spot_imgspot_img
11.1 C
Vaslui
26-apr.-2024

Persoanele în vârstă din Moscova, obligate să stea acasă până la sfârşitul lunii februarie din cauza creşterii cazurilor de COVID-19

- Advertisement -

Autorităţile de la Moscova au anunţat marţi că vor ordona persoanelor în vârstă să rămână acasă timp de patru luni din cauza creşterii numărului cazurilor COVID-19 şi a deceselor în Rusia. Totodată companiile vor trebui să aibă cel puţin 30% din personal care lucrează de acasă. Noile reguli vor intra în vigoare începând cu 25 octombrie, se arată într-un comunicat, citat de Reuters.

Persoanele care au împlinit vârsta de 60 de ani precum şi rezidenţii ce suferă de boli cronice – cu excepţia celor care s-au vaccinat anti-Covid în ultimele 6 luni – vor fi vizaţi de un ordin strict de a rămâne în locuinţe, a anunţat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, conform Hotnews.ro.   „Sunt perfect conştient de cât de inconfortabile sunt actualele restricţii dar pur şi simplu nu există nicio altă cale de a vă proteja de o boală gravă”, a declarat Sobianin, îndemnându-i pe rezidenţi să se vaccineze, potrivit The Moscow Times.    Acesta a notat că doar 1,4 milioane din cei 3 milioane de locuitori ai Moscovei cu vârsta de peste 60 de ani s-au vaccinat împotriva coronavirusului.    „Prin urmare, 60% din pacienţii Covid internaţi în prezent în spitale sunt moscoviţi cu vârsta de peste 60 de ani. Aproape 80% din pacienţii ventilaţi mecanic sunt vârstnici. În rândul celor care au murit de Covid procentul lor este de 86%”, a precizat Sobianin.    El a anunţat de asemenea că firmele vor fi obligate să îşi lase cel puţin 30% din angajaţi să lucreze de acasă pentru aceeaşi perioadă de 4 luni. Excepţie vor face angajaţii vaccinaţi, cei care s-au vindecat de COVID-19 şi lucrătorii esenţiali.

Citeste mai mult: /adevarul.ro/international/rusia/persoanele-varsta-moscova-obligate-stea-acasa-sfarsitul-lunii-februarie-cauza-cresterii-cazurilor-covid-19-1_616ee7965163ec42718e3ec1/index.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.