spot_img
19.5 C
Vaslui
05-oct.-2024
spot_img

Porumbei la slujba de Boboteazã (video)

- Advertisement -

SEMNE În centrul orasului, la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” a fost agitatie mare. Trei preoti au oficiat o slujbã specialã, iar în timpul predicii, oamenii au fost impresionati de faptul cã o pereche de porumbei s-a odihnit pe o creangã, chiar deasupra lor, minute în sir, amitind de scena din Biblie: “Si, iesind Iisus din apa Iordanului, cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu s-a vãrsat pogorându-se ca un porumbel si venind peste El. Si glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”.

Ieri a avut loc unul dintre cele mai importante ritualuri ale lumii crestine – procesiunea sfintirii apelor sau Boboteaza. În prezenta a sute de credinciosi, preotii din întreg judetul au sfintit tone de apã, adusã în butoaie din timp în curtea bisericilor. La finalul slujbei, toti cei prezenti au luat acasã sticle cu apã sfintitã, cu credinta cã prin stropirea cu ea, vor fi mai sãnãtosi si mai feriti de rele tot anul. “Nu conteazã dacã stau la rând. Nu e frig prea tare, a iesit si soarele, stãm la rând chiar si o orã dacã trebuie. Luãm apã sfintitã. E bunã sã stropesti prin casã, sã fugã relele, bolile. Îi multumim lui Dumnezeu cã am apucat ziua asta!”, a spus o vasluiancã. Curtea bisericii a fost plinã de oameni,ceea ce demonstreazã clar faptul cã vasluienii s-au întors la credintã.

Apa sfintitã s-a epuizat rapid!

Ore întregi au asteptat credinciosii, încolonati cuminti în fata bisericilor si dincolo de paravanele provizorii, un litru, doi, patru, dupã nevoie, din apa sfintitã cu puteri miraculoase, despre care se crede cã nu se stricã niciodatã. Multe dintre obiceiurile de demult s-au pierdut însã în lumea oraselor. S-a pãstrat încã ritualul de a aduce în casã apã sfintitã. Asa se face cã, încã de la primele ore ale zilei, înfofoliti si cu plasele pline cu sticle din plastic, credinciosii au mers la biserici, sperând sã obtinã binecuvântarea preotilor. Pentru unii, slujba pãrea sã nu se mai termine. Chiar si asa, vasluienii au asteptat câteva ore pânã au umplut si ultima sticlã cu apã sfintitã. Altii, mai întârziati, cum au fost cei din zona Gimnaziului “Elena Cuza”, aproape s-au bãtut pe ultimul strop de apã. “Nu am prins niciun pic de agheasmã, am sã mã duc la biserica din centru, acolo sigur gãsesc!”, s-a arãtat nemultumit unul dintre credinciosi. Doar sfintitã în aceastã zi de cãtre preot, apa capãtã proprietãti cu adevãrat miraculoase si vindecãtoare. Agheasma nu se stricã, ci rãmâne proaspãtã si “vie” pe tot parcursul anului, te fereste de orice boalã, alungã spiritele rele, purificã si curãtã sufletul.

ULTIMA PICÃTURÃ

Cu capul în butoiul de agheasmã

Zeci de vasluieni nu au mai “prins” agheasmã, pentru cã unii crediniciosi nu au avut limitã si au luat chiar si câte 4 litri de apã sfintitã. Asa s-a întâmplat la biserica “Sfânta Parascheva” din Vaslui, unde oamenii au ajuns sã scurgã si cele câteva picãturi de agheasmã de pe fundul butoaielor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

17 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.