spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
14.6 C
Vaslui
14-mai-2024

Propunerea lui Ionel Sandu, “August – Luna Diasporei Vasluiene”, prinde contur. Consilierii PNL au depus proiectul în CL Vaslui

- Advertisement -

REUȘITĂ… Proiectul lui Ionel Sandu, privind declararea lunii august ca fiind “Luna Diasporei Vasluiene”, a prins contur. Liberalii din Organizația Municipală Vaslui au dezbătut acest proiect și împreună cu consilierii locali liberali au agreat o formă a hotărârii pe care să o susțină în Consiliul Local. Ieri, viceprimarul Lucian Braniște a înregistrat acest document la Consiliul Local și urmează să fie dezbătut în ședința de joi. “Pentru mine este o bucurie imensă ca acest proiect de suflet să ajungă pe masa consilierilor locali și a primarului municipiului Vaslui. Faptul că liberalii, colegii mei au avut încredere în mine și în acest proiect, mă onorează și îmi dă speranță că și la Vaslui se poate. Vreau să le mulțumesc cu această ocazie consilierilor locali PNL pentru că au muncit și au îmbrăcat ideile noastre, ale celor de la Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali, într-o formă profesionistă și dacă și cei din USR, care sunt cu noi în alianță în CL agreează această idee, înseamnă că dreapta la Vaslui are, în sfârșit, un cuvânt de spus în acest oraș. Aș vrea să mai spun multe, dar sunt copleșit de emoție. Îmi doresc ca acest proiect să treacă joi, în CL, să le spunem celor 20.000 de vasluieni plecați la muncă în străinătate că noi nu i-am uitat, că îi prețuim și că îi așteptăm acasă să facem din orașul nostru o zonă la fel de performantă ca locurile unde ei au ales să trăiască acum”, a declarat Ionel Sandu, prim – vicepreședintele Organizației Municipale PNL Vaslui.

Ionel Sandu, în calitate de președinte al Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali din Municipiul Vaslui, a făcut o propunere inedită acum două săptămâni, prin care a cerut ca autoritățile locale din Vaslui să recunoască luna august ca fiind “Luna Diasporei Vasluiene” și a avansat chiar un pachet de măsuri pe care cei din Consiliul Local Vaslui ar fi de dorit să îl aprobe. Iată ce se propune! Prima măsură se referă la prelungirea autorizației de funcționare a teraselor și restaurantelor, a mall-urilor și a tuturor unităților de divertisment din municipiul Vaslui, în cursul săptămânii, până la ora 00.00, iar în weekend până la ora 4.00. Acesta a venit în sprijinul ideii sale, menționând că sunt terase și restaurante care au astfel de autorizații de funcționare eliberate de Primăria Vaslui pentru tot anul și care sunt funcționale pe teritoriul municipiului. Acesta și-a motivat decizia, spunând că astfel vasluienii din diasporă vor simți atmosfera de vacanță și în municipiul Vaslui și îi vor determina să-și petreacă cât mai multe zile în municipiul nostru din vacanța lor. Al doilea punct urmărit este posibilitatea închirierii terenului din Centrul Civic Vaslui, cu excepția zilelor din luna august când se organizează Zilele Vasluiului, unde antreprenorii care dețin unități de alimentație publică pe o rază de 200 metri față de Piața Civică, pot amplasa terase provizorii, iar chiriile să fie cuantificate la prețul cu care Primăria Vaslui deja închiriază terenul la celelalte evenimente organizate în acest areal. Și, în final, acesta a propus și o măsură foarte îndrăzneață. Iată cum a formulat-o cu ceva timp în urmă: «Vasluienii din diasporă contribuie la completarea veniturilor familiilor rămase acasă lunar, dar sunt și cei care finanțează micile investiții din gospodării, în special în luna august. Tot în această perioadă, mulți dintre ei vin să cumpere locuințe, să le renoveze, cu alte cuvinte investesc în Vaslui banii munciți în străinătate și luna august este pentru mulți antreprenori locali o lună cu încasări foarte mari. În ultima perioadă însă se observă o scădere a acestui fenomen și, prin urmare, se impune o stimulare a acestuia, pentru a reveni la nivelul anilor precedenți. Antreprenorii vasluieni care consideră oportun să acorde vasluienilor din diasporă un discount la cumpărăturile sau la prestările de servicii de care beneficiază în luna august, trebuie identificați, popularizați și stimulați. Atenție, această măsură nu se aplică obligatoriu, ci trebuie doar agreeată în pachetul de măsuri aprobat de CL Vaslui, tocmai pentru a credibiliza această acțiune și de a nu fi suspectată de publicitate falsă de către vasluienii din diasporă. Așadar voi propune Consiliului Local ultima măsură și anume: aprobarea de către CL Vaslui a unui afiș care poate fi expus în incinta companiilor care consimt liber acordarea unui discount clienților din diaspora vasluiană, în semn de respect pentru consecvența și sprijinul pe care-l acordă familiilor rămase acasă. Acest afiș trebuie să conțină numele companiei, perioada cât se acordă discountul și un spațiu liber lăsat ca fiecare antreprenor să-și înscrie cuantumul acestui discount. Acest afiș va avea logo-ul: “Mulțumim diasporei vasluiene!”, împreună cu înscrisul: “Proiect susținut de CL Vaslui”», a mai propus Ionel Sandu.

Ce a rămas din proiectul lui Sandu, după consultarea cu partidul și cu consilierii liberali din CL Vaslui

Propunerea lui Ionel Sandu a fost discutată în Biroul Politic PNL al Municipiului Vaslui și împreună cu consilierii locali s-a ajuns la un proiect de hotărâre pe care liberalii l-au și depus la Consiliul Local spre aprobare, ieri. Iată ce transformări cuprinde acesta: Luna august să fie declarată începând cu anul 2023 drept “Luna Diasporei Vasluiene”, în semn de prețuire față de eforturile pe care locuitorii din zona Vaslui le fac pentru a susține economia locală. Apoi a fost stabilit pachetul de măsuri organizatorice aferente acestei luni speciale, cum ar fi: programul de funcționare al agenților economici ce au ca obiect de activitate, coduri CAEN ce privesc activitățile de restaurant și alte activități se poate mări până la ora 24.00, iar în zilele de sâmbătă, duminică, până la ora 4.00. Mai mult, acești agenți economici pot solicita Primăriei Municipiului Vaslui aprobarea amplasării unor terase pe terenul ce aparține domeniului public din vecinătatea sediului sau a punctului de lucru a agentului în vederea desfășurării activităților economice. Iată, așadar, că consilierii PNL împreună cu colegii de partid au generalizat măsura lui Ionel Sandu care prevedea doar ocuparea Pieței Civice. Practic liberalii cer extinderea pentru toți comercianții din oraș pentru a avea acces la domeniul public în luna august pentru astfel de terase. În schimb cer ca Piața Civică, cu excepția evenimentelor programate, cum ar fi Zilele Vasluiului sau Hora din Străbuni, să devină o zonă liberă, în care să se desfășoare activități sportive, recreative sau de divertisment. Printre solicitările consilierilor liberali mai sunt și amplasarea unui banner uriaș în zona centrală a municipiului prin care se cere popularizarea acestui eveniment, precum și acel afiș cu “Mulțumim Diaspora”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

13 COMENTARII

  1. O prostie mai mare ca asta nici nu am auzit ,si asa e e destul haos noaptea pe strazi tot felul de nebuni care cica vin de la petreceri de prin toate bombele .Dl Ionel nu prea are habar cum stiu sa se distreze o mare parte din vasluieni pe timp de noapte!

  2. Luna diasporei este o propunere de toată jena și nu are nici un temei în a fi analizată cu atât mai puțin Este un demers pur electoral fără nici o legătură cu cei care negasimdu-si locul in tara au luat calea pribegiei. Tot respectul pentru ei dar nu înțeleg de ce trebuie să le aducem osanale, ode dau alte cântări de proslăvire.Sa fie sănătoși și mai ales să se comporte civilizat, să dea dovadă de bună creștere și să nu mai afișeze aere de mari bogătași cărora li se cuvine tot. Nu de alta dar pe acolo pe unde muncesc de regulă sunt ghiocei nicidecum zmeii de acasă.

  3. După cum se vede nu interesează pe nimeni această propunere,sau cel puțin nu de așa ceva au nevoie oamenii.
    Alo domnu’, reveniți puțin pe pământ (din câte vedem vă plimbați și dvs, ca și Buzatu prin spațiul cosmic) și vedeți care sunt adevăratele probleme ale cetățenilor, dacă tot vă interesează așa de mult.
    Cui îi mai arde de distracție când stă la ușă cu ditamai facturile și cu frigiderul gol?!
    E plin orașul de terase, Vasluiul este un oraș mic unde se ajunge foarte repede peste tot, ce rost au să mai vină și în centru?!

  4. Vin acasa o data pe an si una din intrebari care mi se pune in primele 3 min de discutie cu oricine e „cand pleci?”. Nu cred ca pe cei care traiesc in RO ii intereseaza de noi cei care traim in strainatate. Si multe din atitudini sunt gen:”bine ca esti tu mai destept”. Ceea ce trebuie cu adevarat este o viziune sanatoasa de dezvoltare a societatii romanesti si a economiei tarii, ca sa ne intoarcem sa muncim pe pamantul bunicilor nostri.

    • Cine naiba se întoarce pentru distracție ?
      Cine se gândește la întors in primul rând se uita daca a dispărut jecmăneala si prostiile statului, daca exista justiție, sănătate, educație, taxe ok

  5. Oameni buni ar trebui sa priviti aceasta initiativa din perspectiva dezvoltarii economiei locale.
    Tot ce presupune cheltuili fixe/variabile revin sub o forma sau alta in bugetul local, care la randul lor se transforma in investitii pentru cetatenii Municipiului.
    Plus ca orice initativa care aduce miscare si coeziune in societate trebuie sustinuta, indiferent de disconfortul pe care il creaza pe ici pe colo. In concluzie inainte sa inaintati orice idee ganditi-va ca ideea sa fie progresista!
    Va multumesc!

    Astept cat mai multe initiative din partea conducatorilor nostri… P.S. initiative ce ar putea dezvolta si zona de divertisment/recreere.

    • Fix distracția lipsește crunt, practic nu știm pe ce sa cheltuim banii mulți pe care ii avem, de aia ne uitam si cat costa o pâine

  6. Vin in romania de doua ori pe an, nu ma intereseaza deloc acest proiect al PNL ,
    mai bine ar fi sa faceti ceva pentru parintii si fratii nostri, care stau zilnic in Vaslui si abia isi duc zilele.

  7. Am o presimțire că Nea Caisă ăsta o să rămână si cu banii dați si cu ochii in soare
    Astea sunt problemele locale ?
    PNL si PSD o sa fie votați doar dintr-un singur motiv, sa nu iasă AUR, nu pentru făcut ceva

  8. In speranta ca cineva cu putere de decizie va citi acest comentariu, adresez urmatoarele observatii:
    1. In ce masura se va putea extinde programul de functionare propus la terasele si restaurantele situate in proximitatea locuintelor?
    2. In ce mod vor fi stimulati antreprenorii care acorda facilitati fiscale diasporenilor , pe baza carui text legislativ ?
    3. Cum va fi dovedita calitatea de diasporean avand in vedere prevederile GDPR?

    Si daca propunerile nu vor fi amendate , il invit pe domnul Ionel Sandu sa locuiasca impreuna cu familia mea in luna august, in locuinta situata la 10 metri de un restaurant cu terasa , iar zi de zi sa mearga la un serviciu unde trebuie sa munceasca, nu doar sa supervizeze o activitate. Inteleg ca noi trebuie sa dormim in intervalul 00-05 , iar in weekend nu ne mai culcam, ca doar rasare soarele si e zi de munca, de mers la biserica.

    Sigur ca orasul trebuie si poate fi in sarbatoare, insa propunerile au venit tavalug, fara nicio urma de gandire rationala, ci doar intesate de un populism de care nu credeam ca PNL este capabil.

    • Sa fiu al naibii!!!
      Dar pana acum ai “ rezistat “!!!
      Ce e si cu neamul nostru!!
      Cand faci ceva, de ce faci!!
      Cand nu faci, de ce nu ai facut!!
      Ca mai sunt si “ bombardieri “ cu stomacul go ce se rup in figuri?!?!
      Asta e….
      Fiecare are uscaturile lui..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.