spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
26-apr.-2024

Primarul Bârladului și al Perieniului se sfădesc la Tribunalul Vaslui pe un teren de câteva milioane de euro

- Advertisement -
LITIGIU… Primarii Boroș (Bârlad) și Iacob (Perieni) sunt în litigiu pentru 10 ha de teren la fostul Aerodrom! Bârladul și Perieniul zic că terenul este al lor, dar nu au acte de proprietate niciunul, nici altul!

BÂRLAD vs. PERIENI… Situație incredibilă la hotarul municipiului Bârlad, unde în jur de 11 ha de teren agricol, cât pe ce să intre în posesia Primăriei Perieni … mai mult cu japca. Primarul Alexandru Iacob a pus ochii pe acest teren, unde nu are acte de proprietate și, cum nici Primăria Bârlad nu a intabulat acel teren la Oficiul de Cadastru, i-a dat vânt în pupă edilului din Perieni să încerece să pună mâna pe cele 11 ha de pământ. Fost milițian la bază, Alexandru Iacob a mai încercat și în 2019 și în 2021, să treacă prin Consiliul Local Perieni includerea suprafeței de aproape 11 ha în domeniul privat al comunei pe care o conduce, dar nu a avut cvorumul necesar (2/3 din numărul de consilieri). Fiindcă nu avea act de proprietate pe acel teren și nu putea dovedi că este al comunei, consilierii PSD și PNL nu au votat. Au făcut-o în noiembrie 2022, când la ședința CL Perieni au fost chemați în ajutor președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu și stăpân absolut al PSD și a lui Dan Marian, vicepreședintele CJ Vaslui și conducător suprem al ALDE Vaslui, care au făcut presiuni pe consilieri să voteze. Astfel, noua majoritate a votat proiectul cu pricina și astfel s-a „născut” litigiul dintre Primăriile Bârlad și Perieni, arbitrat acum de instanțele de judecată.

Astfel a fost adoptat proiectul de hotărâre, cu 2/3 din consilieri. Numai că, ce să vezi? Acest proiect nu a primit viza de legalitate de la Instituția Prefectului Vaslui! Ca urmare, primarul Perieniului, fostul milițian Iacob, a atacat „problema” la Tribunalul Vaslui, în contenciosul administrativ! Pentru cei interesați, terenul cu pricina este fostul Aerodrom al Bârladului, din spatele Cimitirului „Eternitatea”, teren care în 1990 aparținea IAS Bârlad și care a fost cedat Primăriei Bârlad la schimb cu un alt teren aparținând instituției bârlădene, pe bază de Proces Verbal. La Tribunalul Vaslui ieri a fost dat încă un termen dosarului aflat pe rol cu această „harță” dintre Iacob și Boroș, pentru lipsa raportului de expertiză a OCPI Vaslui! Primarul Iacob vrea ca pe acest teren să construiască un cartier de vile pentru tineri.

OCPI Vaslui a transmis că nu s-a găsit număr cadastral și nici titlul de proprietate pentru tarlaua în cauză!

Iată ce răspuns a primit primarul comunei Perieni de la OCPI Vaslui, după ce în septembrie 2022 a cerut situația juridică a tarlalei (terenul), care acum este în litigiu! „Ca urmare a adresei dumneavoastră nr. .. din 19.09.2022, înregistrată la OCPl Vaslui cu nr…. pe 19.09.2022, prin care ne solicitați să vă transmitem date privind situatia juridică pentru imobilul situat în tarla 120, parcela 2095, UAT Perieni, vă comunicăm următoarele: Din verificările efectuate în aplicația eterra pentru U.A.T. Perieni și aplicația de management a titlurilor de proprietate (DDAPT), nu s-a găsit număr cadastral atribuit și nu se regăsește a fi emis titlul de proprietate pentru tarlaua și parcela menționată mai sus. Conform situației întocmite potrivit prevederilor Normelor de aplicare a Legii, tarlaua 120, parcela 2095, nu este evidențiată ca făcând parte din rezerva Comisiei locale de fond funciar Perieni și nici din suprafațele ocupate de izlazuri. Prin intrarea în vigoare a Ordonanței privind Codul administrativ, toate bunurile aparținând unităților administrativ-teritoriale sunt supuse inventarierii anuale, astfel că, pentru o evidență a situației juridice a terenurilor, domeniul public sau privat, acestea trebuie să fie inventariate și înregistrate anual de către U.A.T-uri”, se precizează în adresa venită la Primăria Perieni în septembrie 2022. Oricât am încercat să luăm legătura cu primarul comunei Perieni, Alexandru Iacob, acesta nu ne-a răspuns la telefon. Ca de altfel și primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, care nici acesta nu a putut fi contactat.

Prefectura Vaslui nu a dat viza de legalitate!

Daniel Onofrei, prefectul judetului Vaslui

DECIZIE… După ce două treimi din consilierii CL Perieni au aprobat proiectul respectiv, acesta a fost transmis repede Prefecturii Vaslui, pentru primirea vizei de legalitate. Numai că, juriștii Prefecturii vasluiene au constatat că proiectul nu putea primi viză de legalitate, neexistând niciun titlu de propietate pe terenul în cauză! Mai precis, nu era intabulat nici de Primăria Bârlad și nici de primăria Perieni. „Există o hotărâre de Consiliu Local la Perieni, în care se alocă peste 10 ha de teren unor tineri din comună. O idee lăudabilă, dar corectă ar fi dacă ar și avea acel teren. La diferitele probleme pe care le avem cu UAT-ul Perieni, când trebuia să rezolvăm probleme unor cetățeni de a-și primi terenul cuvenit, ni s-a spus de la Primăria Perieni că nu au fond de rezervă și acum, deodată, apare acest teren! Acesta este primul lucru pe care îl contestăm. În al doilea rând, ei susțin că acel teren le aparține pe niște limite stabilite nu se știe când și de cine, iar Bârladul susține că terenul este al lor! Problema este în litigiu la Tribunalul Vaslui, dar atâta timp cât nu se cunoaște cine este proprietar pe terenul respectiv, noi nu putem să dăm viza de legaliate! În al treilea rând, noi am solicitat OCPI Vaslui să se întrunească o comisie, să se traseze limitele UAT Bârlad și UAT Perieni, ca să se stabilească clar cine deține terenul respectiv. Instanța va analiza și va decide”, a precizat Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

  1. De asta Onofrei sugea degetul poate prinde si el o palmă de pâmânt, pentru toti a mai rămas în cimitirul nou câte 2m, de vor mai mult mai punem o remorcă peste.

  2. Ude ești tu Țepeș Doanme să ne scapi țara de HOȚI, de pensionari și proști , să dai Lege să nu poată boșorogii de la stat să se ducă în privat să vină tineretul să rezolve roblemele !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.