Povestea incredibilă a Lorenei, supraviețuitoarea crimei care a șocat Poieneștiul

POVESTE… Lorena Fântânaru (foto medalion) și-a refăcut viața după ce tatăl ei, acum șase ani, i-a omorât mama și pe ea a înjunghiat-o de 11 ori. În locul familiei distruse, aceasta și-a așezat propria ei familie. S-a căsătorit și are un băiețel. Îi este dor de mama ei și îi pune câte o floare la crucea care marchează locul unde s-a întâmplat tragedia.

IERTARE ȘI SUFERINȚĂ… Acum șase ani, micuța comunitate din Poienești a fost zguduită de o crimă înfiorătoare petrecută în sânul familiei Fântânaru. Capul familiei, un om gospodar, cu o familie reușită și cu o stare materială foarte bună își ucide soția într-o criză de gelozie, apoi își înjunghie fiica și o abandonează în portbagajul mașinii sale. După trei zile, se sinucide. Filmul acestei întâmplări a fost o adevărată telenovelă. Tatăl criminal nu și-a luat zilele imediat, așa cum își propusese, fiindcă voia să-și ceară iertare fiicei sale Lorena, care a stat în comă la spital. După ce starea fiicei sale s-a stabilizat și a știut că va supravețui, acesta și-a încheiat socotelile cu viața. Peste timp, supravețuitoarea acestui atac înfiorător a avut puterea să-și ierte tatăl pentru răul făcut atât ei, dar mai ales mamei sale care putrezește în mormânt. Cuprinsă de un soi de empatie, specifică doar persoanelor care suferă de sindromul Stockholm, aceasta spune că și-a iertat tatăl pentru ceea ce a făcut și a decis să-și spună public povestea ei, după ce șase ani a avut tot soiul de remușcări, și-a adus tot felul de reproșuri, ca într-un final să ierte pe toată lumea. Și viața a răsplătit-o pentru acest mod de a ierta, oferindu-i o nouă perspectivă și o șansă la o familie frumoasă. “Cred că după ce m-a înjunghiat  a realizat  ce a făcut.  M-a ajutat să mă mențin pe linia de plutire faptul că ei sunt îngeri și trebuie să-i fac mândri de mine, să lupt și să fiu puternică, pentru ei. Eu am simțit că mama mea s-a stins fix când am intrat eu în sala de operație. Am simțit lucrurile astea!”, povestește Lorena. După șase ani și cu sprijinul prietenului de atunci, Lorena reușește astăzi să-și întemeieze o familie și să devină mama unui băiețel. 

În urmă cu șase ani, o crimă înfiorătoare avea să tulbure liniștea comunei Poienești. Într-un acces de furie și pe fondul unor certuri familiale, un bărbat de 45 de ani își ucide soția, își înjunghie fiica de 11 ori, apoi fuge și se ascunde în pădure. La trei zile de la comiterea oribilei fapte, bărbatul decide să-și pună capăt zilelor și este descoperit spânzurat într-o salcie, la câteva sute de metri de localitatea Poienești. În afară de bărbat și soția acestuia, tragedia de la Poienești a mai avut drept victime și pe cei doi copii ai familiei. Chiar dacă un astfel de episod în viața unui adolescent poate lăsa semne adânci și permanente, Lori, mezina familiei Fântânaru, reușește să treacă peste toate problemele și, poate cel mai important lucru, reușește să-și ierte părinții, în special pe tatăl său, care a înjunghiat-o. Prinsă într-un context ciudat, fata vorbește de tatăl său, nu ca de un criminal care i-a destrămat familia și încearcă să-l înțeleagă, întrând parcă în logica persoanelor care suferă de sindromul Stockholm. Iată ce povestește tânăra acum, despre evenimentele de acum șase ani: “Tatăl meu nu a acceptat să fie familia destrămată, el mereu a vrut ca noi să fim uniți ca familie. Atunci când a văzut că nu se mai poate, nu a acceptat această despărțire între el și mama și între el și noi, copiii lui. Motivul exact doar ei îl știu, nu cred că părinții pot spune copiilor toate problemele de oameni mari. Eu cred ca ei au vrut să ne apere și să nu avem acea ură față de unul sau altul, în sensul să o urâm pe mama sau să-l urâm pe tata. Nu a fost înțelegere. Fiecare pe drumuri separate. După un asemenea eveniment te schimbi ca om. Trebuie să accepți anumite lucruri și să fii mai curajoasă decât ai fost înainte. Apar fricile, îți este teamă să te descarci, să îți spui punctul de vedere față de persoana care urmează să fie în viața ta de acum înainte, cum va reacționa, ce va spune. Fizic, semnele te însoțesc pe viață. Din fericire, mulțumesc lui Dumnezeu, am rămas doar cu cicatrici”.

Rănită de propriul tată, Lori reușește să-și ierte părintele 

Martoră la scena în urma căreia mama sa își pierde viața, ucisă de către soț, Lori cade victimă colaterală. În momentul în care încearcă să-și protejeze mama de furia tatălui, tânăra este lovită de 11 ori, cu cuțitul, apoi aruncată în portbagajul mașinii. După ce a fost găsită de autorități, ajunge în spital unde rămâne internată o lungă perioadă de timp. Cu toate acestea, Lori găsește puterea să-și ierte părintele, dar și să-l considere nevinovat de ceea ce i s-a întâmplat. «Sigur că nu a vrut să-mi facă rău, asta știu sigur, a fost un moment de furie. Atunci când ești foarte nervos sau ți se pune capac de la o ceartă sau o situație și izbucnești, așa a fost și cu el. Eu am vrut, am încercat să îmi apăr mama ca să nu pățească ea ceva, să pățesc eu, ca ea să fie bine. El a văzut că  eu mă bag între ei și atunci, în momentul acela de furie, nu a conștientizat ca sunt eu. Cred că după ce m-a înjunghiat  a realizat  ce a făcut.  M-a ajutat să mă mențin pe linia de plutire faptul că ei sunt îngeri și trebuie să-i fac mândri de mine, să lupt și să fiu puternică, pentru ei. Eu am simțit că mama mea s-a stins fix când am intrat în sala de operație. Am simțit lucrurile astea. Atunci mi-am spus: „Bine, știu că nu mai este printre noi, trebuie să fiu puternică pentru ea, să o fac mândră. Mama să vadă că a făcut o fată luptătoare. Dacă reușesc să trec printr-o situație atât de gravă și să mă ridic, înseamnă că nu mă poate doborî nimic!”. În viață sunt lucruri pe care nu le alegi și trebuie să înveți să treci prin ele, mai ales dacă ai pentru cine lupta, chiar dacă nu-i ai lângă tine, tu trebuie să lupți. Nu am purtat ură pe el, din contra, din tot sufletul meu îmi doream să pot vorbi cu el, să-l îmbrățișez, să vorbesc cu el și să-i spun: „Tată, te-am iertat din prima clipă pentru ce ai făcut, nu te condamn pentru că ești părintele meu. Numai Dumnezeu te poate pedepsi, eu te-am iertat!”»a spus tânara mămică.

Prietenul a fost cel care a ajutat-o pe Lori să treacă peste toate greutățile

AMINTIRI CHINUITOARE… Internată în spital, Lori reușește să afle, într-un târziu, despre amploarea tragediei familiei sale. De asemenea, fata a aflat și faptul că, după ce și-a ucis soția, tatăl său a refuzat să se predea autorităților și a decis să-și pună capăt zilelor. A reușit, în schimb, să treacă peste toate și spune că a făcut acest lucru ajutată de prietenul care avea să-i devină, ceva mai târziu, soț. Întrebată dacă ar fi putut să-și determine părintele să nu recurgă la gestul extrem și să se predea autorităților, Lori spune că nu, și asta pentru că tatăl ei avea deja o grea povară pe suflet. “Nu cred că aș fi putut să-i influențez decizia de a-și pune capăt zilelor, pentru că el avea o povară pe suflet, o viață. Dar cred că dacă apucam să vorbesc cu el, îl linișteam și îl făceam să simtă iubirea pentru un părinte și că noi îi suntem aproape. Să se gândească bine la ce vrea să facă, pentru că doar pe el îl mai avem. Nu am apucat nici să merg la înmormântare, am stat 3 săptămâni în spital, nu aveam cum să vorbesc cu tata sau să-l văd pentru ultima oară. Cu soțul meu mă știu de 5 ani, aveam o lună de relație când s-a întâmplat totul. Toți mi-au ascuns faptul că mama decedase și tata, la fel. El a aflat după ce au înmormântat-o și nu știa cum să-mi spună, pentru că era ceva foarte greu de spus. Mă încuraja că va fi bine, vom trece amândoi peste asta. Dacă nu era el, sigur mi-ar fi fost mai greu, pentru că așa am avut pe cineva alături. Aș fi trecut mai greu prin situația asta, fără el. Doctorii au preferat să-mi spună adevărul despre ce s-a întâmplat abia când au considerat ei că sunt pregătită. Eu aș fi preferat să știu adevărul despre amândoi, dar probabil au luat decizia asta tot spre binele meu. Eu nu am vrut să cred până ce nu am fost la cimitir. Am crezut că totul este un coșmar, că nu este adevărat. Când am ieșit din spital, am fost la o florărie și am luat flori pentru amândoi. În drum spre Poienești, iubitul meu îmi spunea: “Lori, trebuie să fii tare, dacă vrei să plângi, dacă vrei să strângi crucea în brațe, fă-o, să te descarci”. Și așa am făcut. Am urlat la cer, spunându-mi: “De ce eu, de ce mi s-a întâmplat asta mie?”. Am plâns și am fost la casă, unde le simțeam prezența. Stăteam singură în cameră și simțeam cum mă mângâia mama pe umăr. Eu le-am simțit prezența tot timpul cât am stat în casa părintească. Mă duceam în camera lor, stăteam cu hainele lor în brațe, mă uitam la poze, mă duceam la cimitir când simțeam nevoia unui sfat sau aveam nevoie de o vorbă bună. Îi visam pe amândoi seara. Acum nu prea mă mai duc acolo de ceva timp, doar la cimitir. Mă duc cu greu acasă, pentru că nu mai există  pentru mine cuvântul “acasă”.  E doar o casă și atât.  Acum nu-i mai visez, dar mi-e dor de ei în fiecare seară, adorm cu gândul la ei și sper ca într-o zi să-i visez», mai spune tânara, care a trecut prin cea mai cumplită experiență.

Pentru Lori, viața a mers mai departe și acum este mama unui băiețel 

FERMĂ… Acum, Lori și-a întemeiat propria familie și a învățat din greșelile părinților. Jură să-și protejeze copilul, care este pentru ea cel mai important lucru: “Pentru el lupți ca un leu cu tot greul. Acum, având un copil, am decis împreună cu soțul, că băiatul nu va afla din altă parte și eu voi decide când o să fie pregătit și va întreba de bunici. Acum îl luăm cu noi la cimitir, le duce flori, lumânări, dar atât.  Este normal ca un copil să știe situația și îi voi povesti, să nu își facă iluzii că bunicul său este sau a fost o persoană rea. Prefer să afle de la mine decât de la altcineva, pentru că nu știe nimeni exact ce a fost, doar eu am fost de față. Alții îi vor spune părerile lor, care probabil nu vor fi corecte.”




2 COMENTARII

  1. Lorena a avut un caracter de fier, a trecut cu bine de acest hop, dar PRIMARIA a ajutat-o sa nu clacheze ? Scopul alesilor locali si a comunitatii, este sa ajute cetatenii langa care traiesc, prin donatii si moral, pentru a trece mai usor peste o astfel de tragedie. Multa bafta, sanatate si fericire in viata alaturi de familie, Lorena !

  2. Nu consider oportun sa cataloghezi o persoana care a trecut printr-o suferinta teribila ca fiind afectata de sindromul stockholm. As fi folosit articolul exclusiv pentru a ilustra enorma determinare a acestei fete de a trece peste ce s-a intamplat. Este laudabil ca vrea sa transmita o imagine pozitiva copilasului. Ar trebui sa inveti si dumneata cate ceva, omnului jurnalist.

LĂSAȚI UN MESAJ