spot_imgspot_img
5.3 C
Vaslui
19-apr.-2024

Protest la sediul CNA: 600 de persoane manifestează după decizia Consiliului în cazul OTV

- Advertisement -

Peste 600 de persoane s-au adunat joi pentru a picheta sediul Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), fiind nemulţumite de faptul că instituţia a decis că OTV nu va mai putea emite din 28 septembrie, protestul lor nu este autorizat de către Primăria Capitalei.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Georgian Enache, a declarat că 600 de persoane se află la sediul CNA, jandarmii luând măsuri de delimitare a locului în care se află protestatarii, astfel încât să nu fie afectată circulaţia în zona Pieţei Constituţiei.

În cursul dimineţii de joi, 300 de persoane au pichetat sediul CNA, jandarmii reuşind îndepărtarea lor întrucât nu îşi declaraseră protestul.

Ulterior, aceştia au revenit, alăturându-li-se şi alţi nemulţumiţi. Ei au pancarte pe care sunt notate tot felul de lozinci de susţinere a OTV – dar şi alte mesaje gen „Jos CNA”, „CNA dă mâna cu mafia”, „Nu te pune cu poporu”.

www.mediafax.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.