spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Premierul Ciucă se implică în criza societăţii de termoficare din Focşani. Ce spune despre viitorul firmei

- Advertisement -

Premierul Nicolae Ciucă a decis să se implice în criza societăţii de termoficare din Focşani, aflată în insolvenţă, în condiţiile în care SC ENET SA mai livrează apă caldă şi căldură pentru o treime din locuinţele din municipiu şi trece prin mari probleme financiare.

Aflat pentru câteva ore în Focşani, localitate de unde a ajuns general al Armatei Române, primul ministru Nicolae Ciucă s-a întâlnit, sâmbătă, cu autorităţile locale şi judeţene. Premierul a aflat despre problemele societăţii de termoficare, în insolvenţă de trei ani şi pe care o paşte spectrul falimentului. De altfel, vara aceasta societatea a fost debranşată pentru o lună de la gaze, lăsând oraşul fără apă caldă din cauză că nu s-a plătit la timp factura.

„Am discutat aspecte care ţin de unele probleme punctuale legate de termie în municipiul Focşani, înţelegând că structura locală este deja în insolvenţă. Deşi a derulat un proiect prin care să poată produce energie prin cogenerare, în momentul de faţă nu a reuşit să depăşească momentul şi am convenit să găsim o soluţie în comun cu Ministerul Energiei, astfel încât să ne asigurăm că în această iarnă cetăţenii municipiului Focşani vor beneficia de termie. Este clar că cea mai la îndemână este ca această societate să îşi ducă tot parcursul pe insolvenţă până la capăt, după care reînfiinţarea unei alte societăţi care să poată prelua tot ceea ce ţine de responsabilitatea asigurării termiei la nivelul municipiului Focşani. Sigur, sunt aspecte tehnice pe care autorităţile locale, împreună cu Ministerul Energiei, pot să le rezolve, ţinând cont că există deja discuţii preliminare în acest sens”, a spus Nicolae Ciucă.

Citeste mai mult: adev.ro/rg8neu

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.