Poveste!

GÂNDURI… Am scris în urma cu sase zile despre darul Sfântului Spiridon. Acolo sã rãmânem. Pe 12 decembrie. Sunt datoare sã multumesc sfântului care mi-a dãruit clipe de bucurie realã si o evidentã dovadã cã nu se lasã asteptat. Sufletul meu brãzdat de pluguri de gânduri, a primit un semn drept încurajare pentru a continua cãlãtoria începutã pe pagina de ziar. 12 Decembrie: a fost o zi frumoasã, pentru cã am inceput sã scriu iar. Dar, mai mult decât atât, a fost un neasteptat tren al bucuriei de a cãlãtori spre mine însãmi, deodatã. La prânz, un mesaj venit spectaculos si inedit pe Facebook, de la cea mai bunã prietenã din liceu, mã anunta cã o pot gãsi pentru scurt timp într-un anumit loc public. Prietena mea care este intr-o luptã crâncenã cu viata. Si cu boala. M-am dus imediat, pentru cã orice întâlnire cu ea e un tren venit în garã doar pentru câteva minute. Scurtã întâlnire, dar înainte de a ne despãrti spune evaziv: „Dacã mã duce sotul meu pânã la Sfântul Spiridon, te iau si pe tine, dacã vrei. Dar nu promit. Mai mult ca sigur, n-o sã mergem.” Plec fãrã sã îmi planific timpul, dacã a spus asa. Dar în scurt timp, telefonul meu sunã. Este ea: „La ora trei jumãtate venim sã te luãm”, îmi spune. Telefonul mai sunã o datã, încãpãtânat. Un foarte cunoscut vasluian nouã, tuturor, mã salutã. „Eu tocmai am venit acum în Vaslui, sotia mea a rãmas la Iasi, dar m-a trimis sã vã dau un dar, unde vã pot gãsi?”. Îi promit sã ne intâlnim în scurt timp. Prietena mea trebuie sã vinã. Si vine. Plecãm. Urc în masina albã. Doi oameni frumosi, dar cu griji mari în suflet mã primesc în intimitatea lor. Pornim spre Tanacu, cã acolo vor sã meargã. Aflu de la ei cã în toamnã, aflându-se într-o plimbare prin pãdurea de acolo, s-au gândit sã ajungã la mãnãstire. Acolo l-au gãsit pe Sfântul Spiridon în icoana fãcãtoare de minuni care tocmai a fost publicatã în ziar în ziua în care se petrecea întâmplarea de care povestesc. Nu le spun, dar sufletul meu danseazã de bucurie. Dupã patru luni în care am venit în fiecare zi de vineri la Sfântul Maslu si am ajuns sã iubesc locul cu adevarat, mi-am luat o pauzã. De câteva sãptãmâni n-am mai fost la mãnãstirea de la Tanacu. Mã uscam de dor, iar faptul cã am fost invitatã sã revin chiar în ziua în care a apãrut articolul despre Sfântul Spiridon, pentru mine e o adevãratã sansã. Sau chemare. Am nevoie de ajutor. Sfântul Spiridon stie. Si e ziua lui. Fantastic. Ajungem deja pe drumul ce duce spre mãnãstire. Cei doi vorbesc de cer. Spun cã n-au mai vãzut asa ceva. În dreptul meu, amândouã geamurile sunt total aburite, asa cã nu înteleg ce vor sã spunã si nu dau importantã. Nu vãd nimic. Povestesc si eu…ceva. Când ajung în fata portilor mãnãstirii, reusesc sã vãd un mic colt de cer, cum n-am mai vãzut niciodatã. Nu înteleg . Si tovarãsii mei de drum au aceeasi atitudine. Privesc uimiti cerul. Acum e rândul meu sã fiu uluitã. E ceva total diferit de ce am vãzut vreodatã undeva pe lumea asta. E o simfonie de culoare ce adãposteste o sferã de luminã albã, asezatã parcã special în spatele nostru. Sus, departe, dar si aproape totodatã. Cer sã mi se facã o fotografie cu cerul de foc. „Gata, ti-am fãcut”, spune prietena mea, dar în acea clipã dispare roata de luminã albã ce era ancoratã pe cer,drept în spatele meu. Intrãm amândouã în ograda mãnãstirii. Sunt anuntatã : „Vizita de aici, va fi una „fulger”. Mã conformez si mergem direct spre biserica Prodromitei, în care Sfântul Spiridon este tovarãsul Ei pretios de poveste adevãratã. Împãrtim flori la amândoi. Fiecare în lumea si în legea ei. Apoi plecãm. Bogate. Mi s-a împlinit dorinta de a ajunge chiar si asa, „în fugã”, acasã la Maica Domnului Prodromita si la Sfântul Spiridon, de ziua lui, la icoana lui magnificã. Ajungem repede în lumea realã, la Vaslui. Anunt pe cel care mi-a zis cã are pentru mine un dar, cã ne putem întâlni. Si ne întâlnim. Îmi întinde un plic colorat intens în galben, de cum ajunge lângã mine. „Nu stiu de unde a aflat sotia mea cã îl iubiti pe Sfântul Spiridon , asa cã v-a pregãtit o surprizã”, spune. Nu înteleg. De fapt, înteleg. Sfintii au fost totdeauna generosi cu mine. Au suplinit incapacitatea mea de a munci pentru bani. De cele mai multe ori, ceea ce am fãcut cu mai mult drag, am fãcut fãrã a fi plãtitã de oameni. M-a plãtit Dumnezeu pentru toate. Si acum mi-a trimis Sfântul Spiridon ajutor pentru cã zece animãlute rãmase a nimãnui, mã asteaptã departe… Si pentru ca fericirea mea sã fie ireal de frumoasã, mesagerul Sfântului Spiridon îmi spune: ” Puteti sã scrieti la un ziar pe care îl facem , o sã aveti si salariu. Vã propun…” Nu rãspund. Poate cã povestea mea a început aici unde semnez acum. Îmi place sã cred azi cã Dumnezeu va rândui pentru mine cum îmi voi câstiga pâinea cea de toate zilele. Articolul trecut se numea „Darul Sfântului Spiridon”. Acesta, „Poveste „.Vreau sã cãlãtoresc spre lumea de care îmi este dor. Oare Sfântul Spiridon vrea si El asta pentru mine, de m-a chemat la dânsul si mi-a trimis si daruri? Cred cã minunile existã. Dintotdeauna am crezut. Mi-e dor de voi! (Mihaela MANU)