După ce Margareta Onica, inginer în cadrul Servicii Publice Iași din subordinea Primăriei și șef centru în cadrul societății, a declarat, punând accent pe mai mulți factori (poluare, climă, etc.), că ieșenii trebuie să înțeleagă că teii ,,nu mai merg” în orașul nostru, declarația a fost stârnit un val de reacții în rândul ieșenilor, dar și printre specialiști.
Câteva întrebări despre uscarea teilor
Căutând răspunsuri la problema ,,De ce se usucă prematur teii la Iași?”, am transmis mai multe întrebări reprezentanților SPI, apelând și la alți specialiști. Care sunt măsurile de prevenire și de întreținere care au fost luate, cu excepția înlocuirii și eliminării unor exemplare remarcabile pentru aliniamentele stradale? Câți tei se plantează? Ce se întâmplă acum cu exemplarele de tei de pe Esplanada Teatrul Național, care păreau că au „scăpat”? Ce se întâmplă de ani buni în zona Copou? Cum a fost distrus, pe lângă simbolul orașului, și un patrimoniu inestimabil care era reprezentat de teii de pe bld. Ștefan cel Mare? Sunt doar câteva dintre exemplele de lucrări care au rezolvat aspecte în detrimentul cadrului natural oferit de arbori cu o valoare peisagistică și patrimonială remarcabile, care a conferit unicitate orașului, vizitatorii definindu-l ,,Orașul teilor”…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/poate-sau-nu-iasul-sa-fie-in-continuare-orasul-teilor-am-provocat-mai-multi-specialisti-la-dezbatere-iata-concluzia–1662339.html