spot_img
spot_imgspot_img
15.3 C
Vaslui
18-mai-2024

Revoltător: copii de 8 ani, batjocoriți și umiliți de doi golani, violatori la 11 ani!

- Advertisement -
CERCETĂRI… Mai mulți copii – victimele, agresorii și martorii, au fost aduși cu părinți cu tot, la audieri.

GRAV… Un caz șocant a ieșit la iveală în comuna Stănilești, localitatea Bogdana Voloseni, unde doi minori, elevi în clasa a IV-a, au abuzat sexual alți doi copii mai mici, ambii în vârstă de 8 ani. Gesturile obscene făcute asupra celor doi micuți au fost observate de alți colegi, care, la finele săptămânii trecute, au mers la o învățătoare de la Școala Stănilești, căreia i-au povestit despre cele văzute. În același timp a aflat și tatăl unuia dintre copiii abuzați. Pe 13 decembrie, bărbatul a sesizat Poliția, cu privire la faptul că fiul său de 8 ani, dar și un alt copil de aceeași vârstă, au fost supuși la perversiuni sexuale și umiliți, de cei doi băieți mai mari, din aceeași localitate. Polițiștii au deschis dosar penal pentru “agresiuni sexuale” și fac cercetări în acest sens. Între timp, în comună vestea cumplită a produs revoltă, mai ales în rândul părinților care au copii la școală. Localnicii cred că de vină pentru aceste comportamente deviante ale agresorilor sunt familiile lor. Dacă unul dintre minorii acuzați provine dintr-o familie cu probleme sociale, celălalt este crescut de o bunică, după ce mama l-a abandonat.

Ceea ce s-a petrecut în satul Bogdana Voloseni, comuna Stănilești, și anume faptul că doi copii în vârstă de 11 ani au ajuns să abuzeze sexual alți doi copii cu vârste de 8 ani, supunându-i la perversiuni și umilindu-i în fel și chip, reprezintă un caz aproape de neînchipuit. Totul ar fi ieșit la iveală la finele săptămânii trecute, când colegii de școală ai celor implicați în caz, care au observant gesturile obscene, i-au spus unei învățătoare. Cadrul didactic a informat conducerea Școlii Stănilești. În același timp, povestea a ajuns și la urechile tatălui unuia dintre copiii batjocoriți, care a sesizat Poliția. “În data de 13 decembrie, am fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că fiul său în vârstă de 8 ani, dar și un alt copil de aceeași vârstă, ar fi fost abuzați sexual. Fapta ar fi fost comisă în luna septembrie a acestui an. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru abuz sexual”, au confirmat reprezentanții IPJ Vaslui.

Batjocura micuților a putut fi oprită după ce câțiva colegi care au auzit ce se întâmplă au spus totul învățătoarei!

Cum ancheta Poliției este abia la început, ceea ce au povestit copiii cadrelor didactice s-ar putea să contureze faptul că batjocura la care au fost supuși cei doi micuți de 8 ani dura de mai mult timp. “Din informațiile noastre, mai întâi ar fi aflat o doamnă învățătoare, la care mai mulți copii s-a dus să spună ceea ce au aflat, ceea ce au văzut. Doamna învățătoare a informat imediat conducerea Școlii, care a făcut ceea ce trebuie și l-a înștiințat și pe șeful de post din comună. Primăria a fost informată în ziua de 13 decembrie cu privire la acest caz fără precedent în comună, colegii de la Asistență Socială au trecut imediat la acțiuni concrete în acest caz. S-au efectuat anchete sociale și s-a stabilit un plan de măsuri. În privința copiilor agresați, cu acordul părinților, aceștia vor fi consiliați de un psiholog din cadrul Centrului de zi, funcțional în comuna Stănilești, iar în privința minorilor acuzați în acest caz, până la o soluție din partea Poliției, ei vor fi atent monitorizațI”, au spus reprezentanții Primăriei Stănilești.

Abuzați, abuzatori și autorități, cu toții, față în față la sediul Poliției Stănilești!

Pe 13 decembrie, la sediul Poliției din Stănilești a fost zarvă mare! Mai mulți copii – victimele, agresorii și martorii, au fost aduși cu părinți cu tot, la audieri. Au fost prezenți asistenții sociali, dar și reprezentanți ai Școlii. “Nu știm ce mai poate rezolva Poliția în acest caz, că acești doi copii au fost nevoiți să îndure niște umilințe greu de povestit. Copilul meu, care e la școală cu ei, a spus că a auzit de la ceilalți colegi că cei de 11 ani îi dezbrăcau și mi-e rușine să mai spun eu, la vârsta mea, alte lucruri care se întâmplau. Apoi îi amenințau că îi fac de râs. Abuzul psihic a fost mai mare decât cel fizic. Au doar 8 ani, vă dați seama? Eu am vorbit cu copilul meu, ca întotdeauna să ne spună dacă cineva îl deranjează și cu o vorbă. Dar în cazul de față nu știu de ce copilașii aceștia de 8 ani nu au spus mai repede la părinți. De mai multe luni sunt chinuiți, săracii. Să fii golan la 11 ani, un violator, un nemernic de la vârsta asta, chiar că s-a ajuns prea departe”, spune, revoltată, mama unuia dintre copiii care au aflat printre primii de ceea ce se petrece între cei implicați în caz.

Minorii agresori, unul dintr-o familie cu probleme sociale, altul, crescut de bunica

Dacă cei doi copii de 8 ani, abuzați, provind din familii obișnuite, care nu s-au remarcat prin aspecte deosebite în comunitate, probleme sunt în cazul celor care au abuzat. Unul dintre ei este dintr-o familie în care limbajul vulgar și comportamentul tensionat între părinți sunt lucruri frecvente. Vecinii spun că băiatul face exact ceea ce a văzut în familie. Celălalt băiat împreună cu care a comis faptele este crescut doar de buncia sa, mama abandonându-l de ani de zile. “Toți copiii cu asemenea apucături sunt rodul familiilor în care cresc. Educația precară, lipsa rușinii, tupeul cultivat din primii ani de viață, iată la ce duc! Delicvență de la 11 ani însă e prea mult. Ceva trebuie făcut și trebuie tras un semnal de alarmă. În comună la noi nu s-a pomenit așa ceva, de aceea trebuie să vedem mai bine cum putem preveni asemenea fapte”, a spus unul dintre consilierii locali din cadrul CL Stănilești.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

    • Asta ai retinut din toata situatia? ca a zburat un „n” de la locul lui? Sau ca nu s-a pus? Sau ca etc?
      Simti tu chestia asta ca esti mai „dajtept”, datorita si din cauza unui „n”? 😀 Superb!
      Bai, daca simti asta, atunci insemana ca asa esti.
      Ptiuu, sa nu fii de deochi si ^*(%&%^^(*%$@&((*^^&$.-ti(7%#&Y 😀

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.