spot_imgspot_img
7 C
Vaslui
20-apr.-2024

UPDATE: Ședința de la CL Perieni a fost revocată. Primarul a făcut un pas în spate, după vizita inopinată a prefectului (VIDEO)

- Advertisement -

UPDATE: LA LOC COMANDA!… În jur de 50 de persoane s-au adunat astăzi la primăria din Perieni, pentru ca, în cadrul ședinței de Consiliu Local, oamenii să se își exprime nemulțumirea față de prețul exagerat fixat de autorități, pentru achiziționarea terenurilor de sub locuințele lor. Tot pentru lămurirea acestei situații a venit la Perieni și prefectul Daniel Onofrei, care și-a făcut apariția neanunțat la ora 9:00. Cel mai probabil, când a văzut tot freamătul din jurul controversatului proiect, în care cele 50 de familii sunt obligate să achite în jur de 10.000 de euro pentru pământul de sub case, primarul Alexandru Iacob a dat înapoi și a revocat ședința. Degeaba au încercat unii consilieri să facă în așa fel ca întrunirea să aibă loc, căci în momentul în care l-au sunat pe președintele de ședință să vină la adunare, omul, foarte sincer, a spus că lui i-a spus primarul Iacob că a revocat ședința de CL, astfel că azi și-a găsit de lucru… la vie! A rămas, așadar, ca reprezentanții Primăriei să revadă evaluarea și abia apoi să repună în discuție proiectul.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Revoltã la Perieni: localnicii care si-au construit case pe terenuri concesionate, obligati acum sã cumpere pãmântul cu bani grei! (FOTO)

DE NECREZUT… În comuna Perieni, se pune de o revoltã a celor peste 50 de familii care au luat pãmânt în concesiune, de la Primãrie, acum 25 de ani. Pe acele terenuri, localnicii si-au ridicat case, dar acum, dupã expirarea termenului de concesionare, primarul Alexandru Iacob vrea sã le vândã terenurile la preturi prea mari pentru buzunarele lor. Oamenii ne-au sunat disperati si revoltati, si asta pentru cã la sedinta CL Perieni au aflat cã li se va impune sã plãteascã în jur de 55.500 lei, mai precis peste 10.000 de euro! Oamenii nu stiu ce sã facã si cui sã se mai adreseze. Primarul Alexandru Iacob a pus evaluatorul sã facã o evaluare a terenurilor si sã stabileascã cât îi va costa pe sãteni terenurile! Si oamenii au aflat cã pretul este de 12 euro/mp! „Cei de la PSD nu vor vota mâine (azi – n.r.), în schimb, ceilalti vor vota. Eu le-am sugerat sã meargã mâine, toti cei în cauzã, la sedintã” a precizat o consãteancã, Daniela Motrea, la care oamenii vin mereu sã îi ajute când au divergente cu administratia localã din comunã. Primarul Alexandru Iacob nu a rãspuns la telefon pentru a afla care este punctul sãu de vedere, desi a fost contactat de redactia Bârlad, aproape toatã ziua de joi!

Comuna Perieni, în special zonele cu terenuri concesionate acum 25 de ai, este în fierbere. În sedinta Consiliului Local Perieni se supun spre discutare si aprobare câteva proiecte de hotãrâte ce privesc direct cetãtenii, cu precãdere cei care au teren concesionat pe care si-au ridicat locuinta. Terenurile care fac obiectul proiectului de hotãrâre au fost concesionate de Consiliul local al comunei Perieni începând cu anul 1992. Pe aceste terenuri, concesionarii au edificat constructii cu destinatia de locuinte. „Având în vedere cã pentru o parte din acestia a trecut perioada de 25 ani de la data concesiunii, dar vor sã fie proprietari pe teren, am luat initiativa de a dezmembra si înscrie în cartea funciarã a comunei, fiecare lot în parte, am contractat realizarea unei evaluãri a loturilor, de un evaluator autorizat, prin care a fost stabilitã valoarea de platã si acum va trebui sã aprobati vânzarea directã a acestora cãtre proprietarii constructiilor”, se mentioneazã în Raportul de evaluare al primarului Alexandru Iacob, privind însusirea raportului de evaluare pentru un numãr de 45 de loturi privind un teren intravilan care apartine domeniului privat al comunei Perieni si aprobarea vânzãrii acestora prin atribuire directã, cãtre proprietarii constructiilor edificate pe acesta. Dupã cum aratã primarul Alexandru Iacob în rapoartele depuse la mapa consilierilor, scopul proiectului de hotãrâre este acela de a obtine aprobarea Consiliului Local Perieni, pentru însusirea Rapoartelor de evaluare întocmite de SC Evaluare VS SRL, prin evaluatorul autorizat ANEVAR Poianã Narcis Emil, pentru cele 45 de loturi cãrora le-a expirat concesionarea de 25 de ani.

Ulitele pe care sunt concesiuni

Oamenii din Perieni sunt revoltati si vin la sedintã ca sã protesteze!

Cert este cã oamenii nu au de unde sã plãteascã cei 10.000 de euro, adicã 55.5000 de lei, nici mãcar esalonat. „Având în vedere cã multi dintre ei nu au locuri de muncã. Având în vedere cã nu au asfalt, nu au canalizare, suma impusã este imensã! Nu mai stie de unde sã scoatã bani si trage de la bietii amãrîti. Primarul tiran… Care face legile dupã bunul sãu plac… Comuna Perieni si-a însusit-o ca fiind mosie proprie”, a scris revoltatã pe pagina sa o femeie din comuna Perieni, Daniela Motrea, la care au apelat oamenii sã-i ajute, având curajul de a spune lucrurilor pe nume.

Alina Chiper, consilier PNL, fostã viceprimar în mandatul trecut, a încercat sã le explice oamenilor cã lucrurile stau destul de bine, privind initiativa, în schimb pretul este urias si nejustificat! „Dragi cetãteni! Întrucât mâine (astãzi n.r.) în sedinta Consiliului Local Perieni se supun spre discutare si aprobare câteva proiecte de hotãrâre ce privesc direct cetãtenii, cu precãdere cei care au teren concesionat pe care si-au ridicat locuinta, în calitate de consilier local, mã simt obligatã sã vã aduc la cunostintã câteva aspecte. Din documentele prezentate reiese aprobarea vânzãrii/ respectiv cumpãrãrii de cãtre d-voastrã a loturilor concesionate. Este o idee foarte bunã. Însã pretul de vânzare este destul de mare: 12 euro /metru pãtrat!!. Nu exista niciun raport de expertizã , nimic. Consider cã Zona Halã nu e o Zonã ultracentralã, cu o infrastructurã atât de dezvoltatã, ca sã se ajungã ca valoarea unui lot de 940 mp sã se ridice la 55.600 lei (peste 10 000 euro) . Ședinta care va avea loc mâine, 28.04. 2023 (astãzi – n.r.) la ora 12.00, este publicã si deschisã dialogului cu d-voastrã, cetãtenii care detineti locuinte pe loturile concesionate”, a scris pe pagina sa de socializare consiliera Alina Chiper (PNL).

Cetãtenii din Perieni cu loturile concesionate sunt furiosi! „Venim la Primãrie”!

Iatã câteva din zecile de comentarii care au fost postate pe pagina Alinei Chiper, ca rãspuns la cele ce se petrec acum în comuna lor!

„Cred ca a venit timpul sã luãm atitudine toti, sã nu mai vorbim pe Facebook , mâine sã iesim toti la Primãrie la 11.30. Sunt total de acord cu aceasta hotãrâre, dar la un pret rezonabil de maxim 6 euro/mp. Sperãm ca domnii consilieri sã se gândeascã de douã ori pentru cã în fata legii chiar si ei pot fi trasi la rãspundere, deoarece fac favoruri primarului . Cred cã domnul primar s-a lovit la cap rãu si a rãmas cu sechele, altfel nu îmi explic de unde pune sumele astea exorbitante . Trãim într-o lume în care frica de Dumnezeu a dispãrut, unii calcã pe cadavre pentru bani ! (Cristina si Mihai)

„Sunt dusi cu capul, frate! Dar unde ne trezim, în centrul Iasului? Un teren pe islaz fãrã canalizare, fãrã nimic, 55.000 de lei? Sunt bolnavi, pe ce sã dau banii ãstia?(Valentina)

„Domnul Primar sã mai lase loc la unul mai tânãr, dacã s-a lovit la cap, de unde scoate el cifrele astea? Nu avem canalizare, nu avem sosele, bãtaie de joc!. Banii nostri plãtiti de 25 de ani unde sunt? (Daniela)

„Doamne fereste, altã porcãrie s-a nãscocit! Mãi oameni buni, de unde ne pune aceste preturi, de unde vin aceste legi, vor sã ne distrugã cu aceste loturi, pun niste preturi de parcã ne cred cã dormim pe saltele de bani”, (Costi )

„Tocmai de aceea v-am adus la cunostintã. Domnul primar se bazeazã pe votul celor sapte consilieri ai lui (Artene Neculai -Pinezã , Bãncilã Tudora, Brostic Alexandru , Munteanu Paul, Postolache Ionel , Postolache Viorel, Chiper Doru) si nu tine cont de opinia celorlalti”, a mentionat Alina Chiper.

„Trebuie sã mergem peste ei sã le cerem socotealã! Prea multã bãtaie de joc din partea acestui primar care nu a fãcut nimic în aceastã comunã, în comparatie cu satele învecinate”( Romel)

„Acest mesaj este unul de informare si nu de instigare . Fiecare cetãtean are dreptul, dle primar Iacob, sã fie consultat atunci când se ia o decizie ce-l priveste direct!” (Alina Chiper)

„Dreptul de preemtiune: din 2023 a fost modificat în guvern si printre paragrafe se specificã si faptul cã dacã în termen de 10 zile de la înstiintare nu suntem de acord cu el, cel ce l-a înaintat are drepturi depline asupra terenului, imobilului….!!!! Cu alte cuvinte, poate demola sau scoate la vânzare cãtre altcineva (Cristina si Mihai)

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

  1. Florea consilier local ai cam multe mașini conform declarației de avere și nu ai un loc de muncă ești doar un umil consilier local.Nu prea justifici ceea ce ai în declarația de avere.

  2. Cata nesimtire pe prostime😠 din ce vad in poze, au gaz, canalizare, asfalt rusesc😯😯, iluminare eco, nu va e rusine ma sa va revoltati😠😠mama voastra de necredinciosi😠 Domn’ primar…50 de mii de coco, atat sa le faci, pai vor conditii pe bani putini😯 eeeeee, asta i nesimtire deja.

  3. Primarul tiran…mosie proprie…preț rezonabil…asta-i Romanica, fiecare-si da cu părerea desi legea este clară, asta-i pământul UAT-ului, adică al statului, se evaluează prin formule matematice clare. Las că vine acuși Curtea de Conturi, sa vezi ce f…tai, prețul rezonabil e prețul cu care românașul o să-și vândă pământul după ce o să intre în posesia actelor de proprietate…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.