spot_imgspot_img
9.1 C
Vaslui
26-apr.-2024

Record de prezenţă la Ziua Naţională: 10.000 de ieşeni au venit la paradă

- Advertisement -

Dacă în urmă cu zece ani erau câteva zeci de oameni, ieri s-a stabilit un adevărat record de prezenţă. Cele mai aşteptate momente au fost defilarea militară şi tradiţionala fasole cu cârnaţi.

Ziua Naţională a scos mii de ieşeni în stradă. Dacă în alţi ani, la manifestările ocazionate de ziua de 1 Decembrie erau prezenţi doar câteva sute de ieşeni, ieri, jandarmii estimau prezenţa la peste 10.000 de participanţi. Tot spre deosebire de alţi ani, la Iaşi nu a fost prezent niciun ministru şi nu a fost făcută nicio promisiune electorală.

Vremea relativ frumoasă şi parada militară cu tehnică de luptă au contribuit din plin la succesul manifestărilor. „Au fost oameni pe Cuza Vodă, până la intersecţia cu I.C. Brătianu, iar pe Ştefan cel Mare cam de la blocul Gulliver, până la blocul Tarom. Totul a decurs normal, fără incidente. A fost un moment, la începutul defilării, când lumea s-a înghesuit pe carosabil, pentru a fi cât mai aproape de coloana militară, ceea ce ar fi putut reprezenta un pericol, fiind vorba şi de mulţi copii. Oamenii au fost însă de înţeles şi s-a putut asigura desfăşurarea fără probleme a evenimentului“, a declarat Mihai Cojo­cariu, purtătorul de cuvânt al Inspec­toratului Judeţean de Jandarmi.

VEZI GALERIA FOTO I

Manifestările de ieri au debutat cu un concert folcloric de aproximativ o oră, pe scenă urcând Laura Lavric, Maria Ghinea, Petrică Mâţu Stoian, ca şi interpreţii basarabeni Nicolae Glib şi Zenaida Julea. La concert au asistat aproximativ 1.000 de ieşeni, Piaţa Unirii fiind mai mult goală. În schimb, încă dinainte de ora 9.00, pe Cuza Vodă, dar mai ales pe Ştefan cel Mare, a început să se strângă publicul interesat de parada anunţată pentru ora 10,45. În momentul apariţiei oficialităţilor, pe traseul parăzii şi în piaţă se strânseseră peste 5.000 de ieşeni.

VEZI GALERIA FOTO II

Partea oficială a manifestărilor a debutat cu citirea unui fragment din discursul ţinut de Vasile Goldiş la Alba Iulia, în 1918, urmată de serviciul religios. Deşi era aşteptată prezenţa ÎPS Teofan, mitropolitul nu a mai participat la Te Deum. În discursul său, prefectul Dan Cârlan a amintit de cei 1,1 milioane de români, soldaţi şi civili care şi-au pierdut viaţa în timpul primului război mondial, până la realizarea Unirii. Dis­cursul preşedintelui Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei, a reluat tema auto­străzii, prezentă şi în discursul de anul trecut, acesta amintind şi de drumul european al Republicii Moldova, în urma alegerilor legislative de duminică. „Unirea trebuie să fie fizic în viaţa fiecăruia dintre noi. După ce secole Carpaţii ne-au fost pavăză şi coloană vertebrală a naţiunii, azi se comportă ca un obstacol. Azi, mai mult ca oricând, este necesar ca naţia să se unească şi în infrastructură, nu numai în cuget şi simţiri“, a spus Adomniţei. Ul­timul discurs, cel al primarului Gheor­ghe Nichita, a fost întâmpinat cu un „huo“ izolat din public. Nichita a vorbit în discursul său despre unire prin construirea de punţi între bogaţi şi săraci sau între tineri şi bă­trâni.

Depunerea coroanelor, la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, a durat mai puţin de 10 minute, la moment participând doar reprezentanţii Prefecturii, CJ, Primăriei, Consulatului Republicii Moldova la Iaşi şi garnizoanei. Coroanele din partea partidelor politice au fost depuse discret, înainte de începerea manifestărilor.

Cel mai aşteptat moment al mani­festărilor de ieri a fost defilarea, care a cu­prins 10 detaşamente de infanterie, în frunte cu „Lupii negri“, poliţişti, jandarmi, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sau ai SMURD. Acestea au fost urmate de 7 transportoare auto blindate şi autovehicule de intervenţie ale Poliţiei, Jan­darmeriei sau SMURD. Coloana a fost încheiată de autovehicule ale Peni­tenciarului.

mai mult: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/foto-i-video-record-de-prezenta-la-ziua-nationala-10-000-de-ieseni-au-venit-la-parada–81690.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.