spot_imgspot_img
8.4 C
Vaslui
27-apr.-2024

Protocolul pentru construcția metroului din Cluj-Napoca a fost semnat. Traseul va avea 21 de km, cu 19 staţii

- Advertisement -

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, miercuri, că a semnat protocolul de colaborare pentru construcția metroului de la Cluj-Napoca și Florești. Traseul va avea 21 de kilometri, 19 stații, iar lucrările de bază ar trebui încheiate până în anul 2026.

„Am semnat astăzi protocolul de colaborare pentru construcţia metroului de la Cluj-Napoca şi Floreşti. Traseul va avea 21 de km, cu 19 staţii. Din estimările preliminare va transporta până la 164.000 de călători pe zi în anul 2030”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că Ministerul Transporturilor va finanţa acest obiectiv prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar valoarea totală estimată este de două miliarde de euro.

Primăriile Cluj-Napoca şi Floreşti se vor ocupa de licitaţia pentru proiectarea şi execuţia acestui proiect, dar şi de implementarea contractului, a precizat ministrul, adăugând că lucrările de bază pentru primele 9 staţii trebuie încheiate până în anul 2026.

La finele anului trecut, MTI a anunţat aprobarea de către Executiv a indicatorilor tehnico-economici pentru Magistrala I de metrou Cluj, valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) fiind de aproape 10,113 miliarde lei…https://www.digi24.ro/stiri/economie/transporturi/protocolul-pentru-constructia-metroului-din-cluj-napoca-a-fost-semnat-traseul-va-avea-21-de-km-cu-19-statii-1816807

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.