spot_imgspot_img
10.2 C
Vaslui
19-apr.-2024

Preşedintele Iohannis a atacat la CCR prevederea introdusă de PSD în legea educației care permite rectorilor să rămână în funcție pe viață

- Advertisement -

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, luni, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind mandatul nelimitat al rectorilor.

Actul normativ, care a fost trimis la promulgare pe 29 octombrie, vizează aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

„Prin modul în care a fost adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate”, se arată în sesizarea la CCR, solicitându-se constatarea neconstituţionalităţii actului normativ, în ansamblu.

Preşedintele menţionează că OUG nr. 79/2020, aprobată prin legea criticată, modifică şi completează Legea nr. 1/2011 cu privire la elaborarea şi aprobarea planurilor-cadru de învăţământ pentru învăţământul liceal militar şi reglementează admiterea prin repartiţie a absolvenţilor acestui tip de învăţământ în instituţiile de învăţământ superior militar, având în vedere contextul generat de actuala pandemie de COVID-19. De asemenea, actul normativ elimină dispoziţia potrivit căreia mandatele rectorilor erau limitate la două mandate succesive, acestea putând fi astfel reînnoite fără nicio limită; stabileşte că pregătirea psihopedagogică trebuie să asigure şi competenţe digitale pentru organizarea procesului de învăţământ în modul online; prevede că formarea continuă a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control trebuie să asigure şi competenţe digitale pentru organizarea procesului de învăţământ în modul online.

Potrivit şefului statului, în calitate de primă Cameră competentă, Camera Deputaţilor a adoptat acest proiect de lege operând asupra ordonanţei menţionate două modificări, necesare pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, precum şi două completări, care vizau prevederi din Legea nr. 1/2011, referitoare la includerea competenţelor digitale pentru organizarea procesului de învăţământ în modul online, respectiv la formarea continuă a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control, care trebuie să asigure şi competenţe digitale pentru organizarea procesului de învăţământ în modul online. … https://www.g4media.ro/presedintele-iohannis-a-atacat-la-ccr-prevederea-introdusa-de-psd-in-legea-educatiei-care-permite-rectorilor-sa-ramana-in-functie-pe-viata.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.