spot_imgspot_img
13.3 C
Vaslui
26-apr.-2024

PROGNOZA METEO. Vremea se strică după minivacanţa de Rusalii, toată ţara va fi afectată

- Advertisement -

Temperaturile vor trece constant de 30 de grade Celsius în următoarele ore, iar dacă la începutul intervalului instabilitatea atmsferică va fi izolată, de miercuri vremea se va strica în tată ţara.

Luni, în ţară, vremea va fi caldă, dar și în general instabilă îndeosebi în vestul și nordul țării, precum și în zonele de munte, unde vor fi intervale cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și cu aspect de vijelie și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, astfel în intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și izolat 30 l/mp. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat îndeosebi după-amiaza. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 18 grade. Dimineața, în Dobrogea vor mai fi condiții de ceață.

Marţi, în ţară, vremea va fi caldă, călduroasă după-amiaza în regiunile estice și sud-estice. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea de vest și în zonele de munte, unde vor fi înnorări, averse, descărcări electrice, vijelii și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă local însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene, vor fi pe arii restrânse, mai ales după-amiaza și seara. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 25 și 33 de grade, iar cele minime între 9 și 19 grade.

Miercuri, în ţară, vremea va fi în general instabilă. În cea mai mare parte a ţării, vor fi înnorări temporar accentuate și perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat grindină şi posibil vijelii. În sud-est, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile doar pe arii restrânse după-amiaza și seara. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în Bărăgan, jumătatea de sud a Moldovei și în partea vestică a Dobrogei, unde vremea va fi călduroasă la amiază, iar minimele se vor situa între 10 și 18 grade. …https://www.romaniatv.net/prognoza-meteo-vremea-se-strica-dupa-minivacanta-de-rusalii-toata-tara-va-fi-afectata_524932.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.