spot_imgspot_img
8.5 C
Vaslui
19-apr.-2024

UPDATE: Trei vameși din Albița, suspecți că luau șpagă pentru a închide ochii la cărăușii care transportau colete (FOTO)

- Advertisement -

UPDATE 3: Acțiunea de amploare pe care DNA-ul a făcut-o în vămile din România, printre care și cea de la Albița a avut drept scop eradicarea unuia dintre proastele obiceiuri pe care vameșii români le practică și anume colectarea unor „taxe” pentru cei care transportă colete.

E un fenomen știut și acceptat tacit de către autoritățile române, de a permite transportatorilor care trazitează punctele de trecere a frontierei să care coletele celor care muncesc în străinătate. E o adevărată afacere, sunt microbuze speciale sau mașini care numai cu acest tip de activitate se ocupă. În aceste colete se transportă mâncare, dulciuri, obiecte, bunuri personale, etc. Când aceste lucruri sunt dublate și de perceperea unei „taxe” în vamă, atunci iată că se întrunesc condițiile unor frapte de corupție. Această acțiune a fost inițiată de DNA, în colaborare cu Serviciul de Protecție Internă și Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne de la Chișinău. Anchetatorii au folosit inclusiv ofițeri sub acoperire, iar ancheta durează de câteva luni bune.

La Albița sunt în vizor trei vameși, doi bărbați și o femeie și deja procurorii dețin probe solide, că aceștia cereau șpagă ca așa-zișii cărăuși să treacă cu coletele prin vamă. E știut că unul din motivele pentru care Austria a refuzat României intrarea Schengen a fost legat tocmai de aceste vulnerabilități de la vămile românești. Europenii vor ca traficul cu colete să fie întrerupt. Acțiunea DNA și a autorităților din Republica Moldova vine tocmai ca un răspuns care să arate că autoritățile române sunt capabile să securizeze granițele. Dacă în celelalte vămi din țară numărul vameșilor și al polițiștilor de frontieră anchetați este destul de mare, iată că la Albița cea mai mare vamă de pe granița de est a UE, lucrurile s-au mai calmat în urma deselor descinderi ale DNA-ul și DGA-ul, din ultimii ani. Printre vameșii suspecți de corupție este și o femeie. Toți trei sunt vameși vechi în branșă, cu experiență, care, se pare, nu s-au putut lepăda de vechile metehne.

De ce vor autoritățile statelor din UE să oprească exodul acestor pachete?

La prima vedere, aceste pachete par inofensive. Ele conțin în mare parte alimente, băuturi sau obiecte personale, însă prin aceste colete se transportă, spun procurorii, și foarte multe substanțe interzise, droguri sau chiar arme. Autoritățile statelor din UE consideră că transportarea alimentelor din spațiul extracomunitar este destul de nocivă pentru siguranța sanitară și alimentară a UE. Faptul că prin aceste colete se poate face trafic de droguri și arme este însă bomboana de pe colivă. Celebrele detectoare (RAPISCAN) nu poate verifica astfel de colte, pentru că nu cunosc conținutul mărfii și nu este la fel de facil precum în cazul transportului autorizat de mărfuri, când transportatorul completează declarații vamale cu rubrici clare privind continutul mărfurilor.

Iată cum sună comunicatul „Anticorupției” din Republica Moldova

După ce DNA a transmis un comunicat de presă privind perchezițiile din vămile românești, în scurt timp și Serviciul Anticorupție de la Chișinău a transmis la rându-i un comunicat mai edificator cu privire la acțiunea comună din vămi.

„Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI  în comun cu Procuratura Anticorupție (PA) cu suportul Direcției integritate și supraveghere a Serviciului Vamal în cadrul unei operațiuni internaționale inițiate cu Direcția Națională Anticorupție (DNA) și Direcția Generală Anticorupție (DGA) a MAI a României, astăzi 17.01.2023, au descins concomitent cu percheziții în mai multe posturi vamale de pe ambele părți ale frontierei moldo-române.

Acțiunile de urmărire penală sunt desfășurate în cadrul unei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră.

Investigațiile comune au fost efectuate pe parcursul a mai mult de un an de zile, fiind documentați angajați ai Serviciului Vamal și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră”, au transmis anchetatorii din cadrul Serviciului Protecție internă și Anticorupție de la Chișinău.

UPDATE 2: Direcția Națională Anticorupție, prin Biroul de Informare și Relații Publice a transmis că acțiunea vizează săvârșirea unor infracțiuni de corupție în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021-septembrie 2022. Sunt efectuate percheziții în 31 locații situate pe raza județelor Iași, Vaslui, Botoșani, Galați, Neamț și Bihor din care cinci sunt puncte de trecere a frontierei, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași, în coordonare cu autorități judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (Agenția Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală) efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021-septembrie 2022. În cursul zilei de 17 ianuarie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 31 locații situate pe raza județelor Iași, Vaslui, Botoșani, Galați, Neamț și Bihor din care cinci sunt puncte de trecere a frontierei, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, a Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și a Direcției de Operațiuni Speciale. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, precizează purtătorul de cuvânt al DNA, prin Biroul de informare și relații publice.

La Albița, procurorii DNA fac verificări doar în clădirea Vămii. Sunt vizați trei vameși, doi dintre ei fiind chemați de acasă

UPDATE 1: Procurorii DNA, însoțiți de lucrătorii de la DGA au descins în toate punctele de trecere ale frontierei din Moldova. Practic de la Vama Siret, până la Galați se desfășoară astfel de controale. Chiar și în R. Moldova, procurorii anti-corupție din aceasta țară fac verificări la punctele lor de trecere a frontierei. Așa cum am precizat, sunt vizate fapte de corupție atât ale vameșilor, cât și ale polițiștilor de frontieră. În Vama Albița, deocamdată sunt cercetate doar birourile din clădirea Vămii și sunt vizați trei vameși, doi dintre ei fiind chemați de acasă. La Botoșani, de exemplu, sunt vizați atât polițiști de frontieră, cât și vameși. Traficul în Vama Albița se desfășoară normal: “Pot să vă confirm că sunt acțiuni ale DNA în Vama Albița, nu știm mai multe amănunte. Traficul în punctul de trecere al frontierii este unul normal, nu au fost scoși lucrători vamali de la cabine. Deocamdată verificările se fac doar în clădirea vămii. Nici un polițist de frontieră nu a fost solicitat deocamdată în aceste verificări”, a spus Irina Mirică Gheucă, purtător de cuvânt al IJPF Vaslui.

Percheziții la Vama Albița. Lucrătorii DGA și procurorii de la DNA au descins în punctul de trecere al frontierei dis-de-dimineață

ASALT… Nici bine nu și-au primit sentința vameșii de la Albița acuzați în 2013 de fapte de corupție, că iată dis-de-dimineață, aceiași Vamă a fost luată din nou la bani mărunți de lucrătorii de la Direcția Generală Anticorupție (DGA) și DNA, însoțiți de trupe ale Jandarmeriei Române. Acțiune de același tip se desfășoară și în vama din județul vecin, de la Sculeni. Sunt vizate fapte de corupție, atât ale vameșilor cât și ale polițiștilor de frontieră. Perchezițiile au început cu ora 6.00 dimineață. Vom reveni cu amănunte!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

  1. Oare se stie numele vamesilor sau e ancheta confidentiala??? Oare o fi si din tinerii âstia din ultima seria de vamesi determinati??? Sau urmeaza alt scenariu, ca au mentorii aproape…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.