spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Preotul paroh dintr-o comună din Iaşi, acuzat că a instigat la ură şi discriminare. „A făcut ce nu se cuvenea“

- Advertisement -

Deranjat că a fost chemat la Poliţie ca să dea o declaraţie în legătură cu o situaţie care se petrecea în comună, preotul dintr-o comună din Iaşi a ales să rostească public, în timpul predicii unei slujbe, numele unor cetăţeni din comună, dându-i drept exemplu negativ.

Sâmbătă, 15 august, doi tineri jurnalişti din Iaşi şi-au auzit numele rostit, în semn de reproş, de către preotul paroh al Bisericii „Naşterea Domnului” din Tomeşti, comună în care locuiesc cei doi.   În timpul predicii, preotul Teofil Leuştean i-a informat pe enoriaşi că a fost chemat la Poliţie pentru a da o declaraţie.    Potrivit spuselor lui Ionuţ Benea, reporter ZDI şi corespondent „Adevărul”, preotul s-ar fi plâns că s-a simţit umilit de situaţia în care a fost pus, aceea de a da declaraţii în faţa legii, motiv pentu care a vrut să spună public cine sunt cei responsabili pentru asta.    Astfel, numele lui Ionuţ Benea, dar şi adresa la care locuieşte acesta au răsunat pe străzile din Tomeşti, fiind rostite la staţia de amplificare a bisericii din cartier. Pe lângă numele şi adresa la care locuieşte jurnalistul, au fost făcute publice şi alte informaţii, cum ar fi numele soţiei lui Ionuţ.   Staţia de amplificare a Bisericii „Naşterea Domnului” din Tomeşti face subiectul unei petiţii trimise Poliţiei Române, Ionuţ Benea atrăgând atenţia atunci asupra unei posibile încălcări a legii privind ordinea publică.    „În urmă cu trei săptămâni, de pe site-ul Poliţiei Române, am trimis o petiţie în care am expus o posibilă încălcare a legii privind ordinea publică. Descriam cum, în fiecare zi de sărbătoare, de la biserica din cartier răsună, uneori neinteligibil – dar extrem de voluminos –  slujbele. Am expus în formularul online că petiţia mea nu are legătură cu opţiunile religioase, nu îmi doresc să fie nimeni amendat. Scriam că îmi doresc doar, pe acea cale, să aduc la cunoştinţa statului, prin Poliţie, despre o posibilă încălcare a Legii 61/1991”, povesteşte Ionuţ Benea într-o postare pe Facebook.

Citeste mai mult: adev.ro/qf41ij

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.