea fondurilor de pensii obligatorii, administrate de firme private, subliniind că Pilonul II este eficient doar pentru administratorii fondurilor. Ei mai spun că fragmentarea contribuțiilor de asigurări sociale plătite de salariați din veniturile lor încalcă principiile în baza cărora este organizat și funcționează sistemul public de pensii.

Aceștia mai spun că angajații care doresc o a doua pensie pot să o obțină, conformându-se prevederilor Legii 204/2006 privind realizarea de pensii bazate pe conturi individuale, cu contribuție din veniturile proprii, voluntară și administrare privată. Ei mai cer abrogarea dispozițiilor legale în vigoare care permit acordarea de fonduri unităților sanitare private din Fondul național al sistemului public de sănătate, ceea ce provoacă slăbirea sistemului public de sănătate și limitarea accesului la tratamente gratuite a populației, lipsită de resurse financiare. Mai mult decât atât, în scrisoarea deschisă se arată că pensionarii doresc respectarea de către instituțiile centrale de stat a dispozițiilor art.1 din Legea 16/2000 privind realizarea dialogului social la nivel național cu reprezentanții organizațiilor pensionarilor și persoanelor vârstnice.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

9 COMENTARII

  1. Sa se taie salariile popimii deoarece iau bani si pe vii si morti, la fiecare miscare pe care o fac cauta numai bani. Ps ignatie ai putea sa traiesti dintr-o pensie de 600 de lei???? De ce cereti atatia bani, inmormantari, praznice, umblarea cu molifta, cultul religios. Unde se duc acesti bani, hotie peste hotie. Trăiești prea bine in palatul de la husi ca sa poti auzi despre mafia banului pe care o practica unii popi corupti. Hei, se aude!!!!!

  2. Dacă vă atingeti de Pilonul2 murim cu voi de gât!!! Nu va mai ajunge,mă??? Luați de la angajat jumătate din salariu, așa a hotărât bețiva cu părul roșu din Craiova, acum să ne luați banii noștri munciti pentru ca nu va mai săturați? Nu am văzut în cererile voastre să se taie din subvenția pentru partide,să se taie subvențiile către janghinele de popi!!!! Nu va e rușine, mă! Luna de lună va luați rețete de mii de lei și tot nu va ajunge. Mai spuneți să le fie tinerilor milă de voi,ca sunteți bătrâni dar de 30 de ani votați PSD și distrugeți țară asta doar pentru 3 lei la pensie. Rușine!!!

    • Bine, spue, Vio!

      Si-au alungat copiii din tara, aplauda ca nesimtitii de 30 de ani, pensiile asa cat sunt ele, sunt si pe imprumuturi, pe banii nepotilor lor…

  3. Mai fixpix, ca sa poti sa scrii asemenea ineptii, pensionarii te-au tinut la scoala . Dar se pare ca au pierdut banii! Tu muncesti pe rupte!!

    • Daca au muncit doar sa întrețină plozi si nu și-au asigurat bătrânețile n-au decât sa-i întrețină plozii lor.
      De când e datoria „altora” sa-i întrețină ? dar eu chiar nu vreau sa ajung în aceeași situație ca și cretinii sa trag ca prostul la jug pentru toți smecherii si parveniții
      De asta se și pleacă pe rupte din țara asta plina de comuniști împuțiți,

  4. Ar trebui să se facă o egalizare a pensiilor…sunt animale pensionare care au de la zeci de milioane de lei..la sute de milioane de lei vechi….pe cand unii au abia câteva milioane de lei…vechi.Un rahat de tara…atat am auzit ca pe vremea comunismului mai era un echilibru…Acu un animal pensionar mananca de la mușchi țigănesc în sus….si bea sampanie la masa….pe cand unii pensionari….mănâncă abia parizer…Cine dracu sa se mai gândească și la alți oameni care nu au avut șansa să o ducă mai bine, cat de cat.

  5. in timpul campaniei latrau ca in doua saptamani vor taia ‘pensiile speciale , iar acum sunt preocupati cum sa reduca ‘pensiile necajite .tzurcana si prostanul de la cnp au o singura grija : reevaluarea . dosarele nu au fost calculate de specialisti dupa legile care existau ???!!!

    • De ce nu depune PSD sau AUR în Parlament proiect de lege pentru a se taie toate pensiile speciale. Ce dacă sunt în opoziție sunt doar pentru a latra contra guvernului ? Ce spun eu de ce? Abia așteaptă pensie specială. Băieții ăștia de la USR așa huliti de voi au reușit să scoată specialele parlamentarilor și ce a făcut PSD …a contestat la CCR. Pentru ca nu se mai satură dar vă șoptesc vouă la urechi ca atunci cand vor fi ei la putere va mai dau 3 lei.

  6. De când au treaba pensionarii cu unde vrea sa-si facă omul pensie sau cu impozitarea ?
    Asta pute a comunism de la kilometri distanta, hai sa naționalizăm, sa vina la noi toți banii si sa luam mai multi bani de la cei care muncesc pe rupte sa traiască mai bine ca pensia noastră e importanta tovarăși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.