spot_imgspot_img
22.3 C
Vaslui
02-mai-2024

Procuror condamnat

- Advertisement -

• fostul magistrat Eugen Radu a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare • în cauză mai sînt alti opt inculpati vinovati, jumătate din ei fiind politisti • pedepsele însumează peste 16 ani de detentie • toate sanctiunile sînt cu suspendare • acuzatii au vrut să musamalizeze dosarul unei soferite care s-a urcat afumată la volan si a acrosat un adolescent •

Curtea de Apel Bacău a solutionat ieri, 26 septembrie 2011 dosarul în care procurorul Ioan Eugen Radu, fostul sef al Parchetului Tîrgu Neamt, era acuzat de luare de mită. În cauză au mai fost alti opt învinuiti, jumătate din acestia fiind politisti. Toti au fost condamnati penal la pedepse între unu si patru ani de închisoare. Însumate, sanctiunile din această spetă se cifrează la 16 ani si jumătate de închisoare. De mentionat este faptul că sentintele sînt cu suspendarea conditionată a executării. Dincolo de aceste considerente rămîne pata pe obrazul magistratului si a politistilor care au cerut bani pentru a încălca legea, lege pe care ar fi trebuit să o respecte.

Cea mai mare pedeapsă, pentru magistrat

Ioan Eugen Radu a fost găsit vinovat de luare de mită, faptă pentru care a fost condamnat la patru ani de închisoare. Judecătorii au mai dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 700 de euro. Procurorul Radu va trebui să se prezinte regulat la serviciul de reintegrare socială a infractorilor, să anunte orice schimbare de domiciliu mai mare de opt zile. În plus, autoritătile îi vor controla regulat mijloacele de existentă. În aceeasi cauză, Mihai Preda, agent la Politia Tîrgu Neamt, a fost găsit vinovat de fals intelectual si uz de fals, fapte pentru care a fost sanctionat cu un an si sase luni de închisoare. Subcomisarul Vasilică Harpa, de la Politia Tîrgu Neamt, a fost condamnat la un an si 10 luni de închisoare, fără executare. Politistul a fost găsit vinovat de nu mai putin de trei infractiuni, fals intelectual, uz de fals si favorizarea infractorului. Pentru aceleasi infractiuni se vor alege cu cazier alti doi oameni ai legii. Este vorba de agentii Bogdan Vasiliu si Gheorge Sava, ambii de la Tîrgu Neamt. Acestia au fost condamnati penal la un an si 10 luni de închisoare, cu suspendarea executării. Alti trei învinuiti, Mihaela Lungu, Adrian Lipan si Marian Lipan au săvîrst două infractiuni, cumpărare de influentă si complicitate la trafic de influentă, pentru care au fost pedepsiti cu un an de detentie, tot la fără frecventă. Andrei Dragos Tugui, a fost găsit vinovat de săvîrsirea infractiunii de trafic de influentă, pentru care magistratii de la Curtea de Apel Bacău l-au sanctionat cu cea mai mare pedeapsă după procurorul Radu, respectiv trei ani de închisoare. Si pentru acesta s-a dispus suspendarea conditionată a executării. Fiecare dintre învinuiti a aflat de la instantă ce nu trebuie să mai facă de acum înainte pentru a nu fi revocat beneficiul suspendării si a ajunge după gratii. Sentinta nu este definitivă si poate fi atacată de oricare din părti. În cauză, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. Fiecare din cei nouă învinuiti trebuie să scoată din buzunar cîte 5.000 de lei (50 milioane vechi) cu titlu de cheltuieli judiciare.

Accidentul de la care a plecat dosarul

Totul a pornit de la un accident produs de o femeie la finele lunii august 2008. Aceasta nu a acordat prioritate, a acrosat un moped si a accidentat un tînăr de 17 ani. Adolescentul nu a fost rănit, dar etilotestul a dat o concentratie de 0,48 mg/l alcool pur si soferita a fost dusă la spital pentru recoltarea de probe biologice. Autoturismul nu era înmatriculat si avea numere false. Conform actului de inculpare al procurorilor anticoruptie, pe 28 august Vasilică Harpa, politist la Rutier, împreună cu Gheorghe Sava si Bogdan Vasiliu, au falsificat procesul verbal de constatare a infractiunii în care denuntătoarea era cercetată pentru producerea accidentului rutier, omitînd să insereze orice fel de date sau împrejurări privind vătămarea corporală a unei persoane. În august 2008, Andrei Dragos Tugui, a pretins de la denuntătoare 2.500 de euro, sustinînd că are influentă pe lîngă angajatii Serviciului de Medicină Legală Neamt, urmînd să-i determine pe acestia să diminueze rezultatul alcoolemiei denuntătoarei sub limita legală. Cererea s-a realizat prin intermediul inculpatilor Marian Lipan, Adrian Lipan si Mihaela Lungu. Ulterior, în octombrie agentul Mihai Preda, de la Cercetări penale, a primit de la femeie 300 de euro pentru ca la ancheta privind accidentul rutier să ignore si să treacă sub tăcere datele si împrejurările referitoare la vătămarea corporală a unei persoane în urma accidentului produs de denuntător. Politistul mai trebuia să se abtină de la orice demers în vederea administrării în cauză a unei recalculări a alcoolemiei. În fine, lantul slăbiciunilor ar fi trebuit să se termine la procurorul Radu. Magistratul a fost acuzat că ar fi pretins de la soferita în necaz suma de 700 de euro. În schimb, procurorul trebuia să dea o solutie favorabilă, de netrimitere în judecată, în dosarul în care soferita era cercetată penal. Despre toate aceste demersuri au aflat ulterior si procurorii anticoruptie, care i-au inculpat pe cei nouă autori în anul 2009. După demararea procesului magistratul a părăsit sistemul si a iesit la pensie.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.