spot_imgspot_img
9.4 C
Vaslui
27-apr.-2024

Remorcă cu număr fals, înmatriculată în Franța, descoperită la Vama Albița

- Advertisement -
VERIFICĂRI… Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a remorcii, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că aceasta avea număr fals, figurând înmatriculată în Franța.

FALS… Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova care a fost depistat tractând o remorcă ce avea aplicat un număr fals de înmatriculare.

În data de 13 iunie  a.c., în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat cu cetățenie română și R.Moldova, în vârstă de 30 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule formate dintr-un microbuz și o remorcă având aplicată o plăcuță din carton pe care era scris numărul de înmatriculare al vehiculului trăgător. Existând  suspiciuni cu privire la situația juridică a remorcii, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că aceasta figurează înmatriculată în Franța. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.