PS Ignatie: „În atitudinea fiului risipitor se regãseste omul modern sau modernitatea, cã tot ceea ce este nou este neapãrat si bun.”

ÎNVÃTÃTURI BIBLICE… Preasfintitul Pãrinte Ignatie, Episcopul Husilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Mireni-Chilieni, comuna Coroiesti, Protopopiatul Bârlad. Din soborul preotilor au fãcut parte pãrintele protopop al Bârladului, Vasile Lãiu, si pãrintele paroh Gheorghe Serban. În cuvântul de învãtãturã, Ierarhul Husilor s-a oprit asupra atitudinii avute de fiul risipitor fatã de tatãl sãu. „Parabola Întoarcerii fiului risipitor este una dintre cele mai frumoase parabole, pentru cã ne vorbeste despre relatia pe care o are Dumnezeu fatã de noi, pãcãtosii – care Îl trãdãm si risipim ceea ce El ne-a dat, cu atâta îmbelsugare”, a început omilia sa PS Ignatie. Ceea ce a urmat a lãsat urme adânci în sufletele enoriasilor, veniti sã-l asculte si sã primeascã binecuvântarea Înalt Preasfintitului Episcop Ignatie al Husilor.

Cine nu cunoaste pilda Fiului rispitor din Biblie? Iatã aici pentru cei care nu au auzit, o analizã crestinã fãcutã de PS Ignatie pentru enoriasii Parohiei Mireni-Chilieni, comuna Coroiesti, poate una dintre cele mai mici si sãrace parohii din Moldova. Exceptie fãcând, bineînteles, parohia Hreasca, unde PS Ignatie ar fi binevenit, poate si-ar întoarce Dumnezeu fata si la locuitorii acestui sat parcã uitat la marginea lumii.

«Si a zis cel mai tânãr dintre ei tatãlui sãu: Tatã, dã-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a împãrtit averea. Si nu dupã multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânãr s-a dus într-o tarã depãrtatã si acolo si-a risipit averea, trãind în desfrânãri» (Luca 15, 12-13). Parabola Întoarcerii fiului risipitor este una dintre cele mai frumoase parabole, pentru cã ne vorbeste despre relatia pe care o are Dumnezeu fatã de noi, pãcãtosii – care Îl trãdãm si risipim ceea ce El ne-a dat, cu atâta îmbelsugare. Din dorinta de a experimenta ceva nou, de a se aventura în ceva necunoscut si inedit, fiul cel tânãr îi cere tatãlui sãu partea care i se cuvine din avere. În mod paradoxal, acest tatã îi împlineste dorinta, fãrã preget si fãrã sã îi cearã vreo socotealã fiului sãu. A împãrtit averea sa cu cei doi fii. Vãzându-se cu partea de avere, fiul cel mic se gândeste sã îsi ia lumea-n cap, sã se depãrteze, sã plece din cãldura cãminului familial, din dragostea de care se bucura. Tatãl nu-i reproseazã absolut nimic, nici mãcar nu se supãrã – ceea ce ar fi fost perfect legitim, pentru cã acest fiu nu a fãcut altceva decât sã îl renege, sã renunte la filiatie. Tatãl îi îndeplineste toate capriciile, fãrã sã îl certe. În atitudinea fiului risipitor se regãseste omul modern sau modernitatea, ca cea care crede cã tot ceea ce este nou este neapãrat si bun.”, a spus PS Ignatie.

Omul modern, omul recent crede cã orice lucru nou pe care îl experimenteazã, are valoare doar în virtutea faptului cã este nou.

„Fiul risipitor constatã,  spre dezamãgirea lui, cã noul dupã care a alergat si de care s-a agãtat atât de mult, punându-si nãdejdea cã va deveni un om totalmente liber, este cel care l-a înstrãinat. Va instaura o stare de foamete, mai ales spiritualã, în sufletul sãu. Aceasta este imaginea omului modern, care se îndepãrteazã de traditie, renegând trecutul si aruncându-se, fãrã niciun fel de analizã prealabilã si reflectie, în bratele a ceea ce poate sã îl deformeze spiritual. Acest lucru se genereazã în sufletul unui om când el renuntã la tot ceea ce înseamnã traditie, trecut si memorie. Îndepãrtarea, înstrãinarea, foametea l-au ajutat pe fiul risipitor sã se întoarcã înspre dragostea tatãlui sãu. Aceasta a rãmas în sufletul sãu, chiar dacã el, cãutându-si libertatea, a vrut sã o smulgã din inima sa. Dragostea tatãlui a trezit în mintea lui dorinta de a-si recãpãta starea de fiu al unui tatã atât de bun, cum este Dumnezeu. Un intelectual al tãrii noastre spunea cã omul modern este un om profund tulburat, din pricina faptului cã el crede cã tot ceea ce este nou este neapãrat si bun.”, a mai arãtat în cuvântarea sa PS Ignatie.

Întoarcerea fiului risipitor si ce avem de învãtat din atitudinea tatãlui!

Pãrintele Episcop a accentuat cã, în momentul întoarcerii sincere, indiferent de dimensiunea rãtãcirii, Dumnezeu ne primeste cu bratele deschise:

„Fiul risipitor, prin decizia luatã, îsi pierduse propria demnitate. De aceea a simtit nevoia imperioasã de a se întoarce acasã. În fata tatãlui sãu el s-a pocãit, si-a cerut iertare. Și omul modern, care cautã cu orice pret noul, va fi primit de Dumnezeu, oricât de mult rãtãceste si se înstrãineazã de ceea ce îl pune în valoare ca fãpturã a lui Dumnezeu. Domnul ne primeste cu bratele deschise, fãrã sã ne reproseze nimic. Aceasta este iertarea realã: sã primim în bratele noastre pe cel care ne-a gresit. Cu o singurã conditie: ca cel care a gresit sã îsi asume în mod deplin greseala si pãcatul. Fiul risipitor a bãut paharul amãrãciunii pãcatului, care l-a dezintegrat din punct de vedere spiritual, l-a schimonosit, transformându-l într-o fiintã care nu-si mai gãsea sensul, rostul sãu în lume. (…) La fel se întâmplã si cu omul zilelor noastre, care se aruncã în bratele a tot ceea ce îl poate degrada si pune în pericol demnitatea sa de fiintã spiritualã, înzestratã cu credintã si cu dorul de a fi cu Dumnezeu. Vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania sublinia cã dacã tânãrul a cerut partea de avere, când si-a revenit în firea sa, când s-a pocãit, renuntînd la desfrânare, la înstrãinare, la foamete, când si-a adus aminte de lumina si cãldura dragostei tatãlui sãu, i-a cerut si partea de iertare. Verbul „a risipi”, în latinã înseamnã „a-si veni în fire”, în sensul cã ne împrãstiem în atât de multe, risipim atât de multe lucruri frumoase din viata noastrã, încât nu avem altã solutie decât sã ne întoarcem în punctul în care nu avem decât solutia sã ne reîntoarcem, sã revenim la starea pe care am avut-o initial. (…) Asa a procedat si fiul risipitor. A iesit din ecuatia de dragoste a tatãlui sãu. În schimb, tatãl sãu a avut o atitudine extraordinarã.

Sã avem nãdejde cã oricât de mult am rãtãci, Dumnezeu ne asteaptã cu bratele deschise

Sunt atîtia copii care îsi pãrãsesc pãrintii. Este o cruce atât de grea când un copil rãtãceste si duce o viatã dezordonatã. Oricâtã educatie ar aseza în sufletul acelui copil, pãrintii constatã cã acela este o mare dezamãgire.  Este atât de trist pentru unii pãrinti sã ajungã în punctul de a spune cã copilul lor este un mare esec. Și o spun din durere, nu pentru cã ar vrea sã renunte. Un pãrinte nu renuntã niciodatã la copiii sãi. Dragostea mamelor este ca a lui Dumnezeu. El nu renuntã la noi, chiar si atunci când noi Îl calomniem si dispretuim. Asa ni s-a descoperit Hristos, pe Cruce. Nu S-a dat jos de pe Cruce, când cei care erau în preajma Lui îi vorbeau urât, în loc de apã a primit otet si fiere, în loc sã Îi fie recunoscãtori, L-au batjocorit. Cu cât omul se îndrepta cu mai multã urã împotriva Lui, cu atât El îl iubea mai mult. Sã avem nãdejde cã oricât de mult am rãtãci, Dumnezeu ne asteaptã cu bratele deschise, cu inima plinã de dragoste, numai sã vinã momentul sã ne-o împãrtãseascã.”, a încheiat PS Ignatie omilia sa, din duminica Întoarcerii fiului risipitor.