spot_img
17 C
Vaslui
27-iul.-2024
spot_img

Primăria Huși ori e bogată, ori e… fudulă! A dat 365.000 lei pe o parcare de 1.000 mp!

- Advertisement -
SCUMP… 365.000 de lei a costat parcarea din fața unei societăți comerciale, după cum arată documentele prezentate spre aprobare consilierilor locali.

BOIERI… Cine spune că Primăria Huși nu are bani înseamnă că nu știe cât a dat aceasta pe amenajarea unei parcări de numai 1000 de mp, pe strada Calea Basarabiei! 365.000 de lei a costat parcarea din fața unei societăți comerciale, după cum arată documentele prezentate spre aprobare consilierilor locali. Suma este una foarte mare, după cum au remarcat și unii consilieri. Dacă primarul Ioan Ciupilan a justificat investiția, între altele, prin cerința venită din partea „uneia din cele mai mari firme din Huși”, consilierii din opoziție au vrut să știe de ce proiectul vine spre aprobare în CL abia după ce parcarea a fost amenajată, iar banii deja cheltuiți.

„E firesc să faceți ceva și după aceea să ne cereți acordul? Nu mai zicem de preț, că trebuie să discutăm și despre el. E vorba despre 365.000 lei, adică aproape 4 miliarde de lei vechi, pentru o parcare de 1000 mp”, a intervenit consilierul Radu Bobârnat. Primarul Ioan Ciupilan a explicat că a fost un context anume pentru care a făcut parcarea înaintea… aprobării. „În momentul în care am primit răspunsul de la „Căpitan Carp”, că nu ne este finanțată prin CNI din cauza faptului că nu poate să ne facă toată strada pe consolidare, atunci am venit în primărie și am spus hai să facem parcarea de la primărie. Am avut solicitări de la una din cele mai mari firme din oraș, să îi facem parcarea și atunci am dat la Tehnic să facă aceste lucruri. Între timp, n-am făcut decât contractul pe primărie”, a început explicația primarul Ioan Ciupilan.

„Am venit în CL mai târziu din cauză că Serviciul nostru stă în doi oameni, am avut în ultima lună foarte multe proiecte de recepționat”

Argumentul primarului a fost continuat de un angajat al primăriei. „Atunci când s-a lucrat la parcarea de la primărie, a fost o rugăminte a constructorului, că sunt aspecte tehnice – când stația de asfalt o pornești, trebuie să aibă o anumită capacitate, altfel nu este eficientă – și ne-a rugat, fiind în discuția de la acea firmă, să aprobăm să pună și acolo asfalt, pentru a nu avea pierderi. Asta a fost chestia. Însă noi aveam pregătit materialul, am venit în CL mai târziu din cauză că Serviciul nostru stă în doi oameni, am avut în ultima lună foarte multe proiecte de recepționat, fie la terminarea lucrărilor sau în diferite stadii”, a explicat angajatul Primăriei Huși. Consilierul Bobârnat a insistat asupra faptului că întâi era necesară aprobarea Consiliului Local și apoi să fie făcută lucrarea. „Nu putem să acceptăm ca dumneavoastră să vă apucați de lucru, să cheltuiți niște bani. Mulți! Cine a dat voie constructorului să facă așa, de capul lui?”, a fost de părere Radu Bobârnat. „Ce să-i spun constructorului? Domnule, nu mai fă, c-o s-o facem peste 5 ani?”, a fost replica primarului Ioan Ciupilan.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

  1. Primaria in loc sa faca parcari in afara orasului mai bine s-ar ocupa chiar de cele din centru. E in spatele ANAF-ului ditai parcarea plina de noroi si moluz, aici ar putea parca o multime de masini da e lasat un santier mizerabil acolo de cand sau facut blocurile alea. Parcarea asta e loc pentru cainii vagabonzi si gunoaie, o mizerie in chiar centrul orasului Husi. S-au facut Aneleurile acolo dar parcarea aia zace plina de noroi si gunoaie. Acolo trebuie facuta parcare mare, semnalizata, cu intrare din strada principala pe care o tot blocheaza Zanvetor cu masinile lui…

  2. Ce bătaie de joc! Incredibil! Pe oamenii ăștia chiar nu-i trage nimeni la răspundere? De ce mai exista Consiliul local dacă banii comunității se cheltuie după bunul plac al primarului? Și care era urgenta în acest caz, dat fiind faptul ca acea parcare deservește o firmă privată?

  3. Ei lasati ca in curtea spitalului fac ei santuri mult mai scumpe decat parcarea aia si nu se ofuscheaza nimeni!!! Ia sa se faca vreun audit ceva sau un control sa se vada cat se cheltuie cu sf acreditare si de unde banii???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.