spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
5.3 C
Vaslui
15-mai-2024

Povestea incredibilã de iubire dintre doi huseni minunati: profesorul Mihai Balan si sotia sa, pictoritã!

- Advertisement -

DESTÃINUIRI… Am sãrbãtorit Dragobetele, sãrbãtoarea româneascã a iubirii, iar, în numele acestui sentiment covârsitor, huseanca Mirela Balan, sotia îndrãgitului profesor Mihai Balan, decedat fulgerãtor anul trecut, a fãcut dezvãluiri despre povestea lor de iubire. Amintirile acestei întâlniri cu destinul pot fi oricând un manifest public pentru sustinerea convingerii cã dragostea adevãratã nu se terminã odatã cu moartea. Mihai Balan a fost, fãrã îndoialã, unul dintre cei mai îndrãgiti profesori din zona Husi, iar viata sa, alãturi de frumoasa pictoritã Mirela Balan, a fost ea însãsi o poveste de scris în cãrti. Într-o lume în care legãturile sufletesti au devenit atât de fragile si de efemere, iar cãsãtoriile pot fi spulberate la prima ceartã, asemenea povesti de viatã si de iubire pot fi oricând o pildã si chiar o inspiratie.

Recent, la împlinirea unui an de la decesul profesorului Mihai Balan, un dascãl cu vocatie si un husean împlicat total în fenomenul sportiv local, sotia sa a transmis un mesaj de-o profunzime care i-a înfiorat pe multi. „Pe 24 ianuarie, s-a împlinit un an de când ai „tãcut”… A trecut un an de când, la ora 8,00 dimineatã, mi-ai scris ultimul mesaj discret, cu bun simt… Protejându-mã, ca de obicei, ai scris: „cred cã trebuie sã vii”. Am venit, dar prea târziu… Dar sã stii cã nu plâng, merg înainte asa cum m-ai învãtat, pentru cã asta te ajutã sã fii linistit, acolo unde esti. Îti multumesc pentru ceea ce sunt!!”, a fost mesajul Mirelei Balan. Cuvintele acestea, adresate în spatiul public, au stârnit multe emotii. Unii si-au spus cã frumoasã si autenticã trebuie sã fi fost legãtura dintre cei doi, dacã ea, la un an de la moartea sa, îi spune atât de profund: „îti multumesc pentru ceea ce sunt”. Pictorita Mirela Balan a acceptat sã îsi spunã povestea care, poate, îi va bucura pe cei, deloc putini, cãrora le lipseste profesorul Mihai Balan. 

„Ne-am cunoscut la liceu, el era bãiat de profesor, înalt, drãgut, destept, manierat si curtat de multe fete”

„Initial, am vrut sã nu dau curs la ideea de a povesti despre noi doi, dar apoi m-am gândit cã poate în cuvintele mele si în descrierile mele, se regãsesc alte persoane cu inima frântã si greu în suflet. Dacã ar fi asa, dacã as putea sã aduc o mângâiere si sã alin un dor, o fac cu mult drag, din tot sufletul. Cum ne-am cunoscut? Nimic deosebit, ca mai toate cuplurile care au rãmas legate sufleteste pentru totdeauna. Ne-am cunoscut la liceu, el era bãiat de profesor, înalt, drãgut, destept, manierat si curtat de multe fete. Eu, cu trei ani mai micã, timidã, retrasã si introvertitã. Nu stiu ce a vãzut la mine de m-a remarcat. Mare lucru nu s-a întâmplat între noi, ne întâlneam uneori, purtam discutii filozofice (atât cât ne permitea vârsta) si îmi ducea geanta cu cãrti, manierat fiind. Apoi a plecat în Armatã, la Facultate si asa discutiile despre viatã si sensul ei au încetat. Ne-am reîntâlnit dupã 2-3 ani si nu ne-am mai despãrtit”, povesteste, cu emotie, pictorita Mirela Balan.

Sotul sãu i-a sustinut cel mai mult visul de a deveni pictoritã si a luptat cât a putut, ca sã îi deschidã un atelier în Husi

„Am avut parte de o viatã deosebitã alãturi de el… A fost totul pentru mine: sot, frate, prieten. M-a învãtat foarte multe lucruri, m-a încurajat de fiecare datã, iar faptul cã am început sã pictez este meritul lui. Pãrintii mei au fost foarte stricti, am avut o educatie rigidã si de aceea mã strãduiam sã mã integrez si sã trãiesc ca toata lumea: serviciu, casã, familie etc. El stia cã arta este calea mea si m-a încurajat sã o urmez, a fãcut sacrificii alãturi de mine si chiar de unul singur, pentru a-mi crea conditii. M-a încurajat sã iau decizii la care nici nu as fi îndrãznit eu singurã. De exemplu, sã deschid un atelier de picturã la Husi. Îmi amintesc faptul cã acest lucru pãrea o aberatie pentru majoritatea, ceva fãrã sens, o piedere de timp. Dar pentru mine a fost o mare realizare sufleteascã. Asa am avut ocazia sã mã perfectionez, sã întâlnesc oameni deosebiti, majoritatea huseni, care cãlcau pragul atelierului cu mult drag si dorinta de frumos”, povesteste sotia regretatului profesor, Mihai Balan.

„Nu pot nici acum sã cred cã toate astea au devenit amintiri, eu le voi pãstra vii. Stiu cã mã vegheazã de acolo, de sus, si se bucurã de fiecare realizare a mea”

„Cu sotul meu am fãcut echipã la orice. Am tremurat unul pentru altul în momente grele si ne-am bucurat, tinându-ne de mânã în momentele bune. Nu uit când ne-am mutat în casa nouã, datã de primarie, un mic apartament care ni se pãrea un palat. Nu aveam multe lucruri, dar ne-am organizat punctele de studiu, fiecare cu domeniul lui. El învata pentru Facultate, iar eu pictam si, în pauze, schimbam idei, ne sfãtuiam si ne încurajam unul pe altul. Nu pot nici acum sã cred cã toate astea au devenit amintiri, eu le voi pãstra vii. Stiu cã mã vegheazã de acolo, de sus, si se bucurã de fiecare realizare a mea. Acest gând îmi dã putere sã merg mai departe. Greu de crezut, dar m-a pregãtit si pentru trecerea în cealaltã lume, cea necunoscutã. Citea foarte mult, avea o bibliotecã imensã, cumpara mereu cãrti, era pasiunea lui. Desi pãrea un om delicat, usor stângaci, timid, incapabil de a reactiona la rãutãti, avea o atitudine plina de curaj în ceea ce priveste sensul nostru pe pãmânt si trecerea noastrã în nefiintã. Consider cã acesta este adevaratul curaj de care ar trebui sã dãm dovada cu totii. Moartea ne întristeazã, încearcã sã ne doboare, dar trebuie sã avem o atitudine demnã, pentru cã ea nu reprezintã nimic”, este convinsã Mirela Balan.

„Cei care au pierdut pe cineva drag nici nu stiu câtã putere au în ei pentru a merge mai departe”

„Dacã suntem puternici, cei care ne-au fost drãgi si ne-au pãrãsit, rãmân cu noi în tot ceea ce facem, în inimile noastre. Cum nimeni nu s-a intors de acolo, sã spunã cum este, nu foloseste la nimic sã ne imaginãm tot felul de lucruri si sã credem în tot felul de povesti. Eu pot sã spun cã am o educatie bunã prin meritul unor profesori minunati, dar adevãratã educatie am primit-o de la el, un motiv în plus pentru a spune cã oriunde m-as duce si orice as face, e cu mine. Cunosc multe persoane care au gãsit puterea sã meargã mai departe pe baza acestui mod de a gândi si a acestor sentimente. Când spun asta, mã refer la cei care au pierdut pe cineva drag, dar si la multimea de prieteni care-i simt lipsa. A fost un om minunat care a dãruit în mod gratuit din bunãtatea si cunostintele lui, neavând niciodatã teama cã nu mai are de unde, pentru cã era un izvor nesfârsit de valori umane si intelectuale. Ne-a lãsat tuturor câte ceva si asta ne ajuta sã credem cã înca e cu noi. Eu am fost cea mai norocoasã, mã consider puternicã, meritul fiind al acestui om care, printre altele, m-a învãtat sã râd cu lacrimi prin ploaie… nu sã plâng”, spune, cu senbilitate si cu ochii umezi, Mirela Balan.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.