Autor: Dr. Iulian Serban,
Spitalele publice, alãturi de regiile autonome, sunt ultimii „mastodonti” ai comunismului. Cei care mai au mentalitãti comuniste, de tipul „timpul trece, leafa merge, noi cu spor muncim”, tin cu dintii ca economia de piatã sã nu intre peste aceste spitale.
Un analist politic de stânga fãcea recent o comparatie corectã si realistã, chiar dacã îi dãdea o conotatie negativã, previzionând cã dezvoltarea spitalelor din România se va face asa cum s-a dezvoltat comertul de bunuri de consum în ultimii 20 de ani. La începutul anilor 90 au apãrut consignatiile, apoi boutique-urile (o denumire poeticã a dughenelor din stradã), ulterior magazinele de cartier si în final supermarket-urile marilor firme de retail din lume. La fel, spunea Domnia sa, se va dezvolta si un sistem de spitale private apartinând unor mari firme de profil din lume, care vor veni si vor construi niste clãdiri uriase unde „sãracii români” vor fi jumuliti de bani. Ceea ce uita sã spunã este cã, abia în ultima fazã a dezvoltãrii sistemului de retail consumatorul poate participa la un comert civilizat, iar „sãracii români” merg toti la aceste supermarketuri pentru a cumpãra produse si bunuri de consum. Personal, sper ca aceastã viziune sã fie corectã, pentru cã atunci „sãracii români” vor avea spitale civilizate si toti vor merge acolo unde vor exista servicii medicale civilizate, exact cum aceiasi „sãraci români” merg acum numai la supermarketuri. De ce? Pentru cã acesti „sãraci români” pe care îi tot cãineazã unii politicieni sau analisti politici doresc spitale ADEVÃRATE!
Ce conditii trebuie sã asigure statul ca un spital sã devinã un spital adevãrat? Sã impunã cerinte minimale de calitate în spitale, pentru ca acestea mãcar sã semene cu cele din alte tãri europene si sã le aplice nediscriminatoriu.
Economia concurentialã de piatã se bazeazã pe un concept simplu: raportul CALITATE/PRET. Despre pretul serviciilor medicale se pot scrie volume întregi si, de aceea, este un subiect pe care nu îl voi ataca aici. Calitatea serviciilor medicale din spital este o caracteristicã care încã nu are standarde corecte, iar cele care existã sunt aplicate preferential; dur la spitalul privat si cu închiderea ochilor la spitalul public.
Dacã luãm în considerare punctul de vedere al pacientilor, al medicilor si al specialistilor în management sanitar putem extrage câteva caracteristici ale calitãtii serviciilor medicale de tip spitalicesc, fãrã a avea pretentia de a le atinge pe toate:
1. Atitudinea cadrelor medicale fatã de pacienti este principala nemultumire a pacientilor fatã de spitalele publice si, de aceea, meritã locul întâi. De ce nu apare aceastã problemã si în spitalele private? Pentru cã acolo te dã afarã imediat! La spitalele publice, statul numeste managerii care au obligatia de a lua aceleasi mãsuri administrative împotriva cadrelor medicale care provoacã aceste nemultumiri. Dar, acestia nu o fac! Urmarea fireascã este cã atitudinea cadrelor medicale fatã de pacienti este corectã în spitalele private si are mult de suferit în spitalele publice.
2. Profesionalismul cadrelor medicale este o caracteristicã a calitãtii care ar trebui mãsuratã cât mai obiectiv. Nu spun cã profesionalismul medicilor si asistentelor este scãzut în România, însã accentuez faptul cã aprecierea acestuia este foarte subiectivã. Profesionist înseamnã sã îti îndeplinesti corect activitatea pe care esti autorizat sã o realizezi. Cum poti afirma cã ce ai fãcut este sau nu MALPRAXIS? Raportându-te la un GOODPRAXIS. Care nu existã! Vã dau un singur exemplu: nu existã nici mãcar definirea exactã a stãrii pacientului la externare. Actualmente, singura stare care este definitã în legislatie este starea DECEDAT! Stãrile de vindecat, ameliorat sau stationar sunt stabilite de medic din pix. De aceea, profesionalismul cadrelor medicale dintr-un spital este mãsurat doar prin titlurile profesionale pe care le detin angajatii.
3. Dotarea cu aparaturã medicalã pentru diagnostic si tratament la nivelul necesarului pentru buna desfãsurare a actului medical. Existã în România spitale care au în structurã sectii chirurgicale sau de terapie intensivã care nu sunt dotate mãcar cu un aparat de anestezie generalã si un aparat de protezare respiratorie; bineînteles, sunt spitale publice.
4. Confortul hotelier este un alt aspect al calitãtii serviciilor medicale spitalicesti. Existã normative care în România sunt obligatorii la milimetru pentru spitalele private, dar care nu sunt riguros aplicate la spitalele publice. Mai existã spitale în România care au un singur grup sanitar la mai mult de 50 de paturi; bineînteles, sunt spitale publice.
Sigur cã mai existã si alte caracteristici ale calitãtii serviciilor medicale spitalicesti. Poate cã pare ciudat, dar tot elemente obligatorii ale standardului de calitate sunt si urmãtoarele: apã caldã continuã, climatizare ambientalã, grup electrogen autonom, pardoseli specifice, circuite separate cu cerinte minimale pentru circuitul bolnavilor, cadrelor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare, probelor biologice, deseurilor, alimentelor, vizitatorilor, etc. Teoretic, existã criterii de acreditare a spitalelor, dar nu sunt aplicate. Comisia Nationalã de Acreditare a Spitalelor (CoNAS) a stabilit aceste criterii care sunt vizibile pe site-ul acestei institutii, dar statul nu le-a impus prin lege.
Spitalele care nu îndeplinesc aceste criterii ar trebui închise! Indiferent de forma de proprietate, de câti angajati are, indiferent de „câtã populatie deserveste”, indiferent de ce traditie are sau cât de vechi este, indiferent de orice motivatii administrative, politice, populationale, electorale, sociale, culturale, statistice, arhitectonice, arheologice, religioase, mediatice, dramatice, etc. Acest pas ar fi cu adevãrat un mare pas înainte pe calea restructurãrii sistemului sanitar national.
Existã voci care spun cã, dacã am fi atât de intransigenti, s-ar desfiinta toate spitalele publice din România si atunci „sãracii români”… Probabil cã vor rãmâne mai putine spitale publice, dar pentru acestea statul va avea suficiente fonduri pentru a le ridica la un standard corespunzãtor. Iar dacã piata va mai cere spitale, adicã dacã vor exista mai multi bolnavi care sã necesite mai multe paturi de spital decât existã în spitalele publice rãmase, economia de piatã va gãsi imediat solutia. Într-o economie de piatã cu reguli corecte, investitorii vor veni imediat pentru a acoperi golul din piatã si vor construi spitale noi; repede, mult mai repede decât o poate face statul. Exact la fel cum s-a întâmplat si dupã desfiintarea tuturor magazinelor de stat, a tuturor benzinãriilor de stat, a tuturor hotelurilor de stat, a tuturor firmelor de constructii de stat, a întregii industrii de stat, a tuturor bãncilor de stat, a tuturor IAS-urilor, CAP-urilor, SMA-urilor sau altor firme de stat din agriculturã. Sau a tuturor farmaciilor de stat, a tuturor dispensarelor de stat, a tuturor cabinetelor stomatologice de stat, a majoritãtii ambulatoriilor de stat pentru a da doar câteva exemple si din domeniul medical. Desi acest lucru s-a întâmplat deja, „sãracii români” au destule magazine, benzinãrii, construiesc destule case, lucreazã în fabrici de textile sau în agriculturã, etc. Sau gãsesc medicamente în farmacii, sunt consultati de medicii de familie, se trateazã la stomatolog sau la policlinicã. Majoritatea dintre ei spun cã este chiar mai bine ca înainte, când toate se aflau în proprietatea statului.
Nu pledez pentru desfiintarea spitalelor publice, pledez pentru o concurentã loialã. Pledez pentru a obliga orice proprietar de spital, fie el si un reprezentant al statului, sã aducã spitalul la un standard obligatoriu similar cu cel din statele europene. Cred cã trebuie sã se înteleagã cã spitalul este o unitate sanitarã în care se acordã îngrijiri medicale bolnavilor care chiar au nevoie de aceste îngrijiri. Acestea nu pot fi acordate în orice loc pe care cineva, fie el chiar ministru, doar a scris HOSPITAL.
