19.9 C
Vaslui
25-iun.-2022

Prognoza meteo pentru weekend: vin ninsorile. Ce zone vor fi cele mai afectate

Vremea se strică din nou, iar temperaturile vor scădea brusc în majoritatea regiunilor. În nordul Moldovei va ninge, iar în sud şi sud-est, deşi vremea va fi plăcută ziua, noaptea apar precipitaţiile mixte.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vineri, 3 decembrie, în vestul, centrul şi nordul ţării vremea se va răci.

Pe parcursul zilei şi seara cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar în sudul şi estul Transilvaniei şi în jumătatea de nord a Moldovei local vor fi şi ninsori slabe. În regiunile din sud-sud-est valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale, iar înnorări şi precipitaţii locale, mixte se vor semnala în timpul nopţii.

La munte vor predomina ninsorile. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană, în special la altitudini mari, dar local şi temporar şi în estul şi sud-estul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 2…3 grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi 16…17 grade în sudul Dobrogei; minimele termice vor fi cuprinse -8 şi 3 grade, mai ridicate pe litoral. Izolat şi trecător se va forma ceaţă.

În Bucureşti, meteorologii anunţă ploaie, iar spre dimineaţă posibil precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul nopţii. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 1…2 grade.

Sâmbătă, vremea va fi rece în majoritatea zonelor, mai ales în cursul nopţii. La începutul zilei vor fi înnorări şi pe alocuri precipitaţii mixte în partea central-sudică a teritoriului, iar în rest cerul va fi variabil, local cu nori joşi dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe litoral şi la altitudini foarte mari la munte.

Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 7 grade, iar cele minime între -10 şi 1 grad, mai scăzute în depresiunile intramontane. Pe alocuri se va forma ceaţă, asociată izolat cu depunere de chiciură.

Conform ANM, vineri, în Capitală, vremea se va răci accentuat. Cerul va avea înnorări în special la începutul zilei când vor mai fi posibile preciptaţii slabe, predominant ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade. La sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă.

Citeste mai mult: adev.ro/r3j01n

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here