spot_imgspot_img
21 C
Vaslui
13-apr.-2024

Poezie si culturã armeanã la Centrul Mihai Eminescu din Bârlad!

- Advertisement -

LIRICÃ ARMEANÃ… Un eveniment cultural deosebit ce a adus în prim plan tema liricii armene, a avut loc la Centrul Mihai Eminescu din Bârlad. Publicul prezent s-a bucurat de prezenta reprezentantei Uniunii Armenilor din România – Sucursala Iasi, Stefana Dochita Agop care a vorbit cu dragoste si pasiune despre originea sa armeanã, despre scriitorii armeni sau alte personalitãti marcante cu origine armeanã.

Întâlnirea lunarã a Clubului de poezie „Cristian Simionescu” s-a desfãsurat la finalul sãptãmânii trecute, la Centrul „Mihai Eminescu” si a avut ca tematicã lirica armeanã – „Poeti armeni, trecut – prezent”. Un oaspete special, vechi si drag colaborator al Centrului Eminescu, venit din dulcele târg al Iesilor, Stefana Dochita Agop, a demonstrat încã o datã cã exceleazã în oratorie, iar dragostea si pasiunea de a vorbi despre originea sa armeanã, despre scriitorii armeni sau alte personalitãti marcante cu origine armeanã, o fac sã se simtã armeancã sutã la sutã desi, la origini ar fi doar 25 la sutã. Stefana Agop, cunoscutã pentru implicarea deosebitã în a face cunoscut poporul armean si comunitatea armeanã din România, cu traditiile, obiceiurile, istoria marcantã si cultura acestui popor, a evidentiat poezia patrioticã, dragostea de tarã fiind un deziderat la majoritatea poetilor armeni. Întrebãri sau completãri au avut si profesoara dr. Elena Monu – presedinta Academiei Bârlãdene, profesoara Elena Popoiu – vicepresedinta Academiei Bârlãdene, scriitoarea Loredana Ursu si pãrintele Adrian Filimon.

Stefana Dochita Agop, o colaboratoare de aproape 10 ani, vine cu drag de fiecare datã la evenimentele organizate la Centrul Eminescu, pentru a surprinde publicul bârlãdean cu elemente de culturã si civilizatie armeanã!

„O activitate culturalã desfãsuratã în Bârlad, în anul 2014, m-a adus pentru prima datã în incinta Centrului Mihai Eminescu, când am rãmas plãcut surprinsã de multitudinea de manuscrise, de picturi si sculpturi dedicate marelui poet national. Rãmânând cu aceastã emotie în suflet, am revenit cu plãcere, surprizând publicul bârlãdean cu elemente de culturã si civilizatie armeanã. O persoanã „cheie” pe care am regasit-o prin intermediul bibliotecarului Geta Modiga, a fost doamna profesor Elena Monu – presedinta Academiei Bârlãdene, ce a reusit într-o scurtã întâlnire, sã treacã în revistã principalele repere istorice cu privire la istoria comunitãtii armenesti din Bârlad. Un edificiu important din orasul Bârlad este reprezentat de Casa Armeanu, ce a apartinut cunoscutului inginer Armeanu, originar din Roman.

Odatã stabilitã pe meleagurile Moldovei, comunitatea armeanã din trecut pune accentul pe latura negustoreascã, comunitatea autohtonã dezvoltând activitatea de promovore a traditiilor si obiceiurilor armenesti. Datoritã vechimii lor, pe melegurile moldave si din dorinta de a aduce un element de noutate pentru publicul bârlãdean, Centru Mihai Eminescu a devenit un promotor al liricii armenesti, prin care am adus în vedere poezii ce abordeazã tematica iubirii si a patriotismului.

Recitalul de poezie a avut în prim plan evidentierea liricii poetilor armeni Silva Kaputikyan, Hovannes Siraz, Hamo Sahian, precum si Hovannes Krikorian.

Silva Kaputikyan este o poetã de origine armeanã, fiind cunoscutã ca „doamna liricii armene” ce a abordat în poeziile sale iubirea prin ochii împlinirii cuplului. Una dintre poeziile cele mai cunoscute ale Silvei Kaputikyan este poezia „Purtãm fiecare o dragoste-n noi” – „Trãim amândoi, trãim doar iubind/Desi eu pe tine, tu, totusi pe alta.”

Hovannes Krikorian este un poet emerit al liricii armene, care de-a lungul carierei sale de profesor la Harvard, a pus în prim plan patriotismul sub formã de versete, în poezia „Armenia” dedicatã patriei mamã – „Aceasta este tara mea, nu-i vreo prea largã mosie/încât, de mã duc undeva/as putea-o lua cu mine (…) Aceasta este tara mea, nu prea întinsã de fel/încât i-am fãcut loc în inima mea/ca sã n-o pierd cumva.” – a relatat Stefana Dochita Agop, reprezentanta Uniunii Armenilor din România – Sucursala Iasi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.