spot_img
17 C
Vaslui
27-iul.-2024
spot_img

Procurorii au dat a treia oară NUP în dosarul în care Mazăre e acuzat că a purtat însemne naziste

- Advertisement -

Procurorii constănţeni au decis, pentru a treia oară, neînceperea urmăririi penale în dosarul în care primarul Radu Mazăre a fost cercetat după ce a purtat o uniformă cu însemne naziste la o prezentare de modă la Mamaia, în iulie 2009.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului Tribunalului Constanţa, procurorii au hotărât să nu fie începută urmărirea penală în privinţa lui Radu Mazăre în acest dosar, considerând că nu a fost săvârşită nicio infracţiune.

Primarul municipiului Constanţa a apărut îmbrăcat într-o uniformă de general Wehrmacht la o prezentare de modă în staţiunea Mamaia, în 18 iulie 2009. Mazăre a spus după acel eveniment că gestul său nu are conotaţii naziste, fiind inspirat din filmul Operaţiunea Valkyrie, în care „un ofiţer german încearcă să scape ţara de un dictator nebun”.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au început în vara lui 2009 cercetările în acest caz, iar la începutul anului 2010 au decis neînceperea urmăririi penale.

Două luni mai târziu, dosarul avea să fie redeschis la solicitarea noii conduceri a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. După mai multe luni de cercetări, procurorii constănţeni au dat din nou neînceperea urmăririi penale, în 25 octombrie 2010. Apoi, verificările au fost reluate la începutul acestui an, după ce Parchetul ICCJ a decis să retrimită dosarul Parchetului Curţii de Apel Constanţa, care l-a declinat Parchetului Tribunalului Constanţa.

„Am luat legătura la vremea respectivă cu toate organizaţiile guvernamentale, neguvernamentale reprezentante ale intereselor israeliene şi mi-am cerut scuze. Acelaşi lucru l-am făcut şi faţă de ambasadorul Israelului şi faţă de oficiali ai ministerului de Externe din Israel, iar lucrurile au fost iertate şi s-au calmat”, a explicat primarul Mazăre, anul trecut, într-o conferinţă de presă, atunci când a aflat că acest dosar a fost redeschis.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.