spot_imgspot_img
7.4 C
Vaslui
19-apr.-2024

VIDEO| FOTO| Profesorii din Vaslui continuă protestele în Piața Civică din oraș. “Cei umiliți vor fi uniți”

- Advertisement -

PROTEST… Profesorii din Vaslui au ieșit, din nou, în stradă în cea de ce-a cincea zi. Aceștia au scandat “demnitate”, “unitate”, “grevă generală” și au cerut demisia guvernanților pentru că le ignoră solicitările. Protestul a fost unul zgomotos, profesorii folosind vuvuzele, fluiere, tobe, iar din boxe au răsunat, de mai multe ori, melodii care critică clasa politică, dar și imnul României. Au fost prezenți în Piața Civică cadre didactice din întreg județul, inclusiv din mediul rural. O profesoară de Educație vizuală și Religie, de la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad, a adus la protest un tablou în care Mihai Eminescu este înfățișat drept martir: “așa cum suntem noi astăzi – martiri. Nu se observă nicio schimbare din 1800 și până astăzi în mentalitatea politicienilor noștri. Noi suntem martirii continuatori ai idealului său, pentru educație, adevăr, Dumnezeu. L-au ținut șase ani legat într-un spital de nebuni numai ca să-i îngroape opera. După ce a murit, nu s-au mulțumit doar să îl îngroape, au avut această groaznică ideea de a-i vedea creierul, chipurile, pentru autopsie. Creierul i-a fost pus pe pervaz și nu i s-a mai făcut autopsia. Totul, din dorința de a-l desființa. Nu e departe de realitatea zilelor noastre, când dacă ai puțin curaj, ești desființat la propriu și la figurat”, a spus o profesoară de la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad.

Președintele Uniunii Sindicale “Didactica” Vaslui, prof. Sorin Țiplea, a reiterat mesajul dat ieri în Piața Civică din oraș: nu sunt de acord cu oferta propusă de Guvernul României: “Este aceeași ofertă îmbrăcată într-o altă formă, aceeași “Mărie” cu altă pălărie. Răspunsul la oferta guvernanților îl dau astăzi colegii mei în Piața Civică: o ofertă de neacceptat. Mai mult decât atât, mai trebuie să spunem un lucru: ceea ce s-a oferit personalului nedidactic era un drept legal al lor, trebuia încheiată Legea 153/2017 și pentru ei, pentru acești <amărâți>. De asemenea, ceea cea s-a oferit cadrelor didactice – prime/vouchere nu înseamnă altceva decât obligația legală a unui angajator de a plăti formarea profesională a cadrelor didactice, care până acum a fost plătită de noi din propriul buzunar. Practic, ei nu au oferit nimic concret până în acest moment. Din informațiile pe care le avem, majoritatea părinților sunt alături de noi, chiar și în acest moment sunt părinți care, deși nu lucrează în învățământ, participă la protest. Credem că acest protest poate fi o reușită nu doar a profesorilor, ci a întregii societăți”.

Cadru didactic: “Dumnezeu să ne ajute și să-i lumineze pe conducătorii noștri, ca să ne recunoască valoarea, nu vrem altceva”

O profesoară de Educație vizuală și Religie, de la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad, este de părere că și elevii ar trebui să iasă în stradă: “Nu am ieșit la cerșit, nu am ieșit pentru politicieni, nu am ieșit pentru programul “România educată”, pentru că România este educată. Am ieșit pentru copii. Eu am trei copii, îmi vine să plâng când vorbesc despre copii. Ei ar trebui să iasă în stradă pentru dreptul lor la o educație performantă și de care ei astăzi sunt privați practic. Eu predau la Liceul “Mihai Eminescu” Bârlad și am adus cu mine la protest un tablou care îl înfățișează pe Mihai Eminescu, ca pe un martir, așa cum suntem noi astăzi – martiri. Nu se observă nicio schimbare din 1800 și până astăzi în mentalitatea politicienilor noștri.Am recitit viața lui Eminescu și m-am îngrozit. Elevii trebuie să știe că se scot din manuale viețile adevăraților noștri scriitori, în special viața geniul nostru român. Noi suntem martirii continuatori ai idealului său, pentru educație, adevăr, Dumnezeu. L-au ținut șase ani legat într-un spital de nebuni numai ca să-i îngroape opera. După ce a murit, nu s-au mulțumit doar să îl îngroape, au avut această groaznică ideea de a-i vedea creierul, chipurile, pentru autopsie. Creierul i-a fost pus pe pervaz și nu i s-a mai făcut autopsia. Totul, din dorința de a-l desființa. Nu e departe de realitatea zilelor noastre, când dacă ai puțin curaj, ești desființat la propriu și la figurat. Eu l-am desenat ca un înger înviat, care privește spre ultima lui poezie – “Nu credeam să învăț a muri vreodată”. Așa mi l-am imaginat, asemăn profesorul de azi, adevărat, cu vocație, cu dăruire, cu credință în Dumnezeu cu Mihai Eminescu. Dumnezeu să ne ajute și să-i lumineze pe conducătorii noștri, ca să ne recunoască valoarea, nu vrem altceva”, a spus o profesoară de la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

78 COMENTARII

  1. Foarte bine! Să nu cedeze îi susțin și ar trebui să-i susțineți toți!
    Trebuiau să iasă la grevă încă din 15 februarie, când imbuibații din Parlament și-au mărit salariilor doar pt ei ,cu peste 1000 de lei.
    Sunt bani pentru Ukraina, pt vaccinuri care expiră, pt înrmare cu toate hârburile/ruginele altora, pentru orice. Doar pt oameni, nu!
    NU CEDAȚI!

    • Nu ne băgați pe toți in categoria „oameni”
      Nu dau la oameni, dau doar la bugetari, si le vor da la toți vad, oamenii o sa ia mumu ca întotdeauna, preturi si taxe mai mari ca nah, obrazul subțire al bugetarilor cu cheltuiala se tine :)))

    • Dacă ai ști ca au câte 6000 net ,nu i-ai mai susține. Pe toți ne afectează preturile și taxele mai mari și vor fi o povara si mai mare dacă se majoreaza, acum, în plina criza, salariile bugetarilor. În invatamant sunt 200000? Ar fi o cheltuiala destul de mare , nu crezi Roberta ? Când alții abia se descurca, alții vor majorari chiar se 60 % !

  2. Alooooooooo domnule cadru didactic mariusmarin, cum ramane pana la urma .. ” v-a umbla ” ,cum spuneți dvs. , sau „va umbla” ????
    Ajutor ! Avem nevoie de un profesor de limba romana care
    sa- l învețe pe dl. mariusmarin conjugarea verbului „a umbla” Se oferă cineva??

    • mariusmarian scrie pledoarii de jumătate de metru. Mai nou s-a apucat și de statistica . Ar fi bine daca ar pune mana pe manualul de limba romana.
      E greu cu „va” asta.

  3. Touche Hula
    exact așa cere bani gașca
    Politicienii cer bani – sa trăiască romanii bine
    Polițiștii pentru -lege si ordine
    Judecători pentru – justiție corecta
    Medicii pentru – sănătatea noastră
    Profesorii – sa aibă copiii viitor

    Dar absolut nimeni din ei nu întorc in serviciile prestate scopul banilor ceruți
    Fac scandal doar pentru ca unii din ei iau bani mai mulți, niciodată pentru ca ceva ar merge prost in serviciile pentru noi, plătite de noi
    Iar noi care suntem cei mai f.uti sa-i susținem, sa-i ajutam
    O sa urmeze si medicii , politia etc., de ce nu-i susținem, nu ne dam seama ce importanta au si ei ? Bineinteles

    Daca n-ar fi de plans, e de ras
    Asta e Romania

    • La clasa copilului meu s-a spus dacă pot veni Luni la ora 10 în Piață Civica la greva . Nu amestecați copiii în treburile voastre !!

  4. Pe timpul grevei salariații nu sunt plătiți, mai pune mâna și citește codul muncii că vorbește gura fără minte la tine !

    • Sper ca nu sunteți plătiți ! Sa nu chemați elevii la recuperare! Eu nu ii las pe ai mei ! Nu e vina lor ca voi nu ați făcut ore !

    • Sper sa nu fiți plătiți! Sper ca nu o sa chemați elevii la recuperare! Pe ai mei nu o sa-i las ! Nu e vina lor ca nu ați fost la ore! Trebuie sa suportați consecințele grevei , asa cum și elevii suporta acum consecințele grevei pe care voi ați facut-o.

      • Chiar te rog sa nu ii lași la eventualele ore „de recuperare”… Dacă profesorii nu au fost la ore, pentru a participa la un protest legitim și legal, ei nu vor fi plătiți.
        În ceea ce privește „recuperarea”, stați liniștit, nimeni nu v-a umbla după dumneavoastră pentru a vă trimite copiii să învețe, cu siguranță veți umbla dumneavoastră după profesori, aceasta în cazul în care vă interesează viitorul lor. După vehemența manifestată, pentru mine este clar ca nu sunteți câtuși de puțin interesat de educația și viitorul copiilor dumneavoastră.
        Neștiința și prostia se plătesc, mai devreme sau mai târziu.
        O seară bună!

        • Domnule mariusmarin , credeți ca cineva va (sac!) umbla după dvs . sa-i „invatati ” copilul ? Ce sa-l invatati , ca ” va umbla ” se scrie, după cunoștințele dvs. de limba romana, „v- a umbla” ?
          Se scrie „va ” , nu „v-a”.
          Îmi este mie jena de neștiința dvs. ! Aveți tupeul sa vorbiți despre neștiință, când nu știți cum se scrie „va umbla ” ?
          Aoleuuuu , sunteți și cadru didactic !!!
          Cum este cu prostia și neștiința?Sunteți penibil.
          „va ” , „va” si iar „va”
          O seara buna si ,poate , vi se lipește de mana și manualul de limba romana!
          Ha ha ha ha ha

  5. Propun bonusuri de performanta ca in mediul privat, ai performanta si iti indeplinesti targeturile ai bonusuri la salar, nu ai performanta nu ai nimic.

    • gradația de merit
      Se obține prin concurs si se atribuie pe o perioadă de 5 ani, faci 1 an performanta si 5 ani poți sa freci duda liniștit cu 25% plus la salariu

  6. Sa incepem cu inceputul: s-a dus triada respectului pentru PRIMAR,PROFESOR ,PREOT.
    Si ma refer acum strict la cadrele didactice, fiindca au ajuns sa se traga de sireturi cu elevii. Sub aparenta unor excursii ,mai ales la liceu, unde parintii nu au ce cauta, ca ,deh, luam 2 profesoare in prag de pensionare, normal, pe banii elevilor, se trag niste baute de pomina Asta e unul dintre multele aspecte.
    Va trageti de sireturi cu parintii care va fac „n” favoruri.
    Si nu ptr ca nu aveti bani , ci, ptr ca va este mai comod.
    Ar fi bine sa nu uitati ca PUTETI FI ORICAND inlocuiti de oricine cu STUDII SUPERIOARE , cu diploma de licenta, dintr-o universitate de stat !
    Pana cand voi nu o sa va respectati meseria , respectul societatii , implicit al parintilor, nu il veti primi.
    Pentru a primi ceva, trebuie sa dai altceva la schimb !
    Voi, ce dati?! Santajul acesta ordinar care e rusinos pentru meseria pe care v-ati ales-o?
    Nu, parintii ,marea majoritate, nu va este alaturi !
    Pana nu veti fi ceea ce ati fost candva, NIMIC din ceea ce cereti,nu vi se cuvine !

  7. Profesorii trebuie plătiți decent, sa nu între la ore până nu primesc ce își doresc. Sa înghețe anul școlar sa blocheze toate examenele.

        • Asta va e problema? Ca inca nu aveti miliardele? Nu va ajung milioanele din proiectele europene si din meditatii nedeclarate??!

          • Câți profesori dau meditații?
            Terminați cu prostiile!
            Pentru câte discipline sunt căutate/cerute meditațiile? Iar acestea, doar pentru că părinții caută să își mediteze/ să își pregătească copiii suplimentar. Nu a venit niciun profesor să vă forțeze să aduceți copiii la meditații. Cei care comentați aiurea pe aici și care, de cele mai multe ori ați plătit pentru meditații, ei bine, dumneavoastră întrebați în stânga și în dreapta dacă știe cineva un profesor pentru a vă medita copilul/copiii.
            Haideți să facem un mic calcul:
            În medie, un elev aflat în clasa a opta sau a douăsprezecea (de regulă, aceștia sunt elevii „predispuși” la meditații) au în programă 14 discipline, ceea ce înseamnă tot atâția profesori. De regulă, elevii „au nevoie” de pregătire la disciplinele matematică și limba română (cel mult 4% dintre elevi fac pregătire). Uneori, unii elevi caută să facă pregătire la disciplinele istorie, fizică, chimie, biologie și/sau educație fizică (mai puțin de 2%). Aproximativ 16-17% din numărul total al elevilor este reprezentat de cei din clasele a opta și a a douăsprezecea. Dintre aceștia, cel mult 20% merg la pregătire la disciplinele matematică și limba română. Elevii de clasa a douăsprezecea reprezintă 8-8,5% din numărul total. În anul școlar 2021-2022, în județul Vaslui au fost înscriși într-o formă de învățământ sau alta 57.474 de copii, peste 10.000 dintre aceștia (10.029) fiind preșcolari. În mod cert, elevi în clasele I-XII au fost 47.445. Nu luăm în calcul și cei 548 elevi din învățământul special. Din cei 47.445 scădem și 2662 elevi din învățământul profesional și, ne rămân 44.783 de elevi. Dintre aceștia, 11.716 au fost în clasele IX-XII, astfel că doar 2333 elevi s-au înscris la examenul maturității și doar 2300 elevi au ajuns să și dea bacalaureatul. De asemenea, la Evaluarea Națională s-au înscris 3422 elevi și au participat la ambele probe 3261 copii. Am avut așadar 5755 elevi înscriși la cele două examene importante. Să zicem că cel mult 1200 de elevi au făcut pregătire. În județul Vaslui sunt aproximativ 4.500 cadre didactice. Dintre aceștia, doar vreo 2100 predau limba română, matematica, fizica, chimia, istoria, geografia și educația fizică.
            De aici, puteți să vă jucați cu cifrele cum doriți… Dacă, de exemplu, toți acei profesori ar face pregătire, fiecăruia i-ar reveni mai puțin de 0,6 elevi la pregătire. Tare, nu?
            Rețineți, dacă unii dascăli fac pregătire cu unii dintre elevi, o fac doar la insistențele părinților. A nu se înțelege că încerc să cauționez pe acei, cel mult 5-6% dintre profesori care fac meditații. Cei mai mulți dintre profesori nici nu se gândesc să facă meditații. Soția mea este profesor de geografie și educatie fizică, are gradul I și peste 20 de ani la catedră, însă nu face nicidecum meditații/pregătire suplimentară remunerată cu nici măcar un elev. Vă rog să mă credeți că cereri au existat. Dintre profesorii pe care noi ii cunoaștem, putem băga mâna în foc ca nici unul dintre aceștia nu face pregătire pe bani.
            Mai mult, știu cadre didactice de la școlile 3 și 4 din municipiul Vaslui care își rup din timpul lor, iar în weekend își cheamă elevii la pregătire suplimentară, fără ca nimeni să plătească.

            Apropos, cifrele folosite sunt date publice ale IȘJ Vaslui pentru anul școlar 2021-2022. Am folosit aceste cifre deoarece anul școlar 2022-2023 încă nu s-a încheiat.

          • Meditațiile cauzează mai multe probleme. Personal n-am făcut meditații.
            Dar, profesorul care dădea meditații nu mai era interesat de ceilalți copii, la predare in clasa prioritate aveau elevii meditați, doar ei trebuiau sa înțeleagă , la concursuri si olimpiade la fel, pe ceilalți ii punea de umplutura, nu era nevoie sa fie si ei pregătiți. Personal nu mă interesează prea mult notele, știu ce poate si nu mă afectează locul 3, 4 sau altceva, dar e o măgărie, copilul vede. Ni se freacă copiii de aiura la tot felul de activități tâmpite doar pentru ași face baremul activităților pentru premii, grad sau naiba sa-i ia.
            Din punct de vedere al educației asta mă deranjează, asta nu este educație, e interes propriu

            Din punct de vedere financiar mă deranjează ipocrizia, nu înțeleg cum poate un profesor sa aibă locuință, sa-si facă si 1, 2 case, cu piscina, 2 , 3 mașini, vacante in străinătate si sa se plângă ca moare de foame din cauza salariului mic. Din moment ce iese ca e muritor de foame bănuiesc ca si Anaf-ul muncește la fel de sârguincios.

          • Noteaza undeva:
            MA-TA, cu cratima !
            Sa -ti tII. -conjunctiv prezent ! Sa-ti explic: folosesti ii , priceput ala care se crede mare profesor?!

            ps- Ofer „meditati” la „liNba romina ” :))))- cu siguranta am scris pe intelesul tau !

    • Da; ce performante asa marete au acesti profesori pentru a cere mariri?
      Pe noi,parintii, ne intreaba cineva cate ore de meditatii platim noi, in spatele performantelor profesorilor?
      Chiar nu va e rusine?! O mai aveti?!

        • Ar fi intelept sa nu va puneti parintii in cap ! Va depasim numeric .
          Sa va spunem si despre furia care incepe sa ne cuprinda?

          Fa un bine societatii si din toamna mergi la cules cirese. Locul tau nu e la catedra !

          PS -din cauza unui semianalfabet functional ca tine am ajuns in situatia de a plati meditatii.
          Partidul sau spaga te-au recomandat?

          • Ești naluc, ce crezi că un profesor nu poate lucra și altceva te inșeli amarnic.
            Poți veni tu de mâine să predai după ce înveți îți dai examenele și le promovezi
            Nu fiți ipocriți, din gură e ușor să dai.

          • Ne depășiți pe naiba. Ca intelect un profesor vă bate pe toți, analfabeți corigenți ce sunteți

          • Recunosc, ne depășiți, sunteți la același nivel cu politicienii in excrocherii, șmenuri, minciuni si înșelătorii , inclusiv la nivel de performanta , absolut toata gașca voastră vrea bani dar nimic in schimb, „ca sa aibă copiii viitor”

    • N-au pus ca n-au găsit
      Grila aia e grila standard de pe ministerul educației, nu e grila scolii respective cu salarii complete ale profesorilor, nici n-au atâtea cadre si profesii cate sunt in grila aia, au luat-o de pe site-ul ministerului si au pus-o acolo, informativ
      Nu e grila cu salariile complete ale profesorilor

    • Din moment ce au început sa pună (deși tot gogoși) asta înseamnă ca s-au mai sesizat oamenii din tara ca profesorii spun minciuni si le cer sa vadă salariile la scoli

    • Va pretați la minciuni incredibile domnul Vlase
      Cum puteți spune ca e grila de salarizare a scolii când nu are stampila si semnătura conducerii ?
      Josnic

    • Ha ha ha
      Iaca , Vlase , ca-ti spun eu cum sta treaba !!!
      Sunt ,asta dacă sunt adevărate ca nu au stampila , doar salariile de baza , fără coeficient , fără sporuri., fără dirigenție etc.
      Nu mai mințiți!!!

  8. Dacă va măresc salariile , nu deveniți mai performanți dar dacă o sa va mărească salariile dupa performanta , atunci o sa faceți tot posibilul sa faceți performanta. Asta ar trebui sa reglementeze guvernanții . Salarile trebuie majorate doar dacă aveți performanta. În mediul rural este jale .

  9. Ma bucur ca sunt parinti care spun lucrurilor pe nume. Eu deja am trimis o petiție către guvern prin care mi-am exprimat nemulțumirea cu privire la majorarea salariilor cadrelor didactice.Nu este admisibil,ca în prag de examene , sa faci greva ! Asta suna a santaj !

  10. Profesorii care nu au studii superioare au salariile mici. Trebuia sa faceți o facultate , și apoi sa va plângeți! Profesorii care au facultate au salarii bunicele . Noi, cei care am făcut o facultate , și nu facultate de weekend, nu suntem de acord cu majorarea salariilor celor care s-au culcat pe o ureche și n-au făcut o facultate. Noi nu vrem sa sustinem , din salariile noastre, salarii care le depășesc pe cele ale noastre , cei care am terminat o facultate .

    • Ești prost informată, Dida , salariul unui profesor cu gradul 1 vechime peste 20 de ani, este de maxim 4600 lei net. Dar , eu cred că lucrezi printr-o instituție gen CJ, Primărie, unde tocmai s-au mărit salariile de la 1 iunie. Iar cu facultatea hai să fim serioși , să nu o dăm în SF-uri, cred că toți cei care lucrează în sistemul de învățământ au o facultate cât de cât pe bune. Eu te-aș ruga să participi la un examen de titularizare, să dai gradele didactice și abia după ce iei peste 7 la acestea, mai vorbim.

      • Ce inseamna” cât de cât pe bune ” ? Adică nu e pe bune? E doar ” cât de cât” ? Nu ai timp sa te pregătești pentru titularizare la 20 ore/sapt. și 4 luni vacanta ? Când ai ieșit de pe băncile facultății ( presupunând ca ai facut-o la zi ) ce ” bagaj „informational , în domeniul pe care îl predai, aveai???

    • Tu cu facultatea ta unde ai văzut profesor titular fara facultate ????
      Tu te auzi când spui tâmpenii de astea ?
      E de logică elementară mai omule …

  11. Greva voastra nu ne face copiii mai destept ! Mergeti acolo unde va e locul, faceti-va treaba, si apoi cereti !
    Condamnati copii care au invatat 2/3 ani pentru o admitere… DE CE? CINE SUNTETI VOI sa hotarati un viitor ce nu va apartine?!

  12. Ca va plimbati pe fonduri europene si va luati toata familia in plimbare, nu spuneti?
    Daca ne uitam pe declaratiile voastre de avere /interese, ne crucim.
    Case, masini, conturi in banci .
    Chiar NU VA E RUSINE?!
    Daca va luam la bani marunti, 90 % dintre voi ati absolvit o facultate pe la coltul blocului.
    Cati aveti curajul sa va „legitimiati” cu o Universitate de stat, cursuri de 4 ani , zi?
    Cred ca ne-am cruci sa aflam cine ne „invata” copiii.
    Dupa cum a spus cineva, sa fiti platiti DUPA PERFORMANTA !
    Si noua parintilor, sa ne cereti scuze pentru toate porcariile voastre. Chiar le meritam pentru ca va inghitim si va toleram, asa ,semianalfabeti functionali cum marea majoritate sunteti.

  13. SA VA FIE RUSINE !
    Meditatiile pe care le dati, platiti ceva la buget?!
    DACA v-ati fi facut treaba la catedra, noi, parintii, nu am fi fost nevoiti sa va platim meditatii !
    In pandemie de ce nu v-ati cerut drepturile? Ati stat ca moliile , iar acum v-ati trezit ca vreti ! Atunci trebuia sa faceti greva, si ati fi avut toti parintii si copiii langa voi ! Acum,ciu-ciu ! Sa va dea dupa performanta de la clasa !

  14. Faceti greva pana vi se apleaca DAR, incheiati mediile ! Daca tot cereti drepturi, din ele sa va platiti auxiliarele !
    Sa vi se suspende contractul de munca ! Nu mi se pare normal sa fiti remunerati pentru ceea CE NU FACETI !
    NU, eu ca parinte NU VREAU sa-mi fie implicat copilul in mizeria voastra.
    UNDE ATI FOST IN PANDEMIE?! UNDE ???!!

    • Va spunem noi, parintii copiilor cărora voi le refuzati dreptul la examene , ca aveți oprobriul nostru . Sa nu credeți ca uitam asa ușor ! O sa va marginalizam asa cum dvs. ati minimalizat importanta examenelor copiilor noștri.

    • Pe timpul grevei salariații nu sunt plătiți, mai pune mâna și citește codul muncii că vorbește gura fără minte la tine !

    • Si vor salarii cat un profesor de matematica, fizica, chimie, biologie.
      Pai la plata pentru importanta sociala a profesiei (cum cer profesorii) doamna asta e zero ca importanta sociala :)))))
      Si nu doar ea

  15. Cât de prosti puteți fi! Părinții trebuie, repet, trebuie să fie susținători ai acestei greve ! TOȚI !!!
    Și apoi, și elevii nu ca trebuie, sunt obligați moral să-și susțină profesorii

    • Cum îți permite sa faci parintii prosti ? Cine naiba te crezi? Nu avem nicio obligație morala !!! Sa ne arătați statele de funcții și apoi vorbim !!

    • Da’ am cumva copilul in tutela ‘mneatali incat sa-ti permiti sa-mi spui ca este obligat moral cu ceva unui profesor?
      Un profesor care gandeste asa nu are ce cauta la catedra.
      NU UITATI, aveti locuri de munca pentru ca inca mai sunt copii.
      In cativa ani veti educa doar bronzati. Atunci sa va vad daca mai miscati in fata baragladinei care va pune poalele in cap !

  16. Femeie , de religie , ce sunteți voi ? Martiri ??? Doamne !! Cat de penibil!
    Nu-mi vine sa cred ce puteți spune!! Auzi la ei ! Mai e puțin și spuneți ca sunteți Dumnezeu !!
    Hai sa punem mana de la mana și sa cumparam marmura , sa-i facem statuie profesoarei de religie !

  17. Nu mai mințiți ca majoritatea părinților sunt de acord cu greva ! Nu va este rușine sa spuneți asta ? Cat de departe poate ajunge nerușinarea voastră?
    De ce trebuie sa iasă elevii la greva? Nu va este rușine sa-i implicați și pe ei? Nu folositi elevii pentru obținerea scopurile voastre ! Ajunge cu minciunile !

  18. Total de acord cu profa de la Bârlad, Eminescu a fost omorât cu zile de masonerie😡😡😡😡 cine conduce masoneria? Unii, mai „aleși” de Dumnezeu🤫

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.