spot_imgspot_img
8.4 C
Vaslui
27-apr.-2024

Realitatea din spatele unei tragedii. Ce şanse avea femeia care s-a aruncat de la etajul 6 ca să scape de foc

- Advertisement -

Moartea unei femei care s-a aruncat de la etaj ca să scape dintr-un incendiu a şocat o ţară întreagă. Întrebarea legitimă este dacă ea putea fi salvată în condiţiile în care autoutilitarele ISU Constanţa aveau scări rulante şi perne gonflabile. Pe vremuri, toate maşinile de intervenţie aveau astfel de accesorii, însă acum, din cauza vechimii, au fost casate fără a fi înlocuite. Autospecialele moderne, aflate acum în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, nu sunt prevăzute nici cu perne gonflabile, şi nici cu plase. În judeţ, există doar trei maşini dotate cu autoscară, dintre care municipiului i-a fost alocată una singură.

„Nu am avut niciodată plasă de siguranţă. Nici pernă pneumatică nu avem, a fost prin 2015, dar a fost retrasă pentru că era foarte veche. Alta în loc nu am primit“, a declarat Anca Chiriţă, purtătorul de cuvânt ISU Dobrogea.  În perioada comunistă, toate maşinile de intervenţie aveau autoscări şi perne.

„În anii ’90, fiecare subunitate de pompieri deţinea câte o maşină de intervenţie cu o autoscară. Acestea erau la Constanţa Port, Constanţa oraş, Constanţa Palas, Mangalia, Cernavodă şi Năvodari. Autoscările model 8135, produse la Roman, cu aparatură germană, erau montate pe toate maşinile de intervenţie. Cu timpul, acestea s-au învechit, au fost date la casat şi maşinile moderne nu au mai fost prevăzute şi cu scări şi saltele“, a dezvăluit, sub protecţia anonimatului, un angajat din sistem.

„Era foarte greu să gestionezi la minut şi la secundă“

Salvatorii sunt însă de părere că, şi în cazul în care autospecialele de intervenţie ar fi fost dotate cu scară şi cu pernă, iar echipa ar fi ajuns mai devreme la locul incendiului, femeia nu ar fi putut fi salvată, întrucât totul s-a petrecut foarte repede, fiind vorba despre câteva secunde. „Puteau să vină pompierii şi cu scară, şi cu pernă. Femeia aceea s-a aruncat pur şi simplu în gol. Era foarte greu să gestionezi la minut şi la secundă. Nu vreau să-i scuz pe colegii mei, dar nu înţeleg de ce ascund şi nu spun care sunt problemele cu care se confruntă: că una dintre autospeciale este defectă, că, de fapt, Constanţa are patru maşini de intervenţie cu scări şi nu trei, aşa cum au declarat în mod public, că, din cauza pandemiei, autospecialele nu stau toate într-un loc ci sunt răsfirate prin oraş, pentru ca echipajele să nu se infecteze cu noul coronavirus“, spun foştii colegi ai salvatorilor care s-au dovedit a fi neputincioşi în cazul Simonei Stoica, femeia care s-a aruncat de la etaj în timp ce apartamentul său era cuprins de flăcări.

„Dacă nu ştii să te arunci pe pernă, rămâi infirm“

Specialiştii spun că intervenţia pompierilor militari a fost destul de rapidă, numai că autoscara nu se poate ridica în câteva secunde. „Autoscara are unghiuri în care se aşază, în funcţie de obstacolele din zonă, de pantă, de borduri, nu se poate ridica chiar aşa uşor. În ceea ce priveşte perna pneumatică, chiar dacă o aveau în dotare, până montau ventilatoarele ca să o umfle dura maximum 10 minute. Femeia oricum nu mai putea fi salvată“, spun pompierii.  Pe de altă parte, spun ei, nici perna pneumatică nu ar fi oferit succes garantat: „Dacă nu ştii să te arunci pe pernă, poţi rămâne infirm. Un pompier este învăţat cum să se arunce. În cazul în care eşti novice, trebuie să fii asistat. Când ajungi aproape de sol, trebuie să te întinzi. În cazul în care cazi în picioare, perna te aruncă cine ştie unde. În cazul în care cazi în cap pe saltea, îţi rupi gâtul“, explică specialiştii. Nu doar la Constanţa lipsesc pernele pneumatice. Sunt doar câteva mari oraşe care au aşa ceva: la Bucureşti şi în alte câteva mari municipii. Plasele nu au fost niciodată în utilarea autospecialelor de pompieri din România sau Europa, ci doar în SUA.

Citeste mai mult: adev.ro/qoodzx

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.