spot_imgspot_img
19.7 C
Vaslui
25-apr.-2024

Protest de amploare al pensionarilor gălățeni: „Am muncit 35 de ani și am o pensie de mizerie“

- Advertisement -

Aproximativ 100 de pensionari, membri ai Alianței Europensionarilor din România, Uniunii Județene a Pensionarilor, Asociației de Pensionari „Renașterea 2010“ și Alianței Pensionarilor pentru Conciliere, au ieșit în stradă pentru a-și arăta nemulțumirea față de decizia Guvernului de a mări pensiile doar cu 14 la sută. Deși ar fi trebuit să petreacă, 1 Octombrie fiind Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, pensionarii gălățeni au decis să protesteze și să își ceară drepturile conferite de o lege adoptată de Parlament.

Oamenii spun că se descurcă din ce în ce mai greu cu banii pentru că prețurile au crescut și sunt nevoiți să își cumpere și măști, dar și dezinfectanți pentru a se proteja împotriva coronavirusului. „Nouă nu ne dă nimeni nimic. Am muncit 35 de ani și am o pensie de mizerie. S-au ridicat prețurile, ne descurcăm foarte greu. Stau în 1.000 de lei și 700 dau pe medicamente“, a spus o pensionară.

Unul dintre liderii pensionarilor a ținut să precizeze că protestul este ultima variantă de a se face auziți la București. „Este o zi importantă, ziua pensionarilor, ar trebui să ne petrecem pentru munca pe care am prestat-o pentru comunitatea noastră, dar am fost nevoiți să ieșim în stradă să ne cerem drepturile. Cerem Guvernului să respecte legea, dar nouă ne cere să respectăm, oriunde mergem, să respectăm legea. Tot ce s-a făcut să fie respectat, dar învinuim Guvernul că încalcă legea și ne obligă și pe noi să nu ne plătim taxele și impozitele. Am găsit înțelegere la fostul Guvern, dar acum am primit doar 14 la sută, nu 40 la sută cum trebuia. Ei primesc pensii speciale, dar nouă ne taie din pensie. Anul viitor ar trebui să se facă alte măriri, dar ei nu ne-au dat nici acum ceea ce ni se cuvine. Vor spune și anul viitor că nu există și ne induc în eroare și așteaptă să murim cât mai mulți“, a declarat Vasile Panțuș, reprezentantul Alianței Pensionarilor pentru Conciliere.

Alți lideri ai pensionarilor au fost mult mai acizi cu guvernanții, mai ales cu șeful Guvenului. „Domnule Orban, poartă masca, nu mai bea în Parlament, în Guvern, nu mai fuma. De atunci trebuia să îți dai demisia. Noi suntem generația de sacrificiu. Trebuie să ni se dea această mărire votată în Parlament, noi nu mai avem timp de așteptat, noi murim“, a spus Toader Cristea, Alianța Europensionarilor Galați. Protestatarii au scandat timp de două ore pe esplanada din fața Prefecturii, iar apoi și-au trimis reprezentanții în Prefectură pentru o discuție cu autoritățile. …https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/protest-de-amploare-al-pensionarilor-gala%C8%9Beni-am-muncit-35-de-ani-%C8%99i-am-o-pensie-de-mizerie%E2%80%9C.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.