spot_imgspot_img
17.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

Protest al sindicaliştilor de la Oltchim: Ce a propus Ministerul Economiei pentru funcţionarea companiei

- Advertisement -

Reprezentanţii Ministerului Economiei i-au anunţat pe sindicaliştii de la Oltchim că vor propune Guvernului un plan minimal de măsuri pentru ca societatea să-şi reia activitatea, o decizie urmând să fie luată în cel mai scurt timp.

Protestul celor aproximativ o sută de sindicalişti de la Oltchim s-a încheiat după ce reprezentanţii lor au ieşit de la discuţiile care au avut loc la Ministerul Economiei. Şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu, a declarat, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii sindicaliştilor, că reluarea activităţii Oltchim este necesară pentru creşterea şanselor de privatizare. Vulpescu a spus că deja se negociază cu o serie de investitori, iar planul de măsuri pe care Ministerul Economiei îl va propune Guvernului ar trebui să asigure plata salariilor restante şi energia electrică necesară funcţionării Oltchim. „Aceste măsuri vor fi analizate cât de curând în Guvern şi se va veni cu o decizie în cel mai scurt timp”, a spus Vulpescu. Preşedintele sindicatului Oltchim, Mihai Niculoiu, le-a spus protestatarilor că speră ca până la sfârşitul lunii iunie angajaţii să primească salariile pentru luna aprilie. Niculoiu a declarat că, după ce se va întoarce la Râmnicu Vâlcea, va stabili împreună cu colegii săi dacă acţiunile de protest anunţate pentru zilele de joi şi vineri, la sediile PSD şi PNL, vor mai avea loc.

Sindicaliştii Oltchim anunţaseră că miercuri protestează la sediul Ministerului Economiei, iar joi şi vineri la sediile centrale ale PSD şi PNL. Cei aproximativ o sută de sindicalişti de la Oltchim care au pichetat, miercuri, Ministerul Economiei au cerut acordarea salariilor restante din aprilie şi reorganizarea companiei înainte de privatizare. Sindicaliştii au susţinut că nu şi-au mai primit banii din cauza faptului că societatea funcţionează la capacitate redusă, iar pentru ieşirea din impas ar fi necesară alocare a 40 de milioane de euro pentru materii prime şi salarii. Sindicaliştii au scandat „Vrem să muncim, nu vrem să cerşim”, „Noi vrem curent, nu vrem faliment” şi „Unitate”. Şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu, declara, înaintea discuţiilor cu sindicaliştii, că Oltchim va intra în administrare specială şi se va încerca identificarea unor măsuri financiare pentru plata datoriilor, eficientizarea activităţii şi plata salariilor, după această etapă compania urmând să fie privatizată.

Vulpescu a mai spus că Oltchim ar putea fi privatizată la pachet cu Arpechim, în acest sens existând un acord de principiu de la Petrom. Premierul Victor Ponta declara, săptămâna trecută, că vânzarea participaţiei majoritare la Oltchim rămâne una dintre priorităţile Guvernului. Termenul convenit cu FMI pentru privatizarea combinatului chimic de la Râmnicu Vâlcea este sfârşitul lunii septembrie. Oltchim se numără printre primele companii de stat care vor avea management privat. Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic. Potrivit celor mai recente date, în acţionariatul Oltchim se mai regăsesc compania germană PCC SE, care deţine 18,3% din acţiuni, şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, cu 14,02% din titluri, prin intermediul Nachbar Services.

www.mediafax.ro


- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.