spot_imgspot_img
12.7 C
Vaslui
28-apr.-2024

Predoiu despre propunerea de a fi premier: E o simplă speculaţie de presă; nu iau in calcul o astfel de ipoteză

- Advertisement -

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, duminică seară, la Realitatea TV, că nu i s-a propus funcţia de premier, aceasta fiind o simplă speculaţie de presă şi că nu ia în calcul o astfel de ipoteză.

„Am observat şi eu aceste discuţii în ultimele două-trei zile. Consider că e o simplă speculaţie de presă. (…) Nici măcar nu iau în calcul o astfel de ipoteză şi cred că orice speculaţie pe această temă, repet, nu numai că este lipsită de orice bază în realitate în acest moment, dar cred că face rău şi agendei justiţiei, pentru că, în ceea ce priveşte domeniul justiţiei, să nu uităm, România are un fel de contract, o înţelegere cu Comisia Europeană, cu UE şi toate energiile şi atenţia trebuie să meargă către aceasta agendă tehnică legată de mecanismul de cooperare şi verificare”, a afirmat Cătălin Predoiu.

Întrebat dacă a fost contactat de vreo persoană din cercurile puterii să-i propună funcţia de premier, ministrul justiţiei a spus că „Răspunsul e ‘nu'”.

Predoiu a subliniat că orice discuţie despre această temă ar presupune o deturnare a atenţiei ministrului Justiţiei, care nu este binevenită, adăugând că pentru el acest lucru nu a fost un subiect, nici măcar în aceste zile. El a spus că, din păcate, a observat în aceşti ani că discuţiile din politică se concentrează prea mult pe persoane şi pe funcţii.

Cătălin Predoiu a precizat că poziţia de premier este una mult mai complexă decât cea de ministru al Justiţiei şi a reamintit că a acceptat să intre în guvern pentru un proiect tehnic – cel al Codurilor.

Despre data când vor fi aplicate cele patru coduri penale şi civile, Predoiu a menţionat că anticipează dezbateri destul de intense pe marginea acestui subiect. „Noi am trimis la Parlament proiectul având o propunere pentru 1 octombrie 2011, anticipez însă dezbateri destul de intense pe această dată, întrucât sunt păreri diverse. Unii spun că ar fi bine să-l împingem la 1 ianuarie 2012, alţii chiar avansează data 1 iunie 2012, rămâne de discutat acest lucru”, a mai precizat el.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.