spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

„Plãiesii” si Daniela Condurache, la „Sãrbãtoarea toamnei la Zorleni”

- Advertisement -

CU ROADELE PE MASÃ… Calendaristic vorbind, am intrat deja în prima lunã din toamna acestui an, iar pentru comunitãtile rurale din judet a devenit o traditie organizarea, la nivel local, a unei manifestãri culturale dedicatã acestui frumos si nostalgic anotimp. Asadar, dupã întreruperea cauzatã de rãspândirea coronavirusului COVID-19, se reia organizarea acestei activitãti culturale. Primarul comunei Zorleni deja si-a înstiintat sãtenii cu bucurie, cã peste aproape o lunã, la data de 2 octombrie, organizeazã „Sãrbãtoarea toamnei la Zorleni„. „Îmi doresc sã ne întâlnim, într-un numãr cât mai mare sper eu, în calitate de organizatori, participanti sau spectatori la manifestarea noastrã dragã : Sãrbãtoarea toamnei la Zorleni”, a scris pe pagina sa de socializare Paula Denisane Hultoanã, primarul comunei Zorleni. Cu acest prilej, vor avea loc urmãtoarele activitãti :

– Elogierea pentru „Nunta de aur” a cuplurilor care împlinesc 50 de ani de cãsãtorie ;

– Premierea elevilor care au participat la fazele finale ale olimpiadelor scolare ;

– Premierea gospodarilor fruntasi ;

– Întreceri sportive ;

– Spectacol folcloric ;

– Foc de artificii.

În cadrul spectacolului folcloric vor evolua pe scena deja cunoscutã din satul Zorleni, atât talentele locale, cât si artisti consacrati, cum sunt : Nadia Duluman; Daniela Condurache; Mihai Trãistariu; Nicolae Gribincea si Grupul folcloric „Plãiesii” din Republica Moldova.

„Voi reveni cu date noi privind programul detaliat al acestei manifestãri, dar pânã atunci asteptãm sugestii privind organizarea si participarea dumneavoastrã la acest eveniment. Sã ne revedem sãnãtosi!”, a mai precizat primarul comunei Zorleni, Paula Denisane Hultoanã.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.