spot_img
spot_img
-2.8 C
Vaslui
14-dec.-2024

Răscoala de la Hânţeşti

- Advertisement -

Scandalul de proporţii izbucnit pe terenurile agricole de la limita comunelor Hânţeşti şi Vârfu Câmpului, după ce sătenii din localitatea suceveană s-au trezit că pe terenurile pe care le ştiau ale lor au intrat tractoarele unei firme cu sediul în Rădăuţi, şi-a consumat ieri un nou episod. A fost de ajuns ca mai multe tractoare să intre pe terenul în litigiu şi în jur de 150 de oameni s-au pornit spre ogor, hotărâţi să oprească utilajele. Deşi în zonă era mobilizată de ore bune o armată de poliţişti şi jandarmi, sătenii nu au putut fi opriţi.

Oamenii legii se aşteptau de acum două zile ca lucrurile să degenereze. Se ştia că vineri dimineaţă societatea care a cumpărat cele aproximativ 150 de hectare de teren de la limita dintre cele două comune are de gând să aducă tractoare în zonă, pentru a ara terenul. Mai încercaseră şi sâmbăta trecută, când s-au petrecut scenele deja cunoscute. Ţărani cu furci şi topoare, pe de o parte, şi agenţi de pază cu pistoale şi gaze iritant lacrimogene, de cealaltă parte, angajaţi de firma care a cumpărat pământul, s-au încăierat pe ogor, zece persoane, câte cinci din ambele tabere, ajungând la spital.

Aşa se face că în ultimele zile patrule suplimentare de la Biroul Rural al Poliţiei municipiului Suceava au fost prezente la limita dintre cele două comune, iar din zorii zilei de vineri numeroase efective de jandarmi s-au instalat şi ele în zonă.

Titluri de proprietate care se suprapun

După cum am mai relatat zilele trecute în cotidianul nostru, câteva sute de oameni din comuna Hânţeşti lucrează de ani de zile terenuri moştenite din tată în fiu, pe suprafeţe aflate pe raza comunei botoşănene Vârfu Câmpului, iar cei mai mulţi au şi titluri de proprietate pe acele terenuri.

Pe aceleaşi suprafeţe însă, titluri de proprietate, emise mult mai recent, au avut şi oameni din Vârfu Câmpului, care între timp şi-au vândut terenurile. Au apărut alţi proprietari, care la rândul lor au vândut terenurile, astfel că, abia la a treia mână, 158 hectare de teren agricol au ajuns în proprietatea SC Agraria Nord SRL Rădăuţi, societate care ar fi mandatată să facă tranzacţii cu terenuri de omul de afaceri austriac Gerald Schweighofer, prin societatea Holzindustries.

Sătenii din Hânţeşti au acte de proprietate din 1921 şi 1945

Ieri dimineaţă, la ora 9.00, sătenii din Hânţeşti care au terenurile ce au ajuns în proprietatea altora au fost convocaţi la primărie. Spiritele erau deja foarte încinse.

„Ni s-au promis măsuri, doamna subprefect ne-a promis că ne ajută, dar nu s-a întâmplat nimic. Noi, cu dreptul de proprietate a pământului, ne luăm pumni în cap şi suntem alungaţi de pe ogor. Nu cedăm nici cu preţul vieţii noastre, vom anunţa satele din jur să vină să ne ajute. Nu renunţăm, să le iasă din cap”, tuna la intrarea în primărie Gheorghe Apăvăloaie, aprobat de toţi ţăranii din jurul său. Oamenii ne-au arătat acte de proprietate asupra terenurilor pe care le-ar putea pierde acum, acte de proprietate care datează încă din 1921 şi 1945.

În sala de şedinţe, primarul a încercat să-i liniştească pe sătenii adunaţi.

„Au făcut demersuri la Primăria Vârfu Câmpului prin care am solicitat să ne fie trimise copiile după titlurile de proprietate iniţiale emise acolo. Vom face o acţiune în instanţă şi vom cere anularea titlurilor de proprietate ale celor puşi în posesie după dumneavoastră. Vom face dovada că oamenii din Hânţeşti sunt adevăraţii proprietari, avem acte din 1921 şi 1945, copii după registrele agricole, dreptatea e de partea noastră”, a fost mesajul primarului, Filaret Galan, care a adunat semnături de la oameni şi a încercat să-i liniştească.

„Să ne omoare, să facă o groapă comună şi să ne îngroape acolo, pe pământul nostru”

Mesajul acestuia nu a mai putut avea nici un efect când la urechile oamenilor a ajuns ştirea că tractoarele tocmite de reprezentanţii firmei Agraria se îndreaptă spre ogoarele în litigiu, pentru a ara pământul.

„Ară numai dacă trec peste trupurile noastre. Să ne omoare, să facă o groapă comună şi să ne îngroape acolo, pe pământul nostru”, urla din toţi rărunchii o femeie. Nu erau vorbe goale, peste o sută de oameni pornindu-se spre terenul agricol, hotărâţi să oprească lucrările de arătură. La podul de peste râul Siret, care delimitează ieşirea din Hânţeşti spre Bucecea, ţăranii au întâmpinat primele forţe de ordine. Nebunia s-a declanşat în momentul în care un oficial la primăriei locale i-a anunţat că vor primi teren în altă parte. Nici nu au vrut să audă şi s-au îndreptat spre ogorul pe care tractoarele deja începuseră să are. În zonă erau mobilizaţi agenţi de pază ai FGM, care au contract cu firma rădăuţeană, dispozitive de jandarmi şi „mascaţi” ai Serviciului de Intervenţie Rapidă al Poliţiei, în total cel puţin o sută de forţe de ordine.

Sătenii, vorbe grele către agenţii FGM, printre poliţişti şi jandarmi

La intervenţia şefilor de la Poliţie s-a reuşit o dezamorsare de moment a situaţiei, şefii firmei rădăuţene acceptând retragerea tractoarelor de pe ogor. Agenţii de la FGM au rămas însă la faţa locului, plus că utilajele se opriseră la câţiva kilometri distanţă, astfel că sătenii din Hânţeşti nu au vrut să părăsească terenul, fiind convinşi că este doar o strategie pentru a-i face să plece. Au urmat în jur de două ore de tatonări, sătenii din Hânţeşti aruncând vorbe grele spre agenţii FGM, cu care mai aveau de împărţit poliţe după bătaia de sâmbăta trecută, totul sub privirile poliţiştilor şi jandarmilor, care stăteau între cele două tabere.

Revenirea tractoarelor a declanşat nebunia

În jurul orei 12.30, tensiunea a atins cote maxime. Tractoarele care araseră în prima parte a zilei au început să se îndrepte din nou spre ogoare. Nu a fost nevoie decât de câteva minute pentru ca cei aproximativ 150 de săteni din Hânţeşti adunaţi în zonă să nu mai poată fi controlaţi. Un cordon de jandarmi s-a pus înaintea acestora, încercând să-i oprească. Nu au reuşit să o facă, oamenii strigând disperaţi că sunt gata să moară pentru pământul lor.

Au trecut de jandarmi, au intrat pe ogor şi au fugit după tractoare

Imediat s-au creat breşe printre forţele de ordine, iar oamenii au luat-o la fugă pe ogor. Forţele de ordine de la Poliţie şi Jandarmerie au mai avut o preocupare foarte importantă. Să-i ţină departe pe agenţii de la FGM. Câţiva dintre ei au rupt rândurile şi au luat-o la fugă după sătenii care trecuseră de jandarmi. Speriaţi, tractoriştii care primiseră ordin să intre din nou pe ogor şi-au întors utilajele şi au demarat cât au putut de repede, fiind foarte aproape de a fi ajunşi din urmă de mai mulţi tineri din Hânţeşti.

Din fericire, lucrurile nu au degenerat foarte mult. Tractoriştii au reuşit să scape de furia mulţimii, iar forţele de ordine formate din poliţişti şi jandarmi au reuşit să-i despartă repede pe ţăranii şi agenţii FGM care se încăieraseră pe câmp, înainte de a apărea victime.

Scandalul, departe a fi dezamorsat

Mulţimea răsculată a reuşit să câştige bătălia de ieri. Tractoarele au plecat, agenţii FGM, grupaţi şi însoţiţi de jandarmi, au părăsit şi ei zona, şi doar în jurul orei 14.00, când s-au asigurat că utilajele nu se mai pot întoarce la arat, sătenii au plecat de pe ogor. Episoadele de acest gen se pot repeta însă în orice moment. Pe de o parte, reprezentanţii firmei care a cumpărat terenul vor să are cât mai repede suprafaţa şi apoi să o însămânţeze, pentru a nu pierde subvenţiile de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Suceava. S-a văzut şi ieri, când tractoriştii au fost trimişi pe ogor, deşi era clar că lucrurile pot degenera. Pe de altă parte, oamenii din Hînţeşti nici nu se gândesc să cedeze vreun metru de pământ, vorbind de canistre de benzină, incendieri şi răzbunări sângeroase faţă de oricine calcă pe terenul pe care îl consideră al lor.

Prefectura Suceava va căuta o soluţie marţea viitoare

Prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, a declarat ieri că pentru ziua de marţi, 23 noiembrie, a convocat o întâlnire la Prefectura Suceava unde sunt aşteptaţi reprezentanţi ai Prefecturii Botoşani, ai Primăriei Hânţeşti şi ai cetăţenilor care susţin că terenul este al lor.

Prefectul a mai spus că se încearcă găsirea unei soluţii de dezamorsare a conflictului având în vedere că pe de o parte sătenii din Hânţeşti au avut terenuri la Vârfu Câmpului, iar pe de altă parte actualul proprietar a dobândit suprafaţa în mod legal.

monitorulsv.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.