spot_imgspot_img
17.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

Proiect pentru tineri

- Advertisement -

“Caravana Carierei”

“S-a mai bifat încã un proiect finantat cu fonduri europene. Cât despre beneficii, în afara unor idei bune enuntate cu acest prilej, acestea nu se vor vedea prea repede, cu atât mai mult cu cât se anuntã disponibilizãri prin regionalizarea, în primã fazã, a institutiilor, si apoi cea teritorialã”

Blocul National Sindical, în parteneriat cu mai multe organizatii, inclusiv Universitatea Româno – Germanã din Sibiu, deruleazã, de mai bine de trei ani, proiectul “Caravana Carierei”, demers ce are drept scop sprijinirea tinerilor aflati la terminarea studiilor liceale, profesionale sau universitare. Ca o completare a acestui proiect, BNS a încercat sã stabileascã relatii cu toti factorii competenti, institutii responsabile, ori din mediul de afaceri, astfel ca aceastã idee sã aibã cu adevãrat efectele scontate, respectiv ca, prin gãsirea de locuri de muncã tinerilor sã se asigure stabilitatea socialã si economicã a României, inclusiv prin asigurarea contributiilor necesare plãtii pensiilor persoanelor aflate acum aproape de pragul de pensionare. Din pãcate, la fel ca si alte idei sau proiecte implementate cu bani europeni, si “Caravana Carierei” este posibil sã rãmânã în acelasi stadiu, al unei actiuni bifate, fãrã vreo finalitate pentru cei cãrora li se adreseazã. Acesta este poate si motivul pentru care, în afara câtorva zeci de persoane, mare parte personal sau directori ai institutiilor deconcentrate, la întâlnire nu a venit niciunul dintre tinerii cãrora le este adresat acest proiect.

BNS a demarat, în urmã cu mai bine de trei ani, un proiect finantat din fonduri europene, vizând sprijinirea tinerilor aflati la terminarea studiilor liceale, profesionale sau universitare. Conform declaratiilor lui Dumitru Costin, presedintele BNS si managerul de proiect, pe parcursul derulãrii actiunilor, concretizate printr-o caravanã care a strãbãtut principalele orase ale tãrii, s-a ivit necesitatea dezvoltãrii discutiilor si integrarea, în aceastã actiune, a tuturor factorilor din mediul de afaceri, ONG-uri, ori institutii responsabile cu problema fortei de muncã, astfel încât finalizarea proiectului sã fie concretizatã prin actiuni clare de implicare a tinerilor, în special pentru sprijinirea acestora pentru gãsirea unui loc de muncã. “Faptul cã tinerii au nevoie sã fie asistati în procesul de insertie profesionalã a fost constatat de BNS în urma experientelor directe si în urma semnalelor din piata muncii, atât din partea angajatorilor, cât si a lucrãtorilor, semnale confirmate de datele statistice. Constient de aceste realitãti, BNS considerã cã insertia profesionalã a tinerilor trebuie sã fie responsabilitatea tuturor actorilor ce activeazã pe piata muncii, inclusiv a sindicatelor, motiv pentru care noi am fãcut pasi concreti în acest sens, prin intermediul proiectului <<Caravana Carierei>>“, a declarat Dumitru Costin, presedintele BNS si managerul de proiect, prezent la dezbaterea organizatã ieri, la Centrul de Afaceri Vaslui. Practic, în cadrul întâlnirii, au fost prezentate obiectivele proiectului “Caravana Carierei”, obiective care au drept scop principal constientizarea tinerilor în legãturã cu piata muncii din România si informarea lor cu privire la posibilitãtile si optiunile pe care le au pentru a dobândi un loc de muncã stabil, conform pregãtirii. “Conceptul propus de BNS vizeazã crearea unei retele la nivel judetean, regional, si national care poate oferi tinerilor servicii de calitate, care poate atrage finantãri nerambursabile si poate implementa proiecte comune destinate tinerilor. în acest moment, statisticile sunt îngrijorãtoare, rata medie a somajului depãsind 25% la nivelul tinerilor. La aceastã situatie s-a ajuns din cauza lipsei de coordonare dintre oferta pe piata muncii si cea educationalã, dar si a lipsei unei strategii la nivel national. Dacã nu se iau mãsuri cât mai curând, prin programe speciale implementate la nivel guvernamental, întreaga populatie a României, dar si nivelul economic sau de trai al tãrii, vor avea de suferit în anii urmãtori”, anunta Dumitru Costin.

Participare redusã, în special în rândul tinerilor

Teoretic, desi actiunea de ieri era adresatã factorilor responsabili de la nivel judetean, atât directori de institutii, cât si din mediul de afaceri, în ceea ce priveste problematica fortei de muncã la nivelul tineretului, prezenta la aceastã întâlnire a fost destul de redusã, si chiar absentã în ceea ce priveste tinerii, acestia fiind cei vizati de proiect. Dat fiind acest fapt, nu este de mirare cã ulterior prezentãrii proiectului, “Caravana Carierei”, caravanã, care, în parantezã spus, nu a fost prezentã pânã acum în judetul Vaslui, discutiile s-au axat pe alte probleme, inclusiv cele legate de efectele asupra disponibilizãrilor datorate regionalizãrii, efecte care deja se fac simtite la nivelul judetului. Primul care a ridicat aceastã problemã a fost subprefectul Andrei Puicã, invitat la întâlnire, si care, chiar în cuvântul de debut, a declarat cã “Ne confruntãm cu regionalizarea, atât teritorialã, cât si a institutiilor de stat. A început cu ANAF, acolo unde zeci de persoane vor ajunge someri. Mã întreb ce se va întâmpla la regionalizarea sãnãtãtii! Problema acestor oameni, care vor trebui sã facã reconversie profesionalã, nu am vãzut sã fie luatã în discutie pânã acum. Aceastã reconversie a unor persoane care au o vechime, si o mare experientã profesionalã, va duce la tot mai putine locuri pentru tinerii aflati la început de carierã. Ca reprezentant al Prefecturii, sunt alãturi de dvs, si vã asigur de tot sprijinul institutiei pe care o reprezint în astfel de proiecte”, a declarat Andrei Puicã, fãrã a primi un rãspuns coerent în problema ridicatã din partea presedintelui BNS, cel care, cel putin teoretic, ar trebui sã-si reprezinte membrii de sindicat care activeazã în institutiile publice ce vor fi afectate de regionalizare. Poate însã cea mai transantã pozitie a avut-o Dumitru Buzatu, presedintele CJ Vaslui, care a declarat, în calitate de invitat la întâlnire, cã “Astfel de idei si proiecte sunt foarte bune, dar mai important ar fi ca acestea sã fie luate în seamã la elaborarea planurilor de dezvoltare economicã. Altfel, mai bifãm un proiect finantat cu bani europeni nerambursabili, si atât!”. De altfel, presedintele Buzatu nu a asistat decât câteva minute la discutii, poate doar pentru a-si face o idee, pãrãsind ulterior sala.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.