spot_imgspot_img
10.2 C
Vaslui
19-apr.-2024

PSD şi PNL, „divorţ” dinainte de „căsătorie”

- Advertisement -

Povestea de „iubire” dintre dintre PSD şi PNL e pe sfârşite. Săgeţile ironice pe care şi le trimit reciproc Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt folosite acum şi de alţi lideri ai celor două formaţiuni. Totul în preajma moţiunii de cenzură pe care liberalii şi social-democraţii o vor susţine după asumarea legii salarizării de către guvern.

Liberalii se detaşează din ce în ce mai mult de social-democraţi, iar semnalale au fost transmise în această săptămână atât de liderul PNL Crin Antonescu, cât şi de vicepreşedintele Varujan Vosganian.

Preşedintele PNL a spulberat speranţele social-democraţilor de a se asocia la următoarele alegeri. „E dificil să construieşti planuri atât de serioase cu un partid care deocamdată are doi lideri între care unul vine şi-l pârăşte pe celălalt că l-a învăţat să mintă într-o împrejurare, iar celălalt apare de după un motel de la Româneşti şi-l pârăşte pe celălalt că stă într-o casă de protocol”, spunea Antonescu, sugerând că PSD nu ar fi un partener serios de discuţie, aşa cum a întărit apoi mesajul şi Varujan Vosganian.

O mireasă nehotărâtă şi un mire, nerăbdător, aranjat în costum

„Cerem PSD ca, în loc să bată la gardul PNL, îmbrăcat în costum de ginerică, să mediteze la un proiect politic serios în care să fie implicate, pe lângă PSD şi PNL, şi UDMR şi minorităţile, şi care să ducă la căderea actualului guvern”, a trasnmis el PSD.Răspunsul social-democraţilor nu a întârziat. Ne-am exprimat disponibilitatea de a discuta proiecte cu celelalte partide din opoziţie care să ducă la căderea lui Boc şi Băsescu. Aşteptăm mireasa să se îmbrace şi să fie de acord, că noi, mirii, suntem pregătiţi”, a fost replica deputatul PSD Radu Moldovan.

Delimitarea dintre cele două partide a devenit vizibilă în ultimele luni, cam de când sondajele de opinie le arată ca preferate de electorat înaintea PDL. PSD şi PNL ar fi despărţite de maximum 15 procente. Aşa s-ar explica motivul pentru care liberalii nu mai vor să fie asociaţi cu demersurile PSD.

Antonescu şi Ponta, incompatibili

Astfel, dacă în luna octombrie, Victor Ponta şi Crin Antonescu defilau la braţ promiţând o altă Românie dacă moţiunea de cenzură pe care PSD şi PNL o iniţiaseră împreună, nu la fel se întâmplă şi în aceste zile, când cele două partide vor susţine acelaşi demers de dărâmare a guvernului Boc. De altfel, „relaţia” dintre PSD şi PNL nu mai merge chiar din luna octombrie, când liberalii i-au învinuit pe social-democraţi de eşecul moţiunii de cenzură. Dacă cele două partide ar fi venit public cu un guvern şi măsuri economice concrete, Crin Antonescu susţinea că moţiunea ar fi avut mai multe şanse să treacă, în ciuda manevrelor PDL de a-şi ţine în frâu parlamentarii la vot.

Astfel, imediat după ce moţiunea a picat, şirul declaraţiilor belicoase pe care şi le-au aruncat reciproc Crin Antonescu şi Victor Ponta au arătat că cei doi sunt lideri incompatibili, mai ales dacă trebuie să-şi împartă poziţia dominantă în opoziţie.

Doar moţiuneace îi mai uneşte

Mai mult, liberalii s-au detaşat de PSD şi în lupta pe care o duc la Camera Deputaţilor pentru demiterea Robertei Anastase. PNL a anunţatz primul că după două luni şi jumătate de bocito va renunţa la protest şi deputaţii partidului vor participa la şedinţele de plen în care se discută proiecte importante, precum legea pensiilor, salarizarea unitară sau bugetul pe 2011.

Practic, ceea ce mai uneşte cele două partide de opoziţie este moţiunea de cenzură ce urmează a fi depusă săptămâna viitoare după asumarea legii salarizării, demers sortit oricum eşecului, mai ales dacă PDL va aplica aceeaşi tactică de a-şi controla parlamentarii aşa cum a făcut-o în octombrie: să impună abţinerea de la vot.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.