PS Ignatie: „În sufletul omului egoist nu intrã nimeni, pentru cã este plin de sine însusi. Nu intrã nici suferinta, nici bucuria, nici dragostea…nimic!” (FOTO)

ZI ÎNÃLTÃTOARE…Preasfintitul Pãrinte Ignatie, Episcopul Husilor, a oficiat slujba de sfintire a bisericii cu hramurile „Înãltarea Sfintei Cruci” si „Sfânta Cuvioasã Parascheva” a Schitului Ticlãoani, ce apartine de Mãnãstirea Moreni, Protopopiatul Vaslui. Cu acest prilej, locasul de cult l-a primit ca ocrotitor si pe Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei. Dupã sfintire a urmat Sfânta Liturghie, oficiatã în apropierea noii biserici. Dupã Sfânta Liturghie, Pãrintele Episcop Ignatie a sfintit corpul de chilii, troita si clopotele. În semn de recunostintã, Ierarhul Husilor i-a oferit pãrintelui Meletie Mercas Crucea episcopalã a Episcopiei Husilor, precum si distinctii de vrednicie celor care s-au implicat în ridicarea locasului de cult.

Din soborul slujitorilor au fãcut parte si pãrintii consilieri eparhiali Vladimir Beregoi si Eduard Irimiea, pãrintele exarh Zaharia Curteanu si pãrintele Meletie Mercas, duhovnicul Mãnãstirii Moreni. Rãspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Mucenitã Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Husi, coordonat de diaconul Vlad Mironescu. În cuvântul adresat celor prezenti, Pãrintele Episcop Ignatie a explicat ce presupune lepãdarea de sine, pe care Domnul Hristos o asteaptã de la cei care vor sã Îl urmeze.

Unul dintre pãcatele capitale ale omului – „filaftia„, sau iubirea pãtimasã de sine.

„Marea sãrbãtoare închinatã cinstitei si de viatã fãcãtoarei Cruci a Domnului Hristos este încadratã între douã duminici – o duminicã premergãtoare, numitã, din punct de vedere liturgic, „Duminica dinaintea Înãltãrii Sfintei Cruci”, si o duminicã dupã sãrbãtoarea Înãltãrii Sfintei Cruci. Suntem chemati ca, cel putin pe parcursul unei sãptãmâni – numitã „Sãptãmâna Crucii” -, sã reflectãm la toate cele pe care Hristos le-a sãvârsit pentru noi si pentru mântuirea noastrã, pe dealul Golgota, rãstignindu-Se, din dragoste desãvârsitã pentru oameni, pe Cruce, care a devenit altarul Lui de jertfã. Ce înseamnã „lepãdarea de sine”? Oare Dumnezeu ne cere sã ne depersonalizãm, sã ne desfiintãm sinele, sã ne desconsiderãm pe noi însine?

Lepãdarea de sine, pe care ne-o cere Domnul Hristos, îsi capãtã adevãrata ei semnificatie dacã ne gândim la termenul din limba greacã, care este folosit pentru „lepãdarea de sine”. Într-o traducere mai fidelã din limba greacã, Hristos ar fi spus: „Cel care voieste sã vinã dupã Mine, sã se nege pe sine însusi”. Aceastã negare a sinelui nostru nu este altceva decât negarea egoului. Sfântul Maxim Mãrturisitorul ne lãmureste si ne ajutã sã întelegem ce înseamnã aceastã lepãdare de sine, atunci când ne vorbeste despre unul dintre pãcatele capitale ale omului – „filaftia”, sau iubirea pãtimasã de sine. Cu alte cuvinte, negarea de sine înseamnã negarea oricãrui fel de pãcat care se asazã în sufletul nostru. Hristos nu ne cere sã ne depersonalizãm, ci sã renuntãm la tot ceea ce tine de „evantaiul” patimii pe care noi o numim, generic, egoism – egoul nostru”, spune PS Ignatie în învãtãturile sale.

Oamenii egoisti cred cã totul trebuie sã se roteascã în jurul lor

„Oamenii egoisti, care sunt doar pentru ei însisi, cred cã totul trebuie sã se roteascã în jurul lor, cã toti ar trebui sã li se închine, sã fie slãviti, lãudati si lingusiti. În sufletul omului egoist nu intrã nimeni, pentru cã este plin de sine însusi. Nu intrã nici suferinta celui de lângã el, nici bucuria semenului sãu, nici dragostea, nici îngãduinta, nici bunãtatea, nimic. Regãsim foarte bine aceastã tipologie a egoistului în omul care manifestã autosuficienta – nu are nevoie de nimic si de nimeni, se crede pe sine un mic dumnezeu, în fata cãruia toti trebuie sã se ploconeascã, sã se închine. Hristos ne cere sã ne lepãdãm de sinele nostru, de egoul nostru, pentru cã numai în felul acesta Îl putem urma si ne putem asuma crucea, care înseamnã comuniune, dragoste si dãruire”, spune Ierarhul Husilor, care a arãtat cã patima egoismului dominã societatea actualã, provocând multã suferintã. Solutia este rãspunsul afirmativ la chemarea Domnului:

<<Trãim într-o societate extrem de egoistã, care pune foarte mare accent pe afirmarea sinelui în chip idolatru – sã te pui pe tine însuti, cu toate cele pe care le ai, în centru, iar ceilalti sã fie ca niste sateliti, care se rotesc în jurul tãu. Toti sunt experti în a da lectii, în toate domeniile, chiar dacã nu sunt pregãtiti si nu au competentele necesare. De pildã, în vreme de pandemie, toatã lumea era specialistã în sfaturi medicale, toti „stiau” ce este mai bine.

Cu alte cuvinte, noi ne depãsim atributiile si pregãtirea pe care o avem, nu ne vedem strict de perimetrul pregãtirii noastre profesionale, lãsându-i pe cei care au experientã într-un anumit domeniu sã se pronunte, iar nu noi, cei care vrem sã dãm lectii tuturor (sã-i punem la punct pe toti). Dacã ne uitãm la televizor sau pe retelele de socializare, observãm cã toti se cred atotstiutori, omniscienti, încât pe ceilalti îi trateazã ca pe niste ignoranti. Pe omul egoist, plin de sine, este foarte greu sã-l convingi cã-i prost. Este aproape imposibil, pentru cã el nu are constiinta faptului cã pot fi si lucruri pe care sã nu le stie, sã nu le stãpâneascã foarte bine – în mândria lui, crede cã le stie pe toate. Cât este de greu sã suportãm un astfel de om!

Dacã avem în familia noastrã un om egoist, care crede cã le stie pe toate si toti ceilalti ar trebui sã i se închine, este imposibil sã comunicãm cu el, sã-l ajutãm sã constientizeze cã este pe o cale gresitã si cã nu reuseste sã-si vadã propriile defecte. Omul egoist crede cã este perfect, si toti ceilalti sunt în ignorantã si plini de defecte. Este foarte complicat sã convietuim cu un asemenea om – în familie, la locul de muncã sau în cercul de prieteni. Omul mândru si egoist este, întotdeauna, necrutãtor cu neputintele celor din jurul sãu, chiar dacã el stie foarte bine, în fata propriei sale constiinte, cã are pãcate poate mai mari decât cele pe care le amendeazã si le criticã permanent. Are întotdeauna degetul îndreptat înspre semenii sãi, crezând cã el este perfect. Câte vieti nu au fost frânte în felul acesta – din pricina unor minciuni, a unor calomnii colportate în spatiul public de cãtre oameni rãi, care pur si simplu si-au propus sã desfiinteze pe cineva? Pe cine mai intereseazã cã acela e nevinovat? Pe nimeni. Acel om va rãmâne cu stigmatul pe care l-a primit, care i-a fost aplicat cu o intensitate care aproape cã l-a dus într-o stare de asfixiere si l-a omorât sufleteste. Vine scadenta, dacã ne comportãm în felul acesta! Vindecã-ne, Doamne, de egoismul care este în noi, si dã-ne puterea de a iubi, asa cum ne-ai iubit Tu pe noi, când Te-ai rãstignit pe Cruce!>>, a încheiat PS Ignatie.