spot_imgspot_img
12.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

Primăria și CL Negrești, acționate în judecată pentru neplata unei cofinanțări de 1 milion euro. “Ne poate aduce într-un colaps financiar”

- Advertisement -

DATORIE ENORMĂ… Situație incredibilă în Negrești. Primăria și Consiliul Local au fost acționate în judecată de Compania Națională de Investiții (CNI) pentru neplata unei cofinanțări de 1 milion de euro. Cele două instituții s-au angajat să plătească această sumă în cadrul unui proiect de apă și canalizare, însă nu a mai plătit nimic. Proiectul a început în 2007 și s-a finalizat, atenție, în 2020. La mai bine un an de la recepția lucrărilor, CNI și-a dat seama că nu a încasat cofinanțarea și a notificat primăria să achite plata. Pentru că nu a plătit, a dat în judecată unitatea administrativ-teritorială Negrești. În proces a fost chemat și Consiliul Județean Vaslui, pentru că în 2007, când s-a aprobat proiectul de apă și canalizare, a semnat un protocol de colaborare în care se angaja că “va depune toate diligențele să sprijine investiția”. “1 milion de euro este o sumă foarte mare pentru bugetul nostru, nu avem de unde să plătim. Dacă decizia instanței ne va fi defavorabilă, datoria poate aduce administrația locală într-un colaps financiar nedorit”, a declarat primarul orașului Negrești.

Început în 2007, cu fonduri de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, proiectul de apă și canalizare a fost suspendat de mai multe ori. “Nu cunosc cu exactitate toate problemele cu care s-a confruntat acest proiect, dar a fost suspendat până prin 2011-2012. S-a început atunci o nouă licitație, cred că au început lucrările, dar au fost tărăgănate până prin 2014, când iar a fost suspendat proiectul… În 2018 s-au reluat lucrările, iar în iunie 2020, cu vreo trei luni înainte să devin eu primar, s-a semnat recepția lucrărilor. La începutul acestui an am fost notificați de Compania Națională de Investiții că trebuie să plătim cofinanțare de 1 milion de euro, dar și niște penalități de 200.000 euro. Am răspuns că nu putem plăti o asemenea sumă, pentru că nu avem de unde să dăm. Ne-a acționat în judecată, procesul a început și au avut loc deja câteva termene”, a explicat primarul orașului Negrești.

1 milion euro însemna în 2007 bugetul orașului Negrești pe trei ani

Cristi Rusu

Pentru a se apăra în acest proces, Consiliul Local Negrești a angajat un avocat specializat pe astfel de spețe. “Noi considerăm că mare parte din sume s-au prescris, la fiecare recepție parțială a lucrărilor ar fi trebuit să se ceară o cotă parte din finanțare… Mai multe nu pot să vă spun, pentru că este o situație extrem de dificilă. 1 milion de euro este și acum o sumă foarte mare de bani, dar atunci însemna veniturile orașului pe trei ani. Nu știu ce s-a întâmplat atunci, cum s-a luat decizia de a se intra într-un proiect cu o astfel de cofinanțare, cert este că ea a fost asumată de doi negreșteni: unul la conducerea primăriei, la acea dată, și altul la conducerea Consiliului Județean Vaslui (CJ). Mai exact, președintele CJ de atunci a semnat un protocol în care se angaja <să facă toate diligențele pentru a sprijini orașul Negrești> în situația în care nu va putea susține cofinanțarea. Exprimarea nu este clară, adică nu se precizează că se angajează să finanțeze, în cazul în care UAT Negrești nu va putea să plătească cofinanțarea, ci doar că <va depune toate diligențele>”, a declarat primarul Cristi Rusu.

Fostul primar Ioan Cozma, condamnat în 2012 pentru fapte de corupție, implicat și în acest caz

Ioan Cozma

Edilul nu îi nominalizează pe negreștenii aflați atunci în conducerea celor două instituții, însă dacă ne uităm în istoria acestora, vom vedea că în 2007 Primăria orașului Negrești era condusă de Ioan Cozma (n.r. a avut două mandate în perioada 2004 – 2012), iar la șefia Consiliului Județean se afla Corneliu Bichineț (n.r. un mandat – 2004-2008), urmat de un alt negreștean, Vasile Mihalachi (2008-2012). Cozma a fost condamnat definitiv, în 2012, de Curtea de Apel Iași la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de coruptie. Acesta a falsificat, împreună cu un alt angajat al Primăriei Negreşti, o serie de documente dintr-un proiect în valoare de 62.000 euro, din care 49.860 euro a fost contribuţia Uniunii Europene (UE). Proiectul prevedea construirea unei fabrici de cărămizi ecologice în oraş, comunitatea locală având ca partener o asociaţie de rromi. Neregulile au ieşit la iveală încă din 2005, când la Negreşti a ajuns însuşi şeful de atunci a Delegaţiei Comisiei Europene în România, Jonathan Scheele. În loc de fabrică şi utilaje la standarde europene, câţiva romi învârteau lutul cu mâinile. Ei au recunoscut că nu sunt angajaţi ai „fabricii de cărămizi ecologice”, ci beneficiari de ajutor social, dar fuseseră convocaţi de primar să facă chirpici. Întrucât investiţia nu a mai fost finalizată, Ioan Cozma s-a văzut nevoit să dea banii înapoi Uniunii Europene de la bugetul local.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

    • Eu ce spuneam mai acum cateva zile? Gata si cu liberalii acum.
      Motiv pentru a mari taxele/impozitele locale.
      Dar cel mai bine si mai bine e sa decongestioneze stufosul ”aparat” adminsitrativ adica, pe romanestre spus, sa mai dfea afara din multimea de bagatori de seama din primarie! Familii intregi sunt angajate pe pile in aceasta institutie! Numarati!
      In fatza acestor argumente Rusu si cu David tac malc! De ce? Din cauza propriei incompetentze si a modului artificial in caree fost numit viceprimarul. Numarati Rusule si Davide cati incaseaza leafa aiurea! Daca aveti sange in instalatie si vreti sa aratati ca schimbati ceva, folositi acet moment.
      Dar norocul negrestenilor e ca timpul se scurge si iar vom avea alegeri.

        • Repet, ar trebui ca Rusu si sefii lui liberali sa remarce cate familii sunt angajate in Primaria Negresti. desigur ca pe competenta, cum altfel?
          Da-i afara Rusule, curata primaria daca vrei sa faci economie de bani si nu saraci populatia cu mariri de taxe si impozite!

  1. Sigur sunt și în comuna Dranceni cazuri de acest gen de pe timpul lui Pecheanu pesede, dacă s-ar face o verificare amănunțită la investițiile ce le-a făcut Pecheanu se vor găsi preturi de 100 de ori mai mari decât cele reale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.