ARGUMENTE… Avocații care fac parte din echipa care îl reprezintã pe doctorul Nelu Tãtaru au fãcut o sesizare cãtre procurorul-sef al DNA Iasi, prin care au reclamat faptul cã nu li se permite accesul la dosar, la cuprinsul acestuia si tot ceea ce au putut ei face pânã acum, pentru apãrarea doctorului de la Husi, a fost dupã ce a publicat mass-media. Într-un interviu dat presei, avocata Sandra Grãdinaru a arãtat aspecte importante din dosarul rezumativ pe care anchetatorii l-au trimis la Camera Deputatilor, în momentul în care s-a cerut ridicarea imunitãtii lui Nelu Tãtaru pentru perchezitii. De pildã, avocata Grãdinaru a relatat cã au fost 4 investigatori sub acoperire, care misunau pe la usa doctorului si încercau sã instige pacientii sã îi provoace sã vorbeascã despre mitã, desi oamenii le spuneau cã doctorul Tãtaru nu primeste. „Domnule doctor, este afarã un politist care vã urmãreste”, îi spune un pacient doctorului Tãtaru, când intra în cabinet. De asemenea, avocata Grãdinaru explicã si de ce a fost nevoie de 4 investigatori sub acoperire, desi era montatã o camerã de supraveghere în cabinetul lui Nelu Tãtaru. „Camera pusã de ei nu a surprins nicio imagine prea relevantã si atunci au pus acei 4 investigatori sã facã ceea ce au fãcut”, a explicat Sandra Grãdinaru. Ceea ce însã pune pe gânduri cel mai mult din toatã situatia aceasta este cã luni de zile, toti pacientii doctorului au fost filmati si ascultati (în convorbirile telefonice) în cele mai intime momente si poate cu cele mai personale confesiuni ale lor fatã de medicul curant, ceea ce, spun avocatii, este o intruziune gravã a vietii private.
„Sutele de oameni care au iesit în stradã sunt cei mai buni martori pentru domnul doctor Nelu Tãtaru. Nu au fost adusi acolo fortat. Sunt pensionari, sunt oameni care spun adevãrul, cã nu aveau de unde sã îi dea doctorului nimic. Spun rãspicat cã niciodatã doctorul Tãtaru nu le-a conditionat actul medical si nu le-a cerut nimic”, a declarat avocata Sandra Grãdinaru, în interviul în care a vorbit despre detaliile unui caz care a suscitat interes în întreaga Românie. Nici nu se putea altfel, de vreme ce doctorul Nelu Tãtaru este fost Ministru al Sãnãtãtii, despre care multi au avut doar cuvinte de laudã.
„Cei 4 investigatori au încercat sã îl instige, sã îl provoace, iar provocarea înlãturã rãspunderea penalã”
„În 2024 s-a instalat, cu mandat de la judecãtorul de drepturi si libertãti, de la Curtea Supremã, s-a instalat o camerã de luat vederi, în biroul domnului doctor. Acea camerã, din ceea ce am vãzut în presã, nu a surprins imagini chiar relevante pentru anchetatori si de aceea au urmat si o serie de investigatori sub acoperire, în numãr de 4, care au încercat sã îl instige. Si nu e normalã provocarea. Iar provocarea nu este normalã, ea înlãturã rãspunderea penalã. Si am vãzut si în dosarul acela de la Camera Deputatilor si în transcripturile din presã, în momentul în care unul dintre investigatori vorbeste cu martori care erau pe hol, oamenii îi spun cã „acest doctor nu primeste”. Și el spune „dar cum pot sã îi dau ceva?”, „pãi, trebuie sã îi dai fortat”. Deci, acolo este o problemã! Domnul doctor a confirmat ceea ce noi am citit pe înregistrare, pentru cã la un moment dat, în cabinet intrã un pacient si îi spune domnului doctor cã este urmãrit si cã afarã este un politist, cu ochii, citez, „albastri”, a spus avocata doctorului Tãtaru, în interviul acordat pentru Bunã Ziua Iasi.
Avocata atrage atentia: în toatã perioada în care doctorul Tãtaru a fost supravegheat, s-a produs o intruziune inadmisibilã în viata privatã a zeci si zeci de pacienti
„Ceea ce iar nu mi s-a pãrut normal este cã atîtia oameni care au intrat în cabinetul domnului doctor, timp de atâtea luni de zile, pentru cã a fost monitorizat luni de zile – telefonic, vreo 6 luni, apoi supravegheat video vreo 4 luni de zile si, vedeti dumneavoastrã, toti acesti pacienti au fost la doctor sã îsi spunã toate problemele, pentru cã domnul doctor îi opera… Deci, intruziunea în viata privatã a tutoror acestor pacienti a fost una majorã. Și sunt zeci de persoane care mergeau pe zi în cabinetul domnului doctor. Sunt ore de înregistrãri, pe care noi urmeazã sã le vedem. Sperãm sã ni le punã Parchetul la dispozitie. Ceea ce este important este cã pânã la acest moment, dacã nu am fi avut acces la acel dosar trimis de DNA la Camera Deputatilor, la comisia juridicã, nu am fi stiut nimic din dosar… Nouã, Parchetul ne-a respins cererea noastrã de studiu al dosarului, asa cã astãzi (ieri, n.r.) am formulat o plângere la procurorul ierarhic superior si am încredere cã doamna procuror-sef de serviciu este o persoanã foarte echilibratã si înteleaptã și sper cã în scurt timp vom avea acces la dosar. Noi am avut acces din mass-media, asa cum ati avut si dumneavoastrã. Și nu este normal”, a spus avocata Sandra Grãdinaru, într-un interviu dat presei iesene.
Chiar dacã au fost speriati de perspectiva rãspunderii penale, cei mai multi pacienti au spus adevãrul la DNA: „Nu ne-a cerut niciodatã nimic domnul doctor Tãtaru”
DECLARATIE…”Ceea ce vã pot spune este cã unii s-au prevalat de dreptul la tãcere, altii au spus cã nu au dat niciodatã si au fost vehementi în a sustine treaba asta. Într-adevãr, sunt si unii care sustin cã i-au bãgat sub un retetar o bancnotã de 100 de lei si dupã aceea au fugit din birou. Au fost întrebati dacã domnul doctor a vãzut, iar unii spun cã nu, pentru cã el scria ceva la birou, altii spun cã nici nu era acolo. Acum o sã vedem, o sã cerem si noi o confruntare… Eu cred cã este important sã ne gândim în ansamblu si în context. Și eu cred cã si domnii procurori vor face asta, pentru cã dumnealor au experienta unor cazuri de luare de mitã. (…) Sunt unii martori cu identitate protejatã care declarã cã au discutat cu paznicul spitalului. Dar eu nu cred cã paznicul spitalului era în mãsurã sã dea detalii sau cunostea detalii despre una sau alta. De altfel, pacientii, multi dintre ei au spus si în discutiile cu acei investigatorii sub acoperire sustin cã acest doctor nu ia, trebuie sã îi bagi fortat. Pentru mine asta spune multe. Și eu nu consider cã atîtia oameni ar iesi în stradã, dacã doctorul Tãtaru ar fi un doctor care lua mitã sau care avea o practicã din asta si si-ar fi fãcut un scop în viatã din asta. Oamenii au iesit pentru cã îl stiu cel mai bine, de ani si ani de zile”, a spus avocata Sandra Grãdinaru, unul dintre membrii echipei de avocati care îl reprezintã pe doctorul Nelu Tãtaru, în acest caz difcil si cu atât de multe repercusiuni, unele greu de cuantificat, întrucât dincolo de ancheta cu multe semne de întrebare, este vizatã viata unor pacienti.
O mizerie specifica procuraturii romane . Omul nu a luat șpagă cât a cheltuit statul da demonstreze șpagă . O societate bolnava , condusă de analfabeți funcționali !!
O mizerie specifica procuraturii romane . Omul nu a luat șpagă cât a cheltuit statul da demonstreze șpagă . O societate bolnava , condusă de analfabeți funcționali !
Luare de mită, în formă continuată. E că și crimă cu premeditare. Știu eu coleg de muncă, care a dat pentru taicasu 300 lei lui Neluțu acum 17 ani. Tot orașul Huși știe despre acest lucru și aceste acuzații dar na. Unul tânăr nu are loc de alți spagari.
Oi, păduche flausat și eu știu ca Popa angajează asistente pentru 10 miii de euro!
Avocatii doctorului Tataru, cred ca , actioneaza dupa principiul: Din greseala in greseala spre victoria finala! Ce treaba are faptul ca au fost inregistrate discutii referitoare la starea de sanatate a pacientului in contextul anchetei penale cu intruziunea in viata privata a unor oameni daca DNA nu facut publice date si informatii care sa conduca la identificare lor? In acest caz legea penala este deasupra celei civile si ca drept dovada este faptul ca mandatul de supraveghere a fost semnat de catre un judecator de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, instanta unde, presupun ca, avocatii domnului doctor nu au drept de a pune concluzii. Deci , niste avocati din provincie pun la indoiala o decizie a unui magistrat de la Curtea Suprema! Mai sa fie s-a intors lumea cu fundul in sus!
Panorama curata.Subiecre pentru presa și TV, inrest nimic.Ca a luat mita e treaba lui,Am fost în spital și am văzut pe viu cum e când nu dai banul. Te cearta se poarta urat cu tine te țin 3 zile în spital iar cei care dau bani stau și câte 2 săptămâni.Vorbesc aici și de Spitalul de recuperare d-un Iași.Acolo la Reumatologie e nasol de tot nu ai sa dai bani e de rău mori cu zile.Asa ca dragi bolnavi e bine ca cel ce accepta sau cere mita sa facă și ceva închisoare,sa simtă și el suferință.Asa e bine și corect
Hai sa fim corecti: de luat a luat șpagă! Ca a luat 50 de lei, ca a luat 100 ori 1000 de lei tot mită se cheamă! Important este ca pe camerele de supraveghere nu condiționează actul medical! Nu sunt sustinator al lui Tătaru ori PNL, sunt apolitic, dat tot acest circ este o facatura cu iz politic! Hai sa i decapitam pe toți medicii care primesc o atenție, nu? Dar nu toți sunt politicieni! Marele mister este ,cine știa de supraveghere și cum au ajuns camerele în cabinetul doctorului ca doar n au întrat forțat procurorii DNA ? Mai stim ca managerul Popa este pesedist cu acye în regulă! Trageți concluzii singuri!
Da,în virtutea bunului simț și a unui elementar proces de logică ( preelectorală),se conturează această ipoteză expusă de Dvs. Din nefericire,axioma ( deja eu cred ca este axioma) “ panem et circenses”,își găsește locul în această speță. Și ca să-și întărească pozițiile de forță,concomitent au lansat și “bombita” cu 5-6 medici corupți de prin Suceava parcă. Coincidență? Doctorul Tataru,trebuie să recunoaștem,are charisma. Profesional,politic și administrativ ca și fost ministru într-o perioadă dificilă( pandemia).Aici intervine Suceava. Probabil,ca să acopere interesul compromiterii politice a D-lui Tataru,exemplifică prin “tot sistemul medical este corupt”. Eu unul,nu cred în coincidențe.Sa i-o spună lu’mutu ca DNA Iași nu știa de acțiunea Sucevei…Bleah. Dacă în asta constă eradicarea corupției în sistemul românesc,le dau dreptate culegătorilor de căpșuni,îngrijitoarelor de vârstnici din Italia,Austria,etc. Au fugit la muncă de jos,care nu este o rușine,clar,de nemernicia autohtonă.De imbuibatii care “comandă” anchete,arestări,măsluiesc probe,provoacă săvârșirea de infracțiuni efectiv. Și nimeni nu le poate face nimic.De ce nu iese românul în stradă ca în ‘89? Au motive la fel de solide ca și atunci. Poate chiar mai solide. Dar,este ușor să stai pe margine și să comentezi.Sim cu toții. Vom vedea ce va fi. Apropo’s ! Chiar,cum au intrat în cabinetul doctorului șI I-au “plantat” camere de supraveghere? Dacă doctorul a consultat testiculele sau ovarele pacienților (elor),au vizionat cap coadă? Or fi dat restul ovarele? Știți bancul,nu?
Vai dar ce apolitic sunteti! Dupa cateva limbi gretoase in anusul celui acuzat de DNA de luare de mita veniti cu cu bomboana de pe coliva acestuia: Popa e psdist! Pai si care e problema, ce Nelu Tataru nu e inscris intr-un partid politic, aflat in alianta la guvernare cu PSD? Si de ce ar fi vrut Popa sa il trimita la mItitica pe Tataru daca traiectoriile lor nu se intersectau: marele chirurg Tataru voia la Parlament, Popa vrea director in continuare (asta din urma e o presupunere)? Cu ce isi afectau unul altuia interesele?