Prin noroaie și frig, pentru a face fericiți încă 700 de copii! (FOTO)

Aproximativ 350 de copii, proveniți din familii greu încercate, au fost vizitați și au primit daruri constând în îmbrăcăminte și încălțăminte noi, de iarnă, tablete pentru cursurile școlare online, produse de igienă personală, pachete alimentare și jucării.
„Am ajuns ieri în satele Pădureni, Davidești, Capotești, Văleni, Urlați, Grumezoaia, Tupilați, Raiu, Cârja, Floreni, Fedești, Corni Albești, Crețești de Sus și de Jos, din Protopopiatul Huși, alături de Moș Crăciun, de asistentele Asociației și de colindători. Bucuria copiilor a fost imensă, ceea ce ne întreține entuziasmul de a ajunge la cât mai mulți dintre ei.



