spot_imgspot_img
7.2 C
Vaslui
18-apr.-2024

Programul „A doua şansă” va fi revitalizat pentru a creşte şansele la angajare

- Advertisement -

Ministrul Muncii, Raluca Turcan şi cel al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu au discutat despre soluţiile cele mai potrivite pentru persoanele sărace, beneficiare ale venitului minim garantat, care ar putea fi active pe piaţa muncii. O astfel de soluţie este ”A doua şansă”, un program de finalizarea studiilor pentru adulţi. În urma campaniei naţionale de verificare a stabilirii şi a acordării ajutorului social şi pentru identificarea măsurilor de creştere a ocupării de către persoanele apte de muncă, derulată de Ministerul Muncii, a fost identificat un număr de 14.000 persoane fara studii finalizate la nivel primar sau gimnazial – persoane care nu au un loc de muncă şi al căror venit este doar cel din ajutorul socia, se arată într-un comunicat comun al celor două ministere.   Pentru a creşte şansele de angajare pe piaţa muncii a acestor persoane, este nevoie de îmbunătăţirea  nivelului de educaţie, pe de o parte, dar şi de existenţa cadrului de formare pentru a obţine o calificare profesională.    În acest sens, prin programul “A doua Şansă”, Ministerul Educaţiei va asigura locuri pentru persoanele care sunt apte de muncă, dar nu au studiile primare sau gimnaziale finalizate, oriunde există această nevoie. De asemenea, vor fi asigurate locuri şi condiţii pentru ca aceste persoane să poată obţine o calificare profesională care, ulterior, să le permită angajarea pe piaţa muncii.    Ministerul Muncii, prin instituţiile specializate, va oferi consiliere şi sprijin pentru ca beneficiarii programului “A doua Şansă” să se poată angaja pe piaţa muncii cât mai repede posibil.   Prin parteneriatul încheiat azi între cele două ministere, dorim să îmbunătăţim nivelul de educaţie a populaţiei apte de muncă, aflate în situaţii de sărăcie şi ajutor social, dar şi creşterea gradului de ocupare pe piaţa muncii.   În acelaşi timp, credem că educaţia şi măsurile active de ocupare pot fi soluţii care să contribuie la îmbunătăţirea vieţilor celor aflaţi în situaţii dezavantajate.

Citeste mai mult: /adevarul.ro/educatie/scoala/programul-a-doua-sansa-revitalizat-creste-sansele-angajare-1_605378645163ec4271096c20/index.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.