Protest PSD în Parlament. Deputații lui Ciolacu au venit cu pancarte pe care scrie „Demisia Voiculescu”. PSD depune moțiune simplă

În prima zi a sesiunii parlamentare din acest an, deputații PSD au venit în Parlament pregătiți de protest. Aceștia cer demisia ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. Social democrații au venit pregătiți cu pancarte.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că partidul său va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății.

„Când vine Voiculescu la conducere se întâmplă tragedii”, a declarat și deputatul PSD, Gabriel Zetea, un apropiat al fostului ministru PSD al Săntății, Sorina Pintea.

„Nu cred că are ce să mai caute în funcția asta după tot ce s-a întâmplat. Era o chestiune de bun simț să demisioneze în semn de compasiune și în semn de înțelegere a tot ce se întâmplă în momentul de față”, a spus și Mihai Fifor, fost ministru al Internelor.

„Domnul Voiculescu nu cred că este singurul vinovat, trebuie să ne amintim că a domnul Orban a condus guvernul un an și jumătate și Klaus Iohannis este președinte de 6 ani. Nu îi cerem demisii pentru că au ars aceste spitale, îi cerem demisia pentru modul sfidător pentru modul în care s-a comportat și modul în care tratează această situație fără niciun regret și fără nicio simpatie”, a declarat liderul de grup al PSD, Alfred Simonis în debutul ședinței de plen.

Inițial, moțiunea simplă a fost anunțată încă de săptămână trecută, înaintea tragediei de la „Matei Balș”. Marcel Ciolacu spunea că urmează să îi cheme la audieri pe responsabilii campaniei de vaccinare anti-COVID.

„La 1 februarie, începe sesiunea parlamentară şi vom chema la audieri pe cei responsabili de acest haos în campania de vaccinare şi de testare (…). Ei deja vorbesc numai de vaccinare, fără să aibă vaccin şi fără să aibă reguli foarte clare”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu. …https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/protest-psd-in-parlament-deputatii-lui-ciolacu-au-venit-cu-pancarte-pe-care-scrie-demisia-voiculescu-psd-depune-motiune-simpla-1444295




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ