spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
26-apr.-2024

Reţea specializată în fraude informatice şi spălare de bani, destructurată. Cum acţiona grupul infracţional format din 300 de persoane

- Advertisement -

Procurorii DIICOT au reuşit să destructureze o reţea specializată în fraude informatice şi spălare de bani. Grupul infrcţional era format din 300 de persone. Prejudiciul estimat în acest dosar se ridică la 7 milioane de euro.

Reţea specializată în fraude informatice şi spălare de bani, destructurată. Procurorii DIICOT au făcut, miercuri dimineaţă, 17 percheziţii în Bucureşti şi în alte cinci judeţe pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 300 de persoane, specializat în fraude informatice, înșelăciune și spălare de bani.

Potrivit unui comunicat transmis de DIICOT, membrii grupului infracţional induceau în eroare angajaţii unor autorităţi publice din România şi din străinătate (în special Spania), instituţii publice sau instituţii de interes public cu privire la schimbarea contului bancar în care urmau a fi efectuate plăţile aferente unor facturi neachitate, emise de către furnizorii acestora.

Apoi, după încasarea sumelor, acestea erau transferate în alte conturi controlate de grupare, iar mai apoi extrase prin intermediul unor “săgeţi”. Anchetatorii fac cercetări şi pentru spălare de bani, sumele de bani ce au făcut obiectul mecanismului de spălare fiind estimate la peste 7 milioane de euro. …https://www.romaniatv.net/retea-specializata-in-fraude-informatice-si-spalare-de-bani-destructurata-cum-actiona-grupul-infractional-format-din-300-de-persoane_5661758.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.