PS Ignatie, îndemn cãtre vasluieni: “Sã facem fapte bune si sã ne curãtim sufletul prin Spovedanie si Împãrtãsanie”

CREDINTÃ… Episcopul Husilor a slujit Sfânta Liturghie de duminicã în localitatea Vãleni, Protopopiatul Vaslui, ocazie cu care Pãrintele Ignatie le-a adresat un îndemn credinciosilor: “Sã cãutãm, în aceastã perioadã de post si de pregãtire pentru marea sãrbãtoare a Nasterii Mântuitorului Hristos, sã ne îmbogãtim în Dumnezeu. Sã facem fapte bune, sã ne curãtim sufletul prin Spovedanie si Împãrtãsanie, sã Îl primim pe Hristos în ieslea sufletului nostru. Din soborul slujitorilor au fãcut parte si pãrintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, pãrintele protopop Adrian Chirvasã si pãrintii parohi Andrei Chiprian si Marius Ciovnicu.

În cuvântul de învãtãturã, Pãrintele Episcop Ignatie a vorbit despre Parabola bogatului cãruia i-a rodit tarina, explicând sursa comportamentului sãu egoist: «si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunãtãti strânse pentru multi ani; odihneste-te, mãnâncã, bea, veseleste-te». (Luca 12, 19) „Parabola ne vorbeste despre un om bogat, cãruia i-a rodit, din belsug, tarina. Faptul cã se gândea sã îsi lãrgeascã hambarele nu era reprobabil. Orice om care se trezeste cu o roadã bogatã se gândeste sã o adune, sã fie un bun chivernisitor. Domnul Hristos nu i-a reprosat bogatului cã s-a gândit sã aibã grijã de roada îmbelsugatã. Îi reproseazã o altã atitudine a sa, discutabilã din punct de vedere moral. Bogatul începe sã aibã un dialog lãuntric. El se adreseazã sufletului sãu, spunând: «suflete, ai multe bunãtãti strânse pentru multi ani; odihneste-te, mãnâncã, bea, veseleste-te». Bogatul a folosit excesiv adjectivul posesiv. Când un om face referin tot timpul la sine însusi aceastã atitudine trãdeazã un pãcat: egoismul. Acest bogat a fost foarte egoist. S-a închis în sine însusi si se gândea cã aceste bunuri materiale pe care le-a dobândit, sunt vesnice cã nu sunt perisabile. Nu s-a gândit, nicio clipã, cã va veni un moment în care le va pierde. A crezut, cum, din pãcate, credem si noi, chiar dacã nu suntem bogati, cã suntem invincibili, cã nu ne poate birui nimic. În sufletul omului plin de sine, egoist, închis si fãrã nicio disponibilitate fa de semenii sãi, gãsim o semetie si o mândrie fãrã de margini. Ajunge sã creadã cã lumea începe si se terminã cu el. Asa a crezut si bogatul din Evanghelie. Nu constituie o problemã moralã faptul cã Domnul i-a dãruit un rod îmbelsugat, sau cã el era o persoanã bogatã. Discutabil, din punct de vedere spiritual, este faptul cã el nu s-a gândit ca din rodul îmbelsugat sã dãruiascã si celor din jur. Asa cum Dumnezeu i-a dãruit rod bogat, la rândul sãu trebuia sã aibã si el capacitatea de a-i ajuta pe cei din jur”.

“Oricâtã preocupare am avea, în aceastã societate consumistã, de a ne securiza viitorul, nimic din ceea ce tine de lumea aceasta nu este sigur”

Preasfintia Sa a afirmat cã greseala bogatului pornea din faptul cã el se credea proprietarul vietii sale, fapt ce a nãscut în el mândria si egoismul.

„El s-a gândit, în orgoliul sãu fãrã de margini, cã este proprietarul vietii sale, cã dispune de ea si cã nimeni nu i-o va lua, niciodatã. Fiind atât de îmbibat de patima pentru cele materiale, s-a gândit cã se poate adresa sufletului, care este o realitate imaterialã, ca unei realitãti materiale. A crezut cã este proprietarul sufletului sãu. În momentul de culme al semetiei sale, Dumnezeu intervine: «Nebune! În aceastã noapte vor cere de la tine sufletul tãu. Si cele ce ai pregãtit ale cui vor fi?» Sensul apelativului «nebune» este: «fãrã de minte». Dumnezeu îl numeste «smintit» pe acest bogat. El credea, în mândria lui, cã poate sã dispunã de viata si de sufletul lui. Credea cã este vesnic si cã nimic nu îl poate clinti dacã este bogat, dacã are un anumit confort material. Din pãcate, multi oameni cred în felul acesta. Este suficient sã dispunem de inteligen, de un anumit statut social, sã ne bucurãm de un anumit respect în comunitatea în care trãim, si ne transformãm în mici zei, în jurul cãrora trebuie sã roteascã cei mici. Oricâtã preocupare am avea, în aceastã societate consumistã, de a ne securiza viitorul, nimic din ceea ce tine de lumea aceasta nu este sigur. Ne-am dat seama de acest lucru mai ales în aceastã vreme de pandemie. La începutul instaurãrii pandemiei, lumea era aproape hipnotizatã si pãtrunsã de o fricã extraordinarã ca nu cumva sã rãmânã fãrã mâncare. Multi se nãpusteau asupra magazinelor. Aceastã atitudine trãdeazã o lipsã de credin si o fricã nejustificatã. Bogatul din pasajul evanghelic a gresit pentru cã s-a crezut un fel de «dumnezeu». Puterea este cea care îl poate corupe foarte mult pe om. Îl poate schimba si transforma într-o fiarã, fãrã ca el sã îsi dea seama de acest lucru. Sunt nenumãrate situatii în care oameni cu o anumitã functie, când cred cã au puterea în mâinile lor si dispun de ceea ce este în jur, se comportã cu mândrie.

“Este esential sã avem constiinta faptului cã suntem trecãtori”

Ierarhul Husilor a îndemnat pe cei prezenti sã acorde o atentie sporitã momentelor de reflectie asupra vietii interioare, amintind cã suntem siguri, în aceastã lume, doar de ceea ce facem pentru propriul suflet:

„Dialogul cu noi însine – dialogul lãuntric cu mintea si inima noastrã – ne poate spune exact cine suntem. Bogatul nu se putea minti pe sine însusi, nu putea sã cosmetizeze lucrurile când vorbea cu sine însusi. De aici ne dãm seama ce fel de caracter era. Sã fim atenti în momentele de reflectie si de meditatie pe care le avem cu noi însine. Sã vedem cum îi vorbim sufletului. Aceea este starea spiritualã realã a vietii noastre. Rostul Spovedaniei este acela cã ne întâlnim cu noi însine. Noi avem tendinta de a fugi de noi însine. În Spovedanie ne întâlnim cu toate neputintele noastre, cu deficientele noastre si cu murdãria pe care o avem în suflet. Nu este usor. Spovedania este o confruntare cu noi însine, cu universul nostru lãuntric, în care descoperim cã nu suntem chiar atât de buni precum ne place sã ne prezentãm celor din jur. Este esential sã avem constiinta faptului cã suntem trecãtori. Bunurile materiale –  pe care Dumnezeu ni le dãruieste si care sunt o binecuvântare pentru fiecare – nu sunt vesnice. Suntem siguri doar de ceea ce facem pentru sufletul nostru. Sã cãutãm, în aceastã perioadã de post si de pregãtire pentru marea sãrbãtoare a Nasterii Mântuitorului Hristos, sã ne îmbogãtim în Dumnezeu. Sã facem fapte bune, sã ne curãtim sufletul prin Spovedanie si Împãrtãsanie, sã Îl primim pe Hristos în ieslea sufletului nostru.




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ