spot_imgspot_img
23.1 C
Vaslui
17-apr.-2024

Revoltă în IPJ Vaslui! Polițiștii nu îl mai vor pe Adrian Nechifor, noul șef al Biroului Rutier Drumuri Europene

- Advertisement -
ALARMANT… Polițiștii arată cu degetul spre șeful Biroului Rutier Drumuri Europene și spun că acesta un prea își face treaba.

CONTESTAT… Polițiștilor de la Rutieră le-a ajuns cuțitul la os față de modul în care a înțeles să gestioneze noul șef al Biroului Rutier Drumuri Europene problemele din trafic. Mai exact, felul în care a înțeles Adrian Nechifor să folosească resursele Biroului pe care-l conduce a avut, drept rezultat, creșterea numărului de accidente rutiere. De asemenea, unul dintre polițiști, din cauza stresului și a oboselii a ajuns, în stare gravă, la spital. Totul a culminat cu un blocaj de ore în șir chiar pe DE 581, la intrarea în municipiul Bârlad. Polițiștii cu experiență spun că acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă Nechifor ar fi gestionat lucrurile profesionist.

Numirile, în funcții de conducere, a polițiștilor făcute pe criterii știute doar de cei care fac acest lucru are și urmări, de multe ori, dintre cele mai grave. Astfel, la IPJ Vaslui, numirea, în funcția de șef Birou Drumuri Europene nu iese din acest tipar. Un ultim exemplu de acest fel este de vineri când DE 581, la intrarea în municipiul Bârlad, a fost blocat, timp de mai multe ore, din cauza unor lucrări la un pod. În tot acest timp polițiștii de la Rutieră încercau să dirijeze și să deblocheze circulația în acea zonă dar, în zadar. “Toți cei care erau în acea zonă, îl căutau pe Nechifor dar acesta nu s-a implicat deloc. Efectiv nuu îl interesa ce se întâmplă. El era în măsură să contacteze firma care efectua lucrările de reparații și să-i pună să deblocheze drumul, să lucreze cu pauze astfel încât traficul să nu paralizeze. Și aici nu vorbim doar de autovehicule ci și de ambulanțe sau autospecialele de pompieri. Dacă se întâmpla ceva, acestea erau, la fel ca și ceilalți participanți la trafic, blocați pe șosea», spun polițiștii. De asemenea, oamenii legii vorbesc despre faptul că astfel de lucruri nu aveau loc în trecut, atunci când altcineva era la conducerea Biroului. “Acum se poate observa doar lipsa totală de implicare, absențe de la muncă și zero coordonare. Toată lumea îl sună pentru a interveni în anumite situații dar, din păcate, acest lucru nu se întâmplă. În schimb, zeci de reclamații sunt făcute, pe numele lui iar noi, polițiștii, ajungem, din rău, în mai rău».

Tot mai multe accidente rutiere pe șoselele județului

O altă nemulțumire legată de modul în care Adrian Nechifor gestionează Biroul Drumuri Europene este legată de mutarea polițiștilor pe schimburi. Mai exact, polițiștii care lucrează ziua sunt puși și în schimbul de noapte și invers. Drept urmare, zone critice de pe drumurile din județul Vaslui rămân descoperite și, în ultima perioadă, se înregistrează tot mai multe accidente rutiere. “Pe timp de zi, zone critice din județ rămân nesupravegheate, ca cele de la Solești baraj, Dobrina sau DE581. Astfel, de două luni încoace înregistrăm un număr crescut de accidente rutiere, Pentru cei din conducere acest lucru nu contează. E important ca polițiștii să facă schimb de noapte, atunci când, de fapt, traficul este mult mai redus și să dispară radarele de pe șosele, pe timp de zi. S-a ajuns ca, ziua, doi oameni cu autospeciala dotată cu radar să acopere un traseu de genul Solești – Dragomirești – Negrești.

Polițist hușean în stare gravă la spital din cauza oboselii

Un alt caz petrecut a avut loc, zilele trecute, la Huși. Acolo, un polițist a făcut infarct, fiind dus în stare gravă, la un spital din Iași, din cauza oboselii. Colegii lui îl știau cu probleme de sănătate astfel că încercau să-l protejeze și îl puneau în ture de zi. Numai că totul s-a schimbat cu Nechifor. «A făcut infract de la oboseală. Colegul nostru ieșea de la schimb de zi, în intervalul 14.00- 22.00 și era trimis apoi în stradă, în intervalul 06.00 – 14.0. Apoi, schimbul trei, în intervalul orar 22.00 – 06.00. Ajunsese omul acesta să stea acasă cât să doarmă și cam atât. Programul acesta l-a suportat o scurtă perioadă de timp și a clacat. Acum a ajuns, în stare gravă, pe mâna medicilor, operat la inimă și, din câte am înțeles, după ce va ieși din spital, se va pensiona”, povestesc polițiștii. Altfel spus, ajuns într-o funcție de conducere, Adrian Nechifor a reușit o performanță unică și anume, să-și pună în cap, majoritatea polițiștilor de la Rutieră. Mai mult, aceștia susțin că nimeni nu poate spune sau face ceva împotriva lui fără să se lovească de șeful IPJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

28 COMENTARII

  1. Mai iLuigiei, ce tea remarcat la doamna preoteasa, ca șefa de trib, sa te propună direct de la Husi, la salariu de oscar???? Oare nu mai avea pe cine propune sau micul tău șefuț nu te inghite sau nu are trecere la slujba doamnei……. oare la anii ăștia esti cel.mai feroce….??

  2. Nechifor este nimic pe langa ce se intampla la Politia Husi, inafara de dl. comandant, care este baiat fin. Adjunctul de la Husi este un prost, un corupt, un profitor, un santajist, iar sefa de la Sectia 4 Husi este nimic. TOTUL POLITIC, traiasca PNL

  3. Eu sunt de regulă critic cu polițiștii vasluieni, dar in privința lui Adrian Nechifor am doar cuvinte de laudă de când a preluat conducerea. Păcat că nu il mai vor pe unul din cei mai buni polițiști ai IPJ Vaslui. A încercat să dezvolte in polițiști spiritul autodidact si al asumării responsabilității. Probabil de asta îl si vorbesc de rău subordonatii. In privința polițistului bolnav, probabil tot cotcodăceala polițiștilor ipocriți, care au lansat aberațiile la adresa lui Adrian Nechifor. In sistemul acesta al SRI/ Armată/ Poliție lucrurile sunt diferite de sistemul civil, in sensul că există comisii medicale militare care analizează foarte pertinent ce poate face un cadru militar/ polițist etc, astfel că dacă această comisie militară emitea vreo decizie in care sa scrie efectiv ce fel de muncă poate face acel polițist bolnav, exact așa era planificat, nu după ureche. La fel si cu pensionarea, nu se pensionează medical că vrea vreun cadru militar, ci nunai dacă hotărăște comisia militară, existând mulți escroci in mijlocul lor, dar cu acea comisie medicală militară nu le merge. Nu exclud bolile polițistului despre care se face vorbire in articol, dar dacă este adevărat cu privire la acestea, sa meargă cu încredere la comisiile militare medicale care o sa decidă exact ce este mai bine cu el dupa controale si investigații medicale la sânge.

    • Cea mai pertinentă părere de la cineva care ia tratament psihiatric să-și țină vocile in frâu.
      Domn’ Jenică vezi de ale tale că furi curent, atât timp cât nu lucrezi cu el în birou nu știi cum se comportă, e fix , barat în cruce!

      • Hai, mai lăsă-ți-o moale. Își face treaba așa cum e mai bine, iar exagerările voastre sunt răuvoitoare. Omule corect. Asta v-a supărat pe unii din voi și de aici tărămboiul acesta complet nejustificat. P.S. Pe vremuri am lucrat și eu prin multe birouri ca să știu ce mai făceau unii și alții, acum nu e nevoie. Zilnic ascult voci din care știu ce spuneți și voi, și el, și alții. Dar să vii la presă cu bazaconiile astea, pentru a face un subiect de presă și a-l denigra, e prea de tot. Toate cele bune. P.S. Nu știu de ce dar parcă una din vocile pe care le-am auzit de mai multe ori semăna cu a ta!

  4. Când ești milițian nu ai cum sa fii polițist, ei au tioagă fără creier, uitați-vă în urmă la cei care au fost comandanți de milițian, niște proști făcuți grămadă unii au știut cum se lucrează în teren dar când sau văzut șefi au vrut să facă copiii cu măsă crezând că se cloneaza

  5. Ca și coleg pot spune că domnul mai sus menționat este un îngâmfat, arogant, care a ajuns și el ceva. Are un caracter mediocru și viziune 0, fapt dovedit și de adunarea mâncătorilor de semințe după ora 20, pe băncile in față la IPJ, cu o grămadă de mame responsabile care își înjură odraslele mai ceva ca la ușa cortului de unde cred că și vin.

  6. Ca și coleg pot spune că domnul mai sus menționat este un îngâmfat, arogant, care a ajuns și el ceva. Are un caracter mediocru și viziune 0, fapt dovedit și de adunarea mâncătorilor de semințe după ora 20, pe băncile in față la IPJ, cu o grămadă de mame responsabile care își înjură odraslele mai ceva ca la ușa cortului de unde cred că și vin.

  7. Haida ma cine s acești șefi? Agenți făcuți ofițeri Peste noapte de vechea conducere maximista. Iaca cine s șefii din subordine au ajuns agenții sa conducă politia.

  8. Parerea unui om din afara:
    Principala nemultumire, asa cum reiese din acest articol, este aceea ca lucratorii sunt planificati acum si in schimbul 3, lucru care inainte nu se intampla (de parca Politia se inchide noaptea). Si au mai bagat 2-3 motive pe langa, ca sa para ca lucrurile sunt mai grave.

  9. A facut sifoneala Mălăncuș.
    În altă ordine de idei, așa se întâmplă când șeful IPJ Vaslui nu este polițist. Nu știe cu ce se manâncă aceasta meserie si se inconjoara de sefi care ii mananca din traista (de ex. Nechifor). O fi „pila” lui Tataru, dar acest om in fruntea politiei este o rușine. Toți împuterniciții și desemnații sunt niște lingăi. N-au treaba cu menirea politiei. Ei nu stiu ca politia este in slujba cetateanului, ei cred ca politia este a lor.

  10. Ce bine ar fi fost daca aparea si numele sursei, am fi venit in ajutorul ziaristului sa-i oferim mai multe informatii, despre ce fel de om este sursa.
    Cu privire la nemultumirile aratate, transmit domnilor politisti ca obligatia lor este sa ajute cetatenii si sa le apere proprietatea, si sa stie ca persoanele certate cu legea actioneaza noaptea si ca acestea se deplaseaza de ff multe ori cu auto.
    Cu siguranta, politistul ajuns la spital, Dumnezeu sa-i dea sanatate!, nu se putea imbolnavi doar de la tura de noapte care este o normalitate la serviciul in schimb sau tura.
    Din cele scrise in articol, se pare ca se vor unele schimbari, speram sa se schimbe si mentalitatea unor politisti care sa inteleaga noile trenduri…., cu sau fara Nechifor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.