Prima ediție a turneului “Volleyball Tigers Cup” și-a desemnat câștigătorii

FINAL… Timp de două zile, la Vaslui, 10 echipe s-au întrecut la turneul de volei “Volleyball Tigers Cup” – ediția I, organizat de Clubul Sporting Tigers Vaslui. La finalul jocurilor, câștigătoarea primei ediții s-a dovedit a fi VRC Iași, podiumul fiind completat de Boston Iași și Energy Piatra Neamț.
“Volleyball Tigers Cup” – Vaslui a adunat la start 10 echipe mixte, formate din jucători amatori. Județul nostru a fost reprezentat de Tigers Vaslui, Ai Noștri Vaslui și Asterix Bârlad. Meciurile s-au disputat în sala de sport de la sediul fostului Vascovin și în Sala Polivalentă. “Ne bucurăm că am reușit să avem o competiție echilibrată și frumoasă. Putem spune că a fost o reușită, în care fair play-ul și buna dispoziție și-a pus amprenta. Sperăm ca pe viitor să se organizeze la Vaslui mai multe astfel de competiții pentru copii, pentru tinerii pasionați de volei și nu numai”, a spus Andrei Bălan, președintele C.S Tigers Vaslui. La turneul de la Vaslui au participat echipele: Tigers Vaslui, Ai Noștri Vaslui, Asterix Bârlad,The Ghosts Botoșani, Rhema Iași, Energy Piatra Neamț, VRC Iași, Boston Iași, Octopus Iași și Japoniștii Iași.