spot_imgspot_img
7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Posta Vaslui este pe “cai mari”

- Advertisement -

Cei 80 de cai ai Oficiului Judetean de Postã Vaslui rãspânditi prin tot judetul sunt mândria si ajutorul postasilor vasluieni. Cu acestia, în multe sate izolate, ajung la timp scrisori, pensii, colete si alocatii

În unele sate din judetul Vaslui, de câtiva ani, cei mai buni colegi de muncã ai postasilor sunt caii aflati în întretinerea Oficiului Judetean de Postã Vaslui. Fãrã acestia, multe scrisori, colete, pensii, etc nu ar mai ajunge la destinatar în timp optim. “Avem în grijã acesti cai si sunt de un real folos pentru postasii nostri. La fel, bicicletele pe care le au postasii”, a declarat Mãrioara Idriceanu, directorul Oficiului Judetean de Postã Vaslui. În anul 2010 Oficiul Judetean de Postã Vaslui a functionat cu 22 de oficii postale, dintre care 8 în mediul urban si 14 în mediul rural, 145 de agentii si 657 de salariati. “Veniturile noastre vin în cea mai mare parte, din distibuirea pensiilor – 52%, restul din trimiterea coletelor, diferite mesagerii. Cheltuielile sunt în proportie de 60% cu salariile angajatilor, iar restul merg pe transport. Anul acesta am fãcut o turnurã în activitatea managerialã, am eliminat anumite contracte de servicii pe care le aveam cu diferite companii de transport care nu ne aduceau beneficii, preluînd în totalitate responsabilitarea acestora”, a mai precizat Idriceanu. În acelasi timp, ca si obiectiv pentru 2011, se vor reabilita mai multe oficii postale din judet.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.