VIDEO | Răzeșii de la Vinderei au devenit liberali după ce PSD i-a umilit. Sterică Antohi, omul care vrea să facă prima stațiune cu ape termale din județ

O adevărată revoltă a avut loc, zilele trecute, la Vinderei, acolo unde consilierii PSD au decis să treacă în bloc, în tabăra liberală. Poate că unii o consideră trădare, dar consilierii locali își motivează gestul și spun că ei sunt cei care au fost trădați de către conducerea județeană a PSD Vaslui în momentul în care au fost obligați să se alinieze în spatele primarului Ionuț Ghiur, cel pe care l-au criticat până acum. “Am fost consilieri locali din partea PSD timp de 8 ani, dar în acest moment suntem puși în situația de a schimba tabăra. Nu considerăm că este un act de trădare, ci un act de abandon din partea celor din conducerea județeană a PSD. Vom pleca la PNL și nu numai noi, consilierii locali, ci și o parte importantă din membrii de partid. Am ales să facem lucrul acesta după ce am fost obligați să ne aliniem în spatele unui primar pe care noi l-am criticat ani la rând. Nu ar fi fost nicio problemă dacă am fi avut în fața noastră un primar bun, unul care să merite lucrul acesta, dar la Vinderei lucrul acesta nu este valabil. Aici, primarul este, de fapt, un dictator cu un comportament atipic în primărie și care aduce investiții în comună, dar le face cu alte scopuri decât pentru binele comunității. Și un exemplu în acest sens este firma adusă tocmai de la Huși, de la un coleg de partid al primarului, care să aducă alimente beneficiarilor cardurilor sociale, acei 250 de lei pe care i-au primit cei cu venituri mai mici», spune Sterică Antohi. Acesta povestește, în continuare, fapte greu de imaginat. Angajații primăriei au fost cei care distribuiau alimentele aduse chiar dacă, la nivel județean, există o întreagă rețea de magazine unde pot fi folosite cardurile sociale. Primarul Ionuț Ghiur a ales să facă lucrul acesta și nu oricum. La un moment dat, sala de ședințe a primăriei devenise un punct de lucru al firmei, unde se depozitau pachetele cu mâncare și unde se făceau operațiunile cu cardurile sociale. Terminalele erau afișate fără niciun fel de jenă într-o instituție publică. Firește că totul gratuit, pentru binele comunității și buzunarele unor șmecheri.
Un drum din satul Valea Lungă de abia asfaltat a fost tăiat de peste o sută de ori pentru a pune rețeaua de canalizare

Comuna Vinderei, un potențial ce trebuie valorificat
După ce PNL i-a validat candidatura, Sterică Antohi vede viitorul cu alți ochi pentru Vinderei. Acesta are planuri mari, iar unul dintre ele, despre care spune că se va ocupa chiar în primele luni de la instalare, este legat de reabilitarea stațiunii de la Tălășman și valorificarea izvoarelor termale. “Plecat din PSD, am ales să candidez din partea PNL pentru că sunt covins că un partid istoric ca acesta are puterea de a mă sprijini pentru a ajunge primar. Dacă cetățenii mă aleg, primul lucru pe care vreau să-l fac este legat de fosta stațiune de la Tălășmani. Comuna Vinderei are un potențial unic în județul Vaslui care poate fi exploatat pentru binele comunității. La Tălășman, acea mică stațiune părăsită acum poate fi readusă la viață, cu ajutorul fondurilor europene și tot acolo putem pune, încă o dată, în valoare, izvoarele termale. Mai ales că aceasta a funcționat înainte de Revoluție și mulți ani după, ca tabără de copii. Avem izvoarele termale cu apă la 70 de grade Celsius, în mijlocul unei păduri seculare de stejari. Construcțiile există deja, astfel că acestea trebuiesc doar reabilitate și redesenate. Am prieten, primar în județul Vrancea, care a făcut o astfel de stațiune. Așa că pot să îi cer sprijinunl și știu exact ce trebuie făcut pentru implementarea unui astfel de proiect susținut din fonduri europene. În plus, tot aici există singura rezervație naturală de ghiocei din România, protejată și ar aduce un renume mini-stațiunii noastre. Și vreau, ca primar, să mă ocup de acest proiect chiar în primele luni de mandat. Dus la capăt, un proiect ca acesta va genera multe locuri de muncă și o dezvoltare durabilă a comunei Vinderei. Suntem comuna prin care trece calea ferată și accesul la stațiune ar fi facil. Mai mult, putem beneficia de această oportunitate și pentru investițiile mari din comună. Una e să cari piatra cu camionul și alta s-o aduci direct de la munte pe calea ferată. Apoi, avem în Vinderei, cea mai mare comunitate de meșteri populari, specilizați în împletituri de răchită. Aceștia pot fi ajutați și îndrumați pentru a accesa fondurile europene puse la dispoziție prin AFIR. Astfel, aceste meșteșuguri pot aduce plus valoare multor familii, dar și dezvoltarea unui sector economic puternic. Mobilierul împletit din răchită ar punea fi brandul comunei noastre”, mai spune Sterică Antohi.
Nea Grigore, omul care vrea o schimbare în comună, a ajuns să nu mai creadă în dreptate
VOCEA SATULUI… În periplul reporterilor ziarului prin comună, ne-am întâlnit la marginea pădurii cu nea Grigore. L-am întrebat despre alegeri, despre cum a fost administrată comuna. Cu privirea de răzeș autentic, cu mult curaj, acesta ne-a povestit oful său. Spune că a fost deposedat de pământul primit moștenire de la părinți de către fosta secretară a Primăriei Vinderei. A încercat, de-a lungul timpului, să-și recupereze bucata de pământ, dar degeaba. S-a lovit și de refuzul primarului Ionuț Ghiur, astfel că a ajuns ca astăzi să creadă că nimeni, niciodată nu-i va face dreptate. “Am fost pus în posesie și a venit fosta secretară a primăriei și m-a deposedat de el. Nici actualul primar nu vrea să mă ajute să îmi revină pământul, primit moștenire de la părinții mei. Am depus cerere la actualul primar, dar m-a refuzat, că doar nu era să ia pământul de la secretară. A promis că vine să facă asfalt și a măsurat pe aici, dar degeaba, că nimic nu s-a întâmplat. I-am cerut să decolmateze șanțul pentru că mă inundă sau când plouă, dar nu s-a întâmplat nimic. Acum ce să mai zici, că degeaba îți cauți dreptatea pentru că nu ai să o mai vezi”, spune nea Grigore.

Deci, cine pleca la PSD trebuie blamat iar cine vine la PNL trebuie ridicat in slavi! Să vorbiți cu ăia de au mers la liberali peste vreo doi ani să vedeți ce părere au despre Oli și Nelu. Asta în cazul in vor mai fi membri PNL!
Adevărul este că multe sate au canalizări de tot căcatul, făcute la bătaie de joc, care se înfundă și dau pe afara mereu. Nu sa vrut ceva fiabil, sa furat la materialele folosite la greu, au luat marfa ieftina la preț de lux, că să își bage paaleandatul in buzunare.