spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Planul lui Băsescu pentru „suspendarea” opoziţiei

- Advertisement -

PDL n-o dă jos pe pe Roberta Anastase de la şefia Camerei, ci se pregăteşte să schimbe, luni, regulile în Parlament, astfel încât să treacă legile fără a avea nevoie de prezenţa PSD şi PNL. Planul de urgentare a modificării regulamentului a fost pus la punct aseară, la Cotroceni, de şefii democrat-liberalilor împreună cu Traian Băsescu.

Ideea moratoriului cu opoziţia a fost abandonată ieri în doar câteva ore după ce a fost lansată de preşedintele Traian Băsescu din Parlament. Pe seară, la Palatul Cotroceni, Băsescu, împreună cu Emil Boc, Adriean Videanu, Vasile Blaga şi Roberta Anastase, punea deja la punct un plan de ignorare a opoziţiei care boicotează momentan activitatea în Camera Deputaţilor.

„Colacul de salvare” ar consta, susțin surse democrat-liberale contactate de EVZ, în schimbarea urgentă a regulilor din parlament, în aşa fel încât deciziile care acum depind de Biroul Permanent, unde opoziţia are ultimul cuvânt, să fie înlocuite prin votul majorităţii simple a celor care vin la serviciu.

Singura condiţie ca planul să fie pus în aplicare luni, aşa cum s-a decis la Cotroceni, este mobilizarea sută la sută a deputaţilor puterii, care să voteze modificarea regulamentului chiar şi fără ca aceasta să fi trecut de Biroul Permanent.

În acest fel se îngroapă în PDL, cel puţin pentru o vreme, şi subiectul debarcării Robertei Anastase de la şefia Camerei, cerută ieri insistent de PSD şi PNL pentru deblocarea activităţii din Parlament.

Scenariul, pas cu pas

După o încercare eşuată săptămâna aceasta pe fondul absenteismului, liderii PDL intenţionează să impună de această dată punerea în practică a strategiei chiar forţând limitele regulamentului. Astfel, scenariul presupune supunerea la vot a hotărârii de modificare a regulamentului fie la propunerea preşedintelui de şedinţă, fie la cea a unui lider de grup al puterii.

„Suspendarea” opoziţiei va genera un nou scandal, PDL-iştii fiind convinşi că PSD şi PNL se vor adresa Curţii Constituţionale. Chiar şi aşa însă calculele făcute la Cotroceni se bazează pe faptul că judecătorii nu au un termen pentru o rezoluţie, timp în care puterea va putea trimite spre comisii ori plen legea pensiilor, angajarea răspunderii pe legea salarizării şi apoi bugetul pe 2011.

Dacă pentru primul pas au nevoie de mai toţi parlamentarii puterii, odată modificat regulamentul, PDL se bazează pe faptul că nu va mai depinde nici de propriii deputaţi care nu se înghesuie în ultima vreme în plen. Concret, ceea ce trece acum prin Biroul Permanent va putea fi decis numai de cei care vor veni la serviciu.

Videanu: Nu Anastase e prioritatea României

Oficial, după discuţiile de la Cotroceni, PDL a reclamat prin Adriean Videanu, „reacţiile politicianiste” ale liderilor opoziţiei solicitând PSD şi PNL „să nu mai blocheze activitatea parlamentului.

Videanu a admis, de altfel, că „şeful statului s-a arătat pesimist că liderii opoziţiei vor înţelege interesul naţional„, sugerând practic un plan B al puterii.

Mai mult, liderul PDL a respins din start condiţia PSD şi PNL pentru armistiţiu:”Nu Roberta Anastase este, în acest moment prioritatea României, ci legile pe care le avem de adoptat”

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.